Castigatorii Explore Dance Festival – A gesture that is nothing but a threat

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Judecand dupa nume, multi ar crede ca Explore Dance Festival este un eveniment destinat numai iubitorilor de dans si cuprinde reprezentatii ce au legatura numai cu aceasta latura a artei. Trecand peste orice idee preconceputa, tinem sa va spunem ca lucrurile nu stau deloc asa, iar reprezentatiile ce au avut loc in cadrul festivalului au demonstrat gradul de complexitate la care se poate ajunge cand vine vorba de impletirea sentimentelor si viziunilor asupra vietii cu arta.

Dansul, de fapt, inseamna mult mai mult decat simpla definitie care ar rasari in minte la prima rostire a cuvantului, el nu consta numai in coordonarea diferitelor parti ale trupului in functie de ritmul muzicii oferite de context, cum ar crede multi. De fapt, dansul poate insemna ceva diferit pentru fiecare dintre noi, in primul rand o exprimare a personalitatii prin miscare, prin gesticulatie, sau prin orice alta forma de manifestare corporala,  in al doilea rand, o eliberare din interiorul normelor de conduita fizica la care suntem supusi in societate si in al treilea rand, poate insemna orice isi doreste fiecare dintre noi, fie ca suntem observatori sau dansatori.

De fiecare data ramanem pe ganduri, fascinati de capacitatile de exprimare ale fiintei umane, asa cum am ramas si dupa ce am vazut spectacolul "A gesture that is nothing but a threat" al coregrafilor portughezi Sofia Dias si Vitor Roriz, cei care au castigat premiul cel mare al festivalului, Prix Jardin d'Europe.

Doi oameni, o masa si doua scaune sunt mai mult decat suficiente pentru a transmite un amalgam de idei si sentimente, ne dam seama, si ii privim curiosi. Indemnul cu care incepe reprezentatia este unul simplu, dar plin de insemnatate: "Open your eyes!" ne spun cei doi, iar noi alegem sa ii ascultam, realizand ca a avea ochii deschisi inseamna mult mai mult decat simpla actiune reflexa de ridicare a pleoapelor cu care suntem obisnuiti.

       1

foto: sofiadiasvitorroriz.blogspot.com

Ceea ce urmeaza nu poate fi rezumat si nici descris in cuvinte care urmeaza o succesiune logica, pentru ca tot ceea ce se intampla intre cei doi pe parcursul celor 40 de minute nu tine de logica si nici nu seamana cu nici una dintre situatiile tipice in care oamenii se regasesc in societatea de zi cu zi. Suntem martori la un joc de cuvinte si de tonuri ale vocii, prin care cei doi comunica pe tot parcursul spectacolului. Pornind de la un cuvant si manevrandu-l, se ajunge la altul, apoi la altul si asa mai departe.

Cei doi se completeaza si isi fac schimb de constructii verbale jucause, manevrandu-si mereu vocea in moduri diferite, urcand sau coborand tonul, cantand, soptind sau scandand. Rezultatul acestor jocuri starneste de multe ori rasete, dar linistea interpusa din cand in cand are rolul de a sublinia substratul filosofic al reprezentatiei.

 Miscarile celor doi le sustin dialogul neconventional, fiind la fel de lipsite de logica si deconcertante, punandu-ne in fata spre final conceptul de "amenintare" care poate fi aplicat in cazul folosirii abuzive sau gresite a cuvintelor. Un cuvant ca o amenintare, asa cum ne spune si titlul spectacolului, poate cantari extrem de mult pentru oameni, fara sa insemne ceva cu adevarat. Puterea cuvintelor si capcana in care suntem prinsi zilnic, din pricina normelor sociale in care ne incadram ne pot face sa pierdem cu totul diverse substraturi si trairi interioare care de fapt nu au nevoie de nici un cuvant ca sa fie exprimate.

Libertatea pe care mintea noastra ne-o ofera este una imensa, este gandul cu care plecam de la acest spectacol, reinterpretand capacitatea de a ne folosi vocea si trupul pentru a reda un limbaj prin care sa ne intelegem, dar constientizam apoi ca gandul este trecator si ca acele norme sociale vor fi intotdeauna dominante…

Despre Sofia si Vitor puteti afla mai multe citind blogul lor, iar pentru a vedea cum functioneaza conexiunea dintre ei, aveti mai jos un clip dintr-un alt spectacol al lor, numit "Unfolding".

                                          





Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera