Carte: Vincent nemuritorul

Pe prima pagina a romanului Vincent nemuritorul veti da peste precizarea ca actiunea se petrece in anul 2036. Daca nu sunteti fani ai literaturii de anticipatie, nu inchideti cartea, ca nu e de rau. Daca sunteti, asteptati-va la reducerea la esenta a ideii de anticipatie si nu va enervati daca ea nu joaca primul rol.

Pentru acest roman, viitorul e doar un decor in care tema cartii se poate pune mai bine in valoare. Iar tema nu e deloc viitorul, ci linia subtire dintre viata si moarte sau, mai bine zis, impacarea cu amandoua.

Asa ca scriitorul Bogdan Suceava, foarte minutios in constructia cartilor sale, reduce decorul la cateva coordonate care ii servesc scopul.

Pe scurt, in viitor, in loc sa murim cu totul, in stil clasic, ne vom putea transfera pe niste module de memorie si vom putea s-o ducem asa bine mersi vreo 800.000 de ani. Daca sunteti geeks, nu jubilati inca, fiindca viitorul se va dovedi o mare bataie de cap.


Bogdan Suceava, Vincent nemuritorul, Editura Curtea Veche, Colectia "Un roman", 2008, 192 pg., 20 RON

Vincent, un barbat in floarea vietii, bolnav de cancer, nu are decat sa se mute pe un asemenea modul ca sa poata pastra legatura cu familia sa. Sa devina, adica, un fel de fantoma din era digitala. Ceea ce si face. Dar descopera ca viata de dupa moarte e o mare plictiseala.

Pe de alta parte, statul descopera ca transferatii pot fi pusi la munca in serviciul comunitatii, daca tot stau degeaba si si-au pastrat intacte facultatile mintale. Mie partea asta mi-a placut cel mai mult.

Povestea e impanata cu discutii si dezbateri de talk-show pe tema transferului - etica, religia, medicina, genetica, justitia au toate cate un cuvant de spus. Intre timp, transferatii se cam blazeaza si incearca sa ne spuna ca viata e frumoasa asa scurta cum e ea.

Tot asta ne spun si episoadele de familie ale lui Vincent, care devin din ce in ce mai dull, ca si discutiile cu fiul si cu nevasta. Solutia va las pe voi s-o descoperiti.

Acesta nu a fost un spoiler, deoarece concluzia cartii nu e deloc surprinzatoare. Un fel de live your life mutat peste 30 de ani, cat sa nu para un indemn sfatos, si camuflat sub polemici vaste si sub o poveste minimala, cat sa aiba mai mare trecere printre amatorii de fictiune, nu de filosofie.

Desi tema nu-mi surade peste masura, nu pot sa nu recunosc ca aminteste de cateva proze ale lui Vonnegut care mi-au placut. Iar scrisul lui Bogdan Suceava e convingator in sine, dincolo de tema si de mijloacele de realizare a acesteia.

Iar pasajele in care ironizeaza fin relatia dintre cetatean si stat merita toata atentia. Pe acestea va las, de asemenea, sa le descoperiti voi.