Cartulie de buzunar si metrou: Un dulce miros de moarte de Guillermo Arriaga

Romanul Un dulce miros de moarte de Guillermo Arriaga este o combinatie facila si haioasa, pana in punctul in care devine amara, intre autohtonele Ion de Liviu Rebreanu, Moara cu noroc de Ioan Slavici, iar pe alocuri se resmite ironia, dar si drama napastuitoare a lui Caragiale. Cunoscut ca autorul scenariilor filmelor Babel, 21 grams si Amores Perros, Arriaga pare sa abordeze si acest roman ca pe un scenariu politienesco-rural, motiv pentru care actiunea te mentine cu sufletul la gura, indiferent de locul unde l-ai citi. De ce il recomand ca proza de buzunar si metrou? Pentru ca lectura e usoara, vocabularul folosit nu este foarte solicitant, iar firul narativ este greu de pierdut, indiferent de pagina la care te opresti cand te afli intre statii.

Aparut la noi in 2008, la Editura Vellant, romanul propune tema complicitatii colective puse pe seama nevoii de razbunare (sau cum s-ar traduce repararea onoarei la noi) si pe cea a individului nevinovat, dar convenabil in rolul inculpatului.

Adela, o adolescenta de 16 ani din satul mexican Loma Grande, este gasita injunghiata la marginea unui camp de sorg. Cel care o descopera este Ramon. Privirile iscoditoare ale curiosilor il ridica la statutul de logodnic indurerat. Timid si ezitant, speriat cumva de circumstanta, Ramon nu reuseste sa le explice satenilor ca el, de fapt, nu o cunoaste pe fata si ca a intalnit-o doar de cateva ori. Barbatii, "macho" de fel, il incurajeza, manati de o fraternitate si un devotament specifice taranilor, si ii inoculeaza ideea ca el are datoria morala de a o razbuna pe adolescenta.

Barul la care serveste Ramon devine loc de intalnire, dezbatere si punere la cale a planului vindicativ. Sub influenta mai multor beri, Ranulfo, considerat martor-cheie, isi aminteste (eronat) ca a vazut-o pe Adela in compania unui vanzator ambulant, pe nume Tiganul. Cum scenariul devine intrigant pentru majoritate, acesta da ghes imaginatiei si vine cu detalii neadevarate vis-a-vis de individul respectiv, insa nicio clipa nu dezvaluie adevarul conform caruia, in seara respectiva, fata pe care a vazut-o in compania Tiganului nu era Adela, ci Gabriela Bautista, sotia varului lui Ramon.

Ce reuseste acest roman este sa puna in miscare rotitele care mana actiunea, mentalitatea si psihologia oamenilor de la tara, care sunt lasati sa faca singuri dreptate in cazul unei crime. Vinovatul, pana la urma, nu este descoperit si, in alta ordine de idei, niciun personaj mentionat in carte nu pare sa se potriveasca cu profilul adevaratului criminal, pe care alt personaj, Justino, il contureaza. Insa nu asta este important pana la urma...

Loma Grande devine acel loc in care legile sunt facute de sateni si are toate caracteristicile unui asezamant rural macinat de saracie: principii de viata sustinute vehement, lupta eroica si aparent uzuala cu subzistenta, respectarea deciziilor luate de majoritate, expulzarea din grup a intrusilor (astfel o cunoastem pe Adela, ca fiind fiica unor sateni recent mutati in sat), dovedirea testosteronului prin pedepsirea celui care tanjeste la femeia altuia.

Arriaga transforma satul prezentat in acel loc condamnat la plafonare, in care locuitorii nu privesc viata dincolo de vecinatatile apropiate, iar necunoasterea unanim acceptata devine replica la surplusul de constiinta. Recomand aceasta carte tututor pasionatilor de actiune, care se entuziasmeaza la scenariile politiste si care sunt fideli autorului, nominalizat la Oscar in 2007 pentru scenariul Babel.

Un dulce miros de moarte a si fost ecranizat in 1999, sub titlul original, Un dulce olor a muerte, cu Diego Luna in rolul Ramon, Karra Elejalde in cel al Tiganului, Ana Alvarez in cel al Gabrielei Bautista si Hector Alterio ca Justino.