Case căzute 284 – Str. Roma 7

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

Ne-am ocupat, acum vreo doi ani, de vechile localuri ale percepțiilor fiscale bucureștene.

Cele mai multe seamănă între ele; motivul e simplu: arhitectul Statie Ciortan – președinte și a asociației arhitecților români – le-a proiectat cam în același timp, pentru același client, cum s-ar zice.

 

Soarta lor ni-i cunoscută; și astăzi se desfășoară aceeași nesuferită activitate a Statului în marea lor majoritate!

Mai puțin aici, pe strada Roma. Cît a decăzut clădirea, de un an și-un pic de cînd a fost închisă! Ce s-o alege de ea? – nu știm.

Dîndu-i ocol, pe străzile Oslo și Tokio, vedem cît s-a-ntins paragina.

Clădirea-soră ce dă în strada Londra este, în schimb, îngrijită și funcțională.

Au fost construite două clădiri – aici, pe Roma, era administrația financiară și dincolo, pe Londra, percepția fiscală; abordarea asta s-a mai practicat și cred că o putem întîlni și-n cazul clădirii de pe Moșilor care, în spate, are o clădire ce ține de Mîntuleasa – lîngă benzinărie.

Revenind la clădirile noastre, avem, în 13 Septembrie, o una închisă și „în reparații” de vreo 15 ani!

Alta a fost demolată odată cu întregul Uranus…

… a rămas una care ne sîcîie – cea de pe strada Barbu Văcărescu.

Este dispărută; am putea-o localiza acolo unde-ncep blocurile cele noi construite în pe sfîrșit de ani ’80, imediat ce treci de spitalul de pneumofiziologie aflat la intersecția șoselei Ștefan cel mare cu Barbu Văcărescu.

Cînd a dispărut – nu știm. Cum arăta – e un mister.

Dar ne-ntrebăm dacă în această imagine nu cumva e tocmai această clădire dispărută? Linia de tramvai din față corespunde; la vremea aceea circula pe Barbu Văcărescu – spre Tei – tramvaiul 9.

Legenda imaginii, din păcate, nu ne e disponibilă. A apărut în revista „Arhitectura” din octombrie 1935. Colecția revistei se găsește în biblioteca virtuală a Universității de Arhitectură.

mai multe despre Case căzute




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera