Ce sa citesti in weekend: Romanele pline de magie scrise de Isabel Allende

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Filmele, muzica, internetul si grijile de zi cu zi sunt motivele/scuzele pe care le invocam atunci cand ne dam seama ca nu am reusit sa mai citim o carte. Poate si pentru simplul fapt ca nu mai avem capacitatea de a alege un autor, care sa ne tina cu sufletul la gura.

Si totusi exista! Dupa ce v-am facut o lista cu 10 carti pe care ar trebui sa le citesti toamna asta ne-am spus sa va scriem cate ceva si despre una dintre autoarele noastre preferate: Isabel Allende.

Cand am descoperit-o acum ceva ani eram stapaniti de neincrederea celui arogant care crede ca nu are ce sa fie interesant intr-o lume care nu e a lui, pentru ca scriitoarea prezinta alte lumi, mai ales pe cea in care a crescut: una exotica.

Isabel Allende este o scriitoare chiliano-americana si este considerata a fi una dintre primele scriitoare de succes din America Latina.

Este nepoata fostului presedinte chilian Salvador Allende. Dupa rasturnarea acestuia de la putere de catre generalul Pinochet, Isabel Allende se refugiaza in Venezuela unde lucreaza timp de cincisprezece ani ca ziarista inainte de a-si publica primul roman, Casa Spiritelor, in 1982.

"Scrisul este o introspectie indelungata, o calatorie catre grotele cele mai ascunse ale constiintei, o meditatie lenta. Scriu pipaind tacerea, descoperind particule de adevar, mici cristale care imi cad in palma si-mi justifica trecerea pe aceasta lume", scria Isabel Allende in cartea Paula - care a fost fiica ei dar a murit in 1992 de porfirie, dupa un an petrecut in coma pe patul de spital.

Am ramas surprinsi sa constatam ca in acelasi roman autoarea pomenea si de Romania.

"Intre timp, maica-mea, epuizata de munca de la ambasada, plecare la o clinica din Romania, unde celebra doctorita Aslan facea minuni cu pilulele ei geriatrice. A petrecut o luna intr-o camera monahala, vindecandu-se de toate relele, reale sau imaginare, si retraindu-si ranile trecutului. Camera de alaturi era ocupata de un venezuelean incantator, care a fost miscat auzind-o plangand si a indraznit intr-o zi sa-i bata la usa. Ce-ai patit fato? Totul trece cu un pic de muzica si o dusca de rom, a adaugat dupa ce s-a prezentat.

In saptamanile ce au urmat s-au intalat amandoi in sezlonguri sub cerul innorat al Bucurestiului, in halatele lor reglementare si in papuci, si-si povesteau viata precum doua bocitoare, fara pic de pudoare, caci presupuneau ca n-aveau sa se mai vada nicicand...La sfarsitul curei, cand s-au intalnit la poarta spitalului pentru a-si lua ramas bun, mama, in eleganta ei tinuta de voiaj, cu ochii verzi limpeziti de lacrimi si intinerita de arta fenomenala a doctoritei Aslan, iar domnul din Venezuela...se numea Valentin Hernandez, era politician de vaza in tara lui."

Romanele ei sunt ca un magnet, daca ai inceput sa citesti nu te vei plictisi niciodata de stilul ei de scris. Cel putin asa ni s-a intamplat noua.

Un alt roman semnat de Isabel Allende pe care l-am remarcat este "Tara mea inventata".

Ea reuseste sa isi prezinte tara cu bune si rele, fara sa faca exagerari, ci se foloseste de umor, luciditate, obiectivitate si subiectivitate, realizand un cockteil foarte reusit.

Scriitoare mai spune ca chilienii au pretentia sa nu fie criticati de straini, pentru ca dreptul asta le apartine doar lor. Si pe masura ce o citesti simti nevoia sa faci o analiza a propriei tale tari, a propriilor radacini si a oamenilor care te inconjoara.

Si spre final vrem sa va povestim despre Planul Infinit, romanul care ne-a tinut noaptea treji doar ca sa ramanem intr-un univers fascinant, dar in acelasi timp real si dureros de lucid.

Isabel Allende trece cu usurinta de la un personaj la altul, fara sa produca confuzie, povestea curge si personajele sunt foarte bine construite.

Te regasesti intr-o oarecare masura in personaje, ai revelatii despre viata si singuratate si ajungi sa intelegi o parte din tine sau ciudateniile celor din jur.

"Femeile sunt precum paianjenii devoratori, daca nu scapi de ele nu mai poti fi tu insuti si ajungi sa traiesti doar ca sa le faci pe plac. (...) Dragostea e muzica, sexul e doar instrumentul. (...)

Cred ca am aflat secretul prin care se explica persistenta razboiului. Joan si Sloan sustin ca e vorba de o inventie a masculilor maturi ca sa-i elimine pe cei tineri pe care-i urasc, de care se tem, cu care nu doresc sa imparta nimic, nici femei,  nici bani sau putere, stiind ca mai devreme sau mai tarziu aceia ii vor inlocui, drept care-i trimit la moarte, chiar daca e vorba de propriii lor fii. Daca ar fi vreo logica in ceea ce-i priveste pe batrani, de ce se duc tinerii la razboi, de ce nu s-au revoltat de atatea milenii incoace impotriva acestor masacre rituale? Am un raspuns. Mai exista ceva in afara de instinctul primordial al luptei si de betia sangelui: placerea. Am descoperit-o acolo pe munte. Nu indraznesc sa pronunt cuvantul cu glas tare, sa nu atraga ghinionul, dar il repet in gand, placere, placere. Cea mai intensa dintre toate, mai puternica decat sexul, setea potolita, prima dragoste impartasita sau revelatia divina, zic cei care se pricep", sunt doar cateva dintre lucrurile care ne-au atras atentia si ne-au pus pe ganduri.

Daca nu ati citit-o inca pe Isabel Allende e timpul sa incepeti, pentru ca reuseste sa construiasca de la zero lumi pe care nu iti imaginai ca exista.

Sursa foto, sursa thumb




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

d'ale zilei...

Intentionati sa votati la alegerile prezidentiale din toamna?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera