Cinemateca: Filmele SF, fata cu reactiunea

Cunoscutul scriitor de science fiction Theodore Sturgeon, confruntat de catre critici cu dovezi privind slaba calitate a multor productii apartinand genului, a emis urmatoarea afirmatie, devenita ulterior cunoscuta drept Legea lui Sturgeon: "Intr-adevar, 90% din science fiction este o porcarie, dar pe de alta parte, 90% din orice sunt porcarii".

Cu acest intelept adagiu in minte, am pornit intr-o explorare a celor mai cunoscute filme SF si a versiunilor de viitor pe care acestea ni le propun. Nu de alta, dar pentru niste persoane crescute in anii '90 pe o dieta stricta de romane, filme, seriale si desene animate science-fiction (cum suntem noi si, banuim, o buna parte dintre cititorii nostri), 2008 este deja viitorul. Ar fi, deci, interesant de vazut care dintre predictiile clasicilor SF s-au adeverit si care au ratat tinta cu gratie.

Primul film SF cu adevarat important, si inca considerat capodopera genului de multa lume, Metropolis al lui Fritz Lang ne dovedeste ca ideile unui regizor din anii '20 despre cum va arata viitorul rasei umane nu sunt cu mult diferite de ale unuia din anii 90 sau 2000 - poate doar realizate mai stilat. Daca orasul art deco/gotic/modernist din filmul lui Lang nu si-a gasit egalul pana acum nici in fictiune, nici in realitate, imaginea robotului umanoid (celebra Machinenmensch) are ecouri in personaje de la Terminatorul lui Arnie la bunul locotenent Data din Star Trek. Inutil de precizat, cu exceptia notabila a televiziunii cu circuit inchis si a usilor actionate de la butoane, aproape nici una dintre predictiile tehnologice din film nu se regasesc in prezent. Robotii umanoizi, cu atat mai putin.



Clasicul clasicilor, Odiseea Spatiala 2001, ne-a ridicat cel mai mult sperantele in ce priveste viitorul, si tot ea ne-a dezamagit cel mai tare. Suntem in 2008 deja, si inteligentele artificiale cu voci hermafrodite (HAL9000), zborurile Pamant-Luna deservite de stewardese atragatoare si tururile in jurul lui Jupiter par mai departe ca niciodata. Pe de alta parte, avem iPod-uri si cantitati practic nelimitate de pornografie la dispozitie, datorita acestui mic miracol numit Internet. Exista compensatii pentru orice, presupun.



Pentru multa lume, Robocop n-a parut altceva decat un fel de America anilor '80, dar cu roboti si cyborgi. Asa cum poate observa oricine, ca instrument de predictie filmul a dat gres pe toate planurile: nici America, nici lumea nu mai seamana cu anii '80 (din fericire), iar cyborgii lipsesc cu desavarsire din sectiile de politie ale patriei. Desi, daca ma gandesc mai bine, la dedicarea aproape monomaniacala pe care unii dintre politistii nostri o au pentru chestia care incepe cu 'sh' si se termina cu '-paga', am putea crede ca sunt programati.

Poate ca sub influenta globalizarii, a publicitatii, corectitudinii politice si limbajului corporatist am inceput cu totii, incetul cu incetul, sa vorbim intr-un fel de newspeak, dar lucrurile nu stau nici pe departe atat de rau ca in 1984. Nu ca, in spatiile publice, nu ne-ar fi supravegheata orice miscare, insa delictul ce se doreste prevenit nu este ezotericul crimagandit al lui Orwell, ci mult mai prozaicul furt din magazine. Pana nu isi trage Bush mustata si o voce hipnotica, asemeni lui Big Brother din film, eu zic ca suntem in siguranta.

Razboiul lumilor al lui H.G. Wells e o carte buna si unul dintre pilonii genului science fiction chiar daca martienii nu au invadat Pamantul. Cea mai recenta dintre multele sale ecranizari (filmul cu Tom Cruise) lasa in suspensie originea invadatorilor, transformandu-i in niste generici 'alieni', Marte nemaifiind o origine credibila a extraterestrilor pentru nimeni. Finalul, insa, ramane neschimbat: intr-unul dintre cele mai evidente cazuri de Deus Ex Machina din istoria invaziilor de orice fel, agresivii extraterestri care nu par deranjati de rachetele sol-aer si nici nu se sinchisesc de gloante sau grenade, sunt dati gata de o simpla raceala. Poate in secolul XIX, cand a fost scrisa cartea, era acceptabil, de dragul conventiei, ca niste cuceritori spatiali sa calatoreasca sute de mii de kilometri fara macar o aspirina. In secolul XXI, insa, e greu de crezut ca rasa umana ar avea atata noroc.