Cartelele se vand la casa

Pai doar unde altundeva ar putea sa se vanda? Pare logic, numai ca la metroul din Bucuresti este ceva mai complicat de atat. Pentru ca nu stii niciodata care casa. Indiferent ca te duci la cabina de langa aparatele ce urmeaza sa fie penetrate cu cartela, sau te duci la gemuletul din zid, invariabil ai facut alegerea gresita. Cartelele se vand la cealalta casa.

Nu conteaza ca e coada de douazeci de metri. Ca s-au strans studentii sa-si faca abonamente si ca o sa dureze jumatate de ora pana pui mana pe o nenorocita de cartela. Nu conteaza ca te grabesti, ca e aglomerat, ca e pranz si ti-e foame. Cartelele se vand la casa. Cealalta casa.

Acum, exista doua posibilitati. De obicei, am observat cartonul cu anuntul in cabina maro, acolo unde se duc de obicei oamenii sa-si ia bilete. Ceea ce imi spune urmatorul lucru: pentru ca oamenii se duc prima oara acolo, la respectiva cabina s-au terminat cartelele. Deci, trebuie sa mergem la cealalta casa. Foarte corect.

Intrebarea mea e urmatoarea: ce mai face tanti care nu vinde cartele, daca toata ziua are pe geam cartonul? Ca abonamentele tot la cealalata casa se fac. Ai zice ca ii urmareste pe oameni sa nu sara parleazul si sa se plimbe pe gratis. Dar nu, pentru asta sunt baietii aia 4X4 care stau pe margine. Deci, ce rol mai are doamna? Daca tot nu functioneaza decat o casa, de ce sunt doua, sau trei? The truth is out there, doar ca nu-l stim noi.

Varianta doi: de fapt sunt destule cartele, dar cucoanele se plictisesc si se joaca cu noi. Adica, au toate cate un cartonas. Care il lipeste ultima pe geam, vinde cartela si da o bere dupa program.

Solutia logica? Sa ne facem abonamente. Dar nici asta nu se poate, pentru ca abonamentele reduse se fac mereu in celalalt capat...