Carte: Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
A trecut, recunosc, ceva timp de cand nu am mai pus mana pe vreun roman sau antologie de povestiri SF. Cumva aveam impresia ca am depasit etapa in care le-as fi construit altare lui Larry Niven si Orson Scott Card, insa faptul ca am citit Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri cu pofta cu care as manca o ciocolata dupa post m-a convins ca nu e chiar asa.

Ideea alaturarii celor patru autori mi s-a parut, initial, destul de ciudata, pentru ca toti patru au stiluri extrem de diferite. Nici valoric nu i-as pune pe aceeasi treapta. Insa, in final, produsul mi s-a parut destul de omogen, iar alaturarea lui Marian Coman celor trei autori straini a fost nimerita. Autorii romani de SF inca se chinuie sa isi castige credibilitatea in ochii cititorilor, iar alaturarea unuia dintre ei cu autori ca K. J. Bishop si Jeff Vandermeer nu a facut decat sa contribuie in mod pozitiv la acest efort.

Recunosc, insa, ca povestirea mea preferata a fost cea care a dat si titlul cartii - Transformarea lui Martin Lake. Stilul lui Vandermeer este controversat, iar povestirea despre care vorbim nu este chiar ceea ce ai numi un cocktail clasic de SF. Nici macar nu stiu cat de SF poate fi considerata.

De fapt, ea te cucereste nu prin actiune, nu prin personaje, ci in primul rand prin stilul in care e scrisa, felul cum autorul te conduce catre un punct culminant care de fapt nu exista. Ambergris este un oras care iti este familiar, dar si strain in acelasi timp, pe care il simti cand cald, cand rece si sinistru.

Recunosc ca m-a finalul m-a dezumflat oarecum - ok, Martin Lake s-a transformat. Si ce? In plus, relatia dintre tablourile lui si ceea ce i se intampla se intemeiaza pe niste simboluri mult prea explicite. Lake picteaza exact ceea ce i s-a intamplat, in detaliu, ceea ce te face sa te intrebi de unde geniul lui ca pictor, daca nu este in stare sa cripteze mai bine intamplarile prin care trece.

martin lake

Ce-a de-a doua povestire, Yaguara, mi s-a parut mult mai slaba. Avem un sit arheologic, doua femei, una dintre ele se transforma in jaguar - total neplauzibil pentru ca transformarea se fundamenteaza pe presupozitia ca zeii maya erau reali, fara niciun alt suport in realitate.

Rolul lui Jane, personajul principal, mi-e inca neclar, ea nu modifica in niciun fel actiunea, desi participa la ea. Este un personaj simplist, construit in antiteza cu Cleis. In schimb, Jane isi descopera sexualitatea, nu se prea intelege exact cum, daca prin Cleis, prin jaguar sau prin piciorul de la pat...

Povestirea lui Marian Coman este mai curajoasa, combinand perspectiva unui copil cu o carte de ciocolata si cu ideea deloc noua din final, cum ca un personaj a fost de fapt mort tot timpul, doar ca nu si-a dat seama. In ciuda unei scriituri faine si a combinatiei interesante, finalul mi-a stricat gustul placut al lecturii datorita previzibilitatii lui - iti cam dai seama de ce se intampla inca de la aparitia fetei ciudate.

Marian Coman este un autor talentat, dar inca necizelat, si am citit Testamentul de ciocolata cu senzatia ca poate mult mai mult, cu toate ca povestirea a fost indelung aplaudata.

In final a ramas naratiunea lui K.J. Bishop, Maldoror in lumea intreaga. Un text greu, de data asta excesiv criptat, din care nu-ti prea dai seama ce este personajul principal si ce anume face el. Cred ca era vorba de un Antichrist (desi la un moment dat m-a trimis la vampirii lui Anne Rice) care isi cauta linistea, sau cauta sa-si extermine dusmanul etern, pe reprezentantul binelui (la fel de misterios, mai degraba o entitate decat un personaj in sine), sau isi cauta o tovarasa, sau...

Scriitura m-a luat pe sus, m-a ametit bine si m-a trantit la loc. La sfarsit, nu am reusit sa imi amintesc decat crampeie colorate si sangeroase din ceea ce am citit, fara sa pot sa spun mai mult decat ca povestirea este despre Rau si atat.

Oricum, ceea ce au in comun cei patru este ca scriu cu o mana suficient de sigura pentru ca cititorul sa nu le scape printre degete. De aceea, chiar daca nici una dintre povestiri nu contine acea combinatie perfecta care te face sa-ti amintesti gustul unei carti multe zile dupa ce ai terminat-o, ele nici nu-ti permit sa le abandonezi. Este mai mult dact poti spune despre unele opere in fata carora lumea isi ridica de obicei palaria cu admiratie.

Horia Nicola Ursu: Transformarea lui Martin Lake si alte povestiri
editura Tritonic, 2006, 17 lei




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

d'ale zilei...

Credeti in Dumnezeu?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera