Carte: Zei americani

Neil Gaiman, Zei americani, trad. Liviu Radu, Tritonic, 2006 

Atita am lungit-o ca nu mai stiu exact ce-am inteles din ea. E misto, fara discutie, dar… o sa va aduc la exasperare, nu prea e genul meu. Parca e too much action, nu stiu, tre sa faci eforturi sa nu pierzi sirul si, daca o lalai o saptamina sau cit oi fi lalait-o eu…  

America e plina de zei, adunati acolo din toata lumea din cele mai vechi timpuri pina azi. Unii sint muribunzi pentru ca nu-i mai tine minte nimeni, altii sint prosperi (zeul automobilului, un pusti gras si cam isteric, zeita Media etc.). Shadow, un muritor dubios (in cele din urma statutul lui e incert, ca sa nu zic mai mult), e prins la mijloc. Ceea ce-l atrage de partea unora dintre zei este speranta de a readuce pe cineva din lumea mortilor (apropo, mi-a placut mai mult Jeff Vandermeer, desi e un pic altceva).  

E foarte misto si incitant cum apar zeii: arata si vorbesc ca toata lumea, sint amestecati printre oameni. Doar din cind in cind trec in „culise”, dincolo de realitatea aparenta, intr-o zona, sa-i zic, divina, in care se poate ajunge prin puncte de trecere de un kitsch exemplar pentru americani – un carusel sau un monument cazut in paragina care marcheaza mijlocul geometric al SUA. Exista zeitati voodoo, vikingi, slavi, amerindieni, in fine, de tot felul. Ma asteptam sa apara mai multe de-astea europene clasice, un Apollo sau o zina a lacului (ba chiar trepidam de nerabdare dupa zina asta a lacului :) ) dar nu.  

Dincolo de melting pot-ul divin, de fapt e tot un fel de road-book, masini care strabat America de colo pina colo si dau de tot felul de situatii de care am mai vazut in filme sau, eventual, cel mai recent pentru mine, in Wakefield al lui Codrescu. Mi-am cam pierdut rabdarea la un moment dat din cauza asta. E vina mea, nu a lui Gaiman, sa ne intelegem.  

La pag. 427 se gaseste un adevarat credo american, emis de o tipa cu singe indian. Spicuiesc: „Pot sa cred in Mos Craciun, in Iepurasul de Pasti, in Marilyn Monroe, in Beatles, in Elvis si in Mister Ed. […] Cred in dreptul femeii de a alege, cred in dreptul copilului de a trai, cred ca toate vietile omenesti sint sacre, dar ca nu-i nimic rau in pedeapsa cu moartea daca poti sa ai incredere implicita in sistemul juridic, si mai cred ca numai un timpit poate sa aiba incredere in sistemul juridic.” Se repeta o fraza care spune ca America e o tara nepotrivita pentru zei. In fine, ambitii mari, de „zugravire” a derivei contemporane. Mi-a parut rau ca zeul internetului si zeita Media nu sint mai prezenti, ca sint doar asa, un fundal. Dar, recunosc, nu mai avea cine stie ce farmec, e mult mai incitant sa citesti scene sumbre cu ritualuri stravechi. 

M-a facut visatoare Bast, zeitatea egipteana reprezentata de o pisica: face dragoste in vis/somn cu Shadow si aia e o scena… frumoasa. Mi-am adus aminte de o mica statueta de la Vatican in care cica era mumia unei pisici si la care m-am tot uitat cu sentimente amestecate. Mi-am mai adus aminte si ca inca n-am citit o povestire cu pisici de Cordwainer Smith pe care mi-au recomandat-o Gheo si Horia Nicola Ursu si pe care ma duc s-o citesc acuma.  

Si… mai ziceti si voi, ca eu nu ma pot concentra. Imi tot umbla prin cap un lac rotund in munti, cu oameni linistiti care faceau baie si se jucau cu mingi colorate si pluteau niste rate si un ciine urias il invata pe unu’ mic sa inoate si era foarte frumos si as fi vrut sa mai stau pe-acolo si sa am 20 de ani mai putin.