Civilizație publică LXII – Zürich

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

scris de C. D. Mocanu

Nu! Nu va fi vorba despre cel mai mare oraș elvețian ci despre o prezență discretă care, începând de prin 1930 până spre sfârșitul anilor ’50 (pe ici–pe colo chiar mult după aceea, până dincolo de începutul secolului XXI), a înfrumusețat  Bucureștiul. Există totuși o legătură cu frumoasa capitală a cantonului Zürich.

De acolo a ajuns și pe meleagurile noastre o lampă pentru iluminatul public al parcurilor, grădinilor, teraselor, peluzelor, zonelor destinate exclusiv circulației pietonale… Pentru a-i marca obârșia a fost botezată „lampă model Zürich”.

În toamna anului 1933 (13 noiembrie), Uzinele Comunale București (U.C.B.), aflate sub conducerea inginerului Nicolae Caranfil, au început la Buftea lucrările de asanare a bălților de pe cursul Colentinei și transformarea acestora în lacuri cu o folosință complexă. Visul îndrăzneț al directorului Caranfil, transformat în realitate de o mână de excepționali ingineri (Dorin Pavel, D. R. Corbu, Gh. Vladimirescu, A. G. Vuzitas, Theodora Curelea, Al. Aricescu), a îmbogățit zestrea Bucureștiului cu lacurile Băneasa, Herăstrău, Floreasca, Tei, Fundeni, Pantelimon, Cernica așa cum le știm azi. Pe malurile acestora au apărut zone verzi destinate publicului (parcuri, grădini, ștranduri, terase, baze sportive) care trebuiau iluminate pe timp de noapte.

Specialiștii Societății Generale de Gaz și de Electricitate din București (S.G.G.E.B.) împreună cu cei ai U.C.B. au ales utilizarea unui stâlp metalic tronsonat de 4,50 m. confecționat din țeavă trasă, cu un soclu ornamental din fontă, produs de cunoscuta companie germană Mannesmann. Acesta se livra „la pachet” cu un corp de iluminat, tronconic, din sticlă albă, „model Zurich”.

Lacul Herăstrău a fost umplut în septembrie 1935, concomitent cu amenajarea parcului dimprejurul acestuia, denumit Parcul Național. Acolo și-a început lunga carieră românească alăturarea simplă și elegantă dintre o „elvețiancă” și un „neamț” care a înnobilat apoi alte zone ale orașului. Iat-o pe malul Herăstrăului, la Pescăruș, în jurul anului 1940:

Și tot atunci în Cotroceni, la Academia militară:

După 1948, Parcul Național, cu numele schimbat în I. V. Stalin, a devenit parc de cultură și odihnă. Doar vestigiile capitaliste care îi iluminau aleile, stâlpii Mannesmann și lămpile Zürich, au supraviețuit un timp luminii venite de la Răsărit.

Printre alte binefaceri, anii ’50 i-au adus României și reducerea importurilor din vestul potrivnic. Soluția tehnică, adaptată realităților vremii, nu a fost abandonată. Stâlpii se produceau în țară, din țeavă autohtonă sau adusă din U.R.S.S., după un procedeu oarecum primitiv, mai puțin elaborat. S-a renunțat la soclul ornamental și astfel elegantul stâlp Mannesmann a fost redus la un pălimar terminat cu o frumoasă pălărie luminoasă. Mica industrie a Republicii Populare Române a căpătat și ea de lucru începând să fabrice lampa model Zürich.

Unul dintre beneficiari a fost Parcul de cultură și sport „23 August” construit cu ocazia celui de Al III-lea Congres Mondial al Tineretului și a celui de Al IV-lea Festival Mondial al Tineretului și Studenților pentru Pace și Prietenie care s-au desfășurat la București în perioada 25 iulie – 16 august 1953.

Iată rezultatul! Aici lângă Ciupercă, în apropierea Teatrului de păpuși:

Și aici pe terasa care mărginește malul lacului, lângă Patinoar:

În timp ce copiile își croiau drum, Bucureștiul ocrotea cu generozitate vechiturile. Din 1956, fotograful german Peter Richard ne-a lăsat o mărturie…. ca la specificația tehnică:

După 1957, anul finalizării Casei Scînteii, o carte poștală ilustrată care surprinde terasa restaurantului Pescăruș ne arată că o „elvețiancă” își făcea încă datoria:

Tehnica și tehnologia producerii surselor de lumină făceau pași mari înainte. Pe la jumătatea anilor ’50, specialiștii români, inspirați de realizările altora dar și de propriile căutări, încercau să pună în valoare tuburile fluorescente pe care ne pregăteam să le producem. Și au născocit Corpul de iluminat tronconic.

În scurt timp acesta a înlocuit, chiar și în Herăstrău, fățoasa lampă Zürich.

Până la utilizarea lui generalizată nu a mai fost decât un pas. Câteva adaptări tehnice și modificări ale aspectului (variațiuni pe aceeași temă), menite să-l aducă la nivelul unor pretenții sau al unor posibilități mereu schimbătoare, i-au asigurat viață lungă.

***

În Dealul Mitropoliei, pornind de la terasa de lângă aripa stângă a Palatului Patriarhiei, o scară monumentală coboară către strada Ienăchiță Văcărescu. Scurtează drumul celor care intenționează să ajungă în cartierul vechi de la poalele dealului. Eu nu am mai trecut pe acolo din 1973–1974. Eram în semestrul de practică din anul V al Liceului Industrial Energetic și făceam parte din echipa care avea în grijă alimentarea cu energie electrică a  Palatului Marii Adunări Naționale. Scara, păzită de o santinelă, nu era deschisă circulației publice. Ni se permitea utilizarea ei „în interesul serviciului”.

Și dacă eu nu am mai vizitat locul, a făcut-o în august 2007 bulgarul Anton Angelov. În plus, a și fotografiat:

Ce surpriză! Este unul dintre cele patru lampadare care însoțesc scara.

Gândul că în greu încercatul meu oraș, după atât amar de ani, cineva nu a uitat „lampa model Zürich” îmi încălzește sufletul.

lista episoadelor din seria Civilizaţie publică – aici




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera