Cea mai batrana locuinta din Bucuresti - Casa Melik

Daca vreti sa respirati istorie veche de trei secole, faceti o vizita in Casa Melik, o comoara bucuresteana care a adapostit suflete despre care am citit doar in carti.

Cea mai batrana locuinta a capitalei asteapta cuminte, in tacere, pe Strada Spatarului, ascunsa intr-un vechi cartier armenesc, la umbra unei gradini mari, cu mult verde.

O coborare in trecut

Prima data cand am pasit in aceasta casa, a fost candva, in liceu si m-a impresionat senectutea ei, inca de la intrarea pe sub bolta de verdeata.

Parfumul vechi s-a pastrat in arhitectura casei, in structura sa interioara, in marimea ferestrelor si latimea usilor. De afara se observa cerdacul, care intial fusese deschis, acum este protejat cu rame de lemn si sticla.

Interiorul casei inseamna arta si obiecte de colectie, de la mobilier pana la tablourile expuse.

Astazi, Casa Melik nu mai este la fel de primitoare cu vizitatorii sai si asta pentru ca pana in mijlocul lui aprilie va fi inchisa pentru reparatii. Faptul ca cineva se intereseaza de ea, nu poate decat se ne bucure. Dar haideti sa aflam istoria ei...

Ce gasim astazi aici?

Acum, constructia gazduieste colectia de arta Serafina si Gheroghe Raut, dar si Muzeul Theodor Pallady. Insa nu doar aceste elemente artistice o transforma intr-un monument istoric, ci si zidurile ei, intre care s-a consumat o poveste de peste 250 de ani.

Cum s-a nascut Casa Melik?

Casa a fost construita in 1750-1760 si de-a lungul timpului, a avut mai multi proprietari, dar primul dintre ei nu se cunoaste.

Totusi, documentele arata ca primul nume legat de aceasta casa este al unui negustor armean, Chevorc Nazaretian. Acesta impreuna cu sotia au locuit aici incepand cu 1822.

Apoi, casa a fost mostenire din tata-n fiu si... fiica, ajungand in cele din urma la Ana Nazaretian, care se casatoreste cu arhitectul Iacob Melik, recent intors din Paris.

Un pasoptist convins, el ii adaposteste in casa Melik pe multi dintre revolutionarii pasoptisti.

Dupa semi-esecul revolutiei din '48, Melik pleaca in exil si dupa noua ani se intoarce in tara, unde face o noua reparatie a casei in care se muta impreuna cu Ana. Cei doi locuiesc aici pana la moarte, dar cum nu au mostenitori directi, Ana hotaraste ca aceasta casa sa devina azil pentru femeile sarace armene.



Casa, orfana acum, este revendicata de un nepot de frate, Eugen Melik, care obtine proprietatea pentru o scurta perioada. Totusi, in acest timp el investeste in locuinta, dar comunitatea armeana o castiga inapoi si o transforma in azil in perioada 1921 - 1947.

Istoria continua si intre zidurile casei se perinda mai multe familii de chiriasi timp de 20 ani, fapt care a dus si la deteriorarea ei.

Salvarea vine in anii '60 de la sotii Raut, care doneaza colectia Theodor Pallady cu conditia de a o expune in Casa Melik. Astfel, fosta locuinta este reabilitata si incepe sa fie tot mai vizitata. Din 1994 Casa Melik a devenit ceea ce este si astazi, o bijuterie a patrimoniului, un muzeu cu o insemnatate imensa pentru Bucuresti si Romania.  

Povesti si pictura la Melik acasa

Casa Melik, sursa de inspiratie in pictura, isi pune la dispozitie veranda pentru cursuri de initiere a copiilor din capitala in arta culorii si a desenului sub indrumarea Mihaelei Murelatos, custodele locului.



De asemenea, in iulie 2008 casa a gazduit si programe de povesti cu copii si familii in schimbul unei taxe infime de 5 lei pe persoana.

O oaza de istorie, arta si pasiune, Casa Melik este un simbol al capitalei, prea putin vizitata si cunoscuta de locuitorii orasului.

Sursa istoric