Coincidentele

Where the Streets Have Names

Pe vremea cand locuiam pe o strada numita Islandische Strasse imi inchipuiam ca, daca imi voi lua ceva de lucru si voi cunoaste oameni noi, voi ramane in Berlin pentru cel putin un an. Printr-o coincidenta remarcabila, ca toate coincidentele, pe aceeasi strada mai statea o romanca, Alina, care terminase Artele, iar pe urmatoarea un cuplu, Remus si Vera, cu care aveam sa-mi petrec cea mai mare parte din timp, uitandu-ne la filme si jucand tenis de masa.

Ei au fost prietenii mei din 2009. Vara abia incepuse si toate planurile pareau realizabile. N-aveam prea multe de facut si, navigand pe net, am descoperit ca Nick Cave and the Bad Seeds urmau sa concerteze in Dresda, oras-personaj din romanul Abator 5 pe care tocmai il citisem. In acel moment, Cave era singurul artist pe care doream cu ardoare sa-l vad live. Nemtii, care sunt mari amatori de costuri reduse, au conceput un site in care cei care au locuri libere in masina isi posteaza destinatiile si poti sa li te alaturi contra unor sume care sunt la jumatatea pretului biletului de tren sau autobuz.

Astfel, am ajuns cu bine in amfiteatrul situat intr-un parc urias din mijlocul orasului care nu pastreaza urme ale distrugerii complete si absurde din cel de-al doilea razboi mondial. Cu un wurst intr-o mana si o bere in cealalta am urmarit trupa din deschidere de pe niste banci umede. Ploua marunt si fetele de langa mine isi deschisesera umbrela. M-am proptit in primele randuri cu putin timp inainte ca Nick Cave sa-si faca aparitia.

Nu e locul in acest text descrierii concertului care a fost, desigur, ubercool, dar dupa terminarea lui, am sunat-o pe tipa in a carei masina urma sa ma intorc. Tocmai iesise de la concert, asa ca se afla la cativa metri de mine. N-am plecat imediat, am mai asteptat un pic ca sa mai vina cineva care urma sa ocupe locul ramas liber. S-a dovedit a fi una dintre fetele cu umbrela langa care statusem mai devreme. Dupa ce am schimbat cateva impresii despre liturghia rock la care tocmai asistasem, am constatat ca, din tot Berlinul, locuieste la doua strazi de Islandische Strasse.


Desen realizat de Cornel Gologan

Am facut impreuna drumul pana "acasa", dar ne-am spus la revedere fara sa ne luam si numerele de telefon. Era clar pentru amandoi ca urma sa ne mai vedem. Ajuns in apartament, mi-am spus ca asta nu poate sa fie o simpla intalnire. Nu purtasem o mare conversatie si nici nu era cine stie ce draguta, dar contextul in care ne intalnisem, tot dand unul peste celalalt in doua orase, sugera potentialitatea unui traseu comun. Oricat de prozaica ar fi viziunea noastra asupra destinului, coincidentele sunt greu de ignorat.

Un motiv pentru care Hollywood-ul (dar cinematografia spaniola), obsedat de sfarsiturile fericite impregneaza orice comedie romantica cu borne spre destinatia finala a personajelor principale (a se vedea filmul Serendipity, gretos de previzibil prin acumularea de coincidente). Dupa o sedinta care a  presupus aparitia neasteptata a unui carabus in timpul unei sedinte de terapie, coincidentele au ajuns obiect de studiu de catre Jung care a pus in circulatie cuvantul sincronicitate.

Sincronicitatea inseamna momentul in care te gandesti la cineva si in loc de carabus apare ea. Coincidentele sunt zapacitoare. Chiar si un IT-ist poate fi tulburat de ele. Sunt greu de nebagat in seama, chiar si atunci cand sunt marunte. Pentru ca cele mai multe dintre ele asa si sunt. Mi s-a intamplat nu o data sa ma gandesc la o piesa anume, sa dau drumul la iPod pe shuffle si, din cele 10.000 de piese, prima sa fie cantecul dorit. Ce inseamna asta? Mai nimic. Viata mea din ziua aia a curs ca si celelalte.

Coincidentele sunt percepute ca fiind manifestari care ar putea conferi sens vietii, dau impresia ca totul din jurul nostru are o finalitate, ca suntem o particica dintr-un sistem care functioneaza si care-si releva din cand in cand, datorita lor, modul de functionare. Coincidentele sunt luate adesea drept semne ale destinului, fiind imbratisate si extrapolate de stiintele ezoterice. Se combina adesea cu superstitiile (daca trece o pisica neagra prin fata facultatii nu iau examenul), capata importanta in situatiile in care avem nevoie de confirmari (daca baga la radio piesa noastra in urmatoarea ora, ramanem impreuna).

Din punctul meu de revedere, oricat as fi frapat pe moment de sincronicitati si serendipitati, le iau ca pe fiind ceea ce sunt, momente care te fac sa zici mmm. M-am reintalnit de doua ori, tot din intamplare, cu fata de la concert. Am purtat o discutie banala, ne-am schimbat adresele de mail, ne-am scris o data si asta a fost tot. Ar insemna ceva insa daca imi va scrie in ziua in care acest text va fi publicat. Dar nu mare lucru.

Vezi toate lucrurile care te fac sa spui MMM!