Carte: Povesti erotice romanesti
Probabil multi sunt curiosi cam ce poate cuprinde antologia Povesti erotice romanesti aparuta recent la Editura Trei, in colectia "Eroscop", care ne-a obisnuit pana acum cu titluri provocatoare. Provocarea este, de data aceasta, dubla: nu doar subiectul cartii e acum motivul pudorii, dar si faptul ca povestirile din ea sunt scrise de autori romani pare sa fie o miza in sine.
Editura Trei a comandat sa existe literatura erotica romaneasca si contemporana. Si ea s-a facut – lucru care arunca in aer dezbaterile despre de ce si cum lipseste sexul din literatura romana. Iata ca nu mai lipseste. Tot apropo de aceste dezbateri, criticii reticenti – nu pun problema cititorilor obisnuiti, care sunt liberi sa nu citeasca daca nu le place genul (cum sunt, de altfel, si criticii insisi) – au acum 17 motive in plus sa-si smulga parul din cap.
Parca vad o serie de 17 emisiuni de-ale lui Cristian Tabara in care sa fie incriminati, in fata marelui public, cutezatorii. Mai e nevoie sa spun ca prefata se deschide cu un citat din Dan C. Mihailescu? Faptul ca o editura invita niste scriitori sa scrie "la tema" mi se pare prima cutezare si cea mai importanta. Nu stiu sa se mai fi facut ceva de acest fel in trecutul recent – in afara de Cartea cu bunici coordonata de Marius Chivu si de cartile de rememorare a trecutului comunist, fie el roz sau apasator.
Iar in aceste ultime cazuri, initiativa le apartine, oricum, autorilor, respectiv, coordonatorului. Dar cand editura – o entitate oarecum impersonala, fata de cele doua enumerate mai sus – este cea care are ceva de spus si de demonstrat, perspectiva e alta. E in primul rand un gest de afirmare a mizei acestei edituri, un gest care da coerenta si continuitate unei colectii – iar deocamdata "Eroscop" e prima colectie de literatura de la noi care are asa ceva.
Autorii sunt destul de cunoscuti, insa nu toti au excelat pana acum in genul erotic. Dimpotriva, am fost chiar surprins sa-i descopar printre semnatari pe Filip si Matei Florian (cu proze separate), pe Lucian Dan Teodorovici, Radu Pavel Gheo sau Marius Chivu. Dar nu pot decat sa ma bucur ca au fost inclusi si ei aici si ca le putem descoperi astfel noi fatete ale scrisului.
De asemenea, e interesant ca nu e vorba de un proiect generationist, fiindca varstele autorilor sunt cuprinse intre 29 si 69 de ani. Si nu e vorba nici de o grupare geografica, fiindca cei 17 vin cam de peste tot. Aceasta varietate promitatoare asigura asteptari de lectura dintre cele mai placute. Pe care autorii nu le dezmint – strict in acest sens. Unele texte sint explicite, altele sugestive; unele metaforice, altele in your face; unele se iau in serios, altele (se) parodiaza; unele sunt poetice, altele narative.
Cel mai surprinzator e insa ca, printr-o coincidenta pe marginea careia se poate dezbate foarte mult, majoritatea se hranesc din naratiuni cand stranii, cand de-a dreptul traumatizante. Nimic placut sau luminos in aceste povestiri despre sex – toti autorii, fara exceptie, trateaza tema ca si cand ar fi primit instructiuni secrete sa scrie ceva naspa pe tema data. Radu Pavel Gheo, Ioan Grosan, Radu Aldulescu si Doina Rusti vorbesc despre abuzuri.
Dan Sociu, Claudia Golea si Dan-Silviu Boerescu scriu cu blazare, sec, ca despre o rutina aproape enervanta, iar Cezar Paul-Badescu, Lucian Dan Teodorovici si Matei Florian scriu cu o naivitate aproape rauvoitoare si cam fara haz. Din textul lui Emil Brumaru nu se intelege mare lucru – o fi de vina "proza poetica". Textul Cecilei Stefanescu nu prea are feeling, e mai degraba schematic si confuz, ca si al lui Marius Chivu sau al lui Filip Florian.
Povestirea lui Stefan Agopian ar fi aratat mai bine fara ultimul fragment, care aduce un aer sordid, nemeritat si-ti lasa un gust cam amar. Un gust amar iti lasa si textul lui Ionut Chiva, dar as zice ca el e singurul care tine in frau un text de asemenea dimensiuni si in ce priveste naratiunea (asta reusesc si Radu Pavel Gheo, Filip Florian, Agopian si Doina Rusti, cel putin), dar si in ce priveste dozajul afectiv. Doar ca si aici isi face loc un pic de promiscuitate.
Sa fie de vina cuvantul "povesti" din titlu, care mi-a sugerat mie ideea de texte solare, curgatoare, din care nu pot lipsi nuantele vesele si firesti? Poate "povestiri", ceva mai realist, era mai potrivit, sau de-a dreptul "texte" – mai neutru. Dar chiar si fara asteptarile mele, mi se pare curios ca, din 17 autori, nici unul sa nu gaseasca ceva bun de spus despre sex.
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Ce vedem la Gaudeamus
Ca in fiecare an, Gaudeamus vine cu un program putin spus bogat daca e sa ne luam dupa numarul evenimentelor care se intampla acolo. Mai sarac e cand vine vorba...
Festivalul de Literatura - editia 2
Daca anul trecut a fost o editie pilot, anul acesta Festivalul International de Literatura revine cu si mai multe promisiuni, dintre care cea mai importanta este aceea ca devine deja...
Legende urbane ale Bucurestiului: fetita care s-a nascut din volanul unui Oltcit si ciupercile comestibile de pe peretii din sufragerie
Ce sunt legendele urbane? Conform site-ului mituriurbane , ele "transpun de cele mai multe ori temerile si ingrijorarile contemporane in forma unor povesti pe care oamenii le folosesc pentru a...
Listing: lecturi de vara
Pe la inceputul verii, ne apuca pe toti un elan suspect de facut liste de lecturi, probabil din reflexul vacantelor de vara de altadata. Cei care nu au de invatat...

Festivalul de Literatura - ultima zi
Desi ne-ar placea sa avem zilnic intalniri cu scriitori, sa fie lecturi si discutii libere, Festivalul de Literatura si-a consumat aseara ultima zi si ultimele intrebari. Discutiile, de un aer...







#1. corect
corect. nimic erotic in antologia asta. :(
#2. postmodernism...
...sugar free...unii-iupii-iupiii...altii post-erotikii
#3. Comentariu nou
Eu n-as fi asa rea. Chiar mi-au placut prozele. Daca ar fi sa aleg cateva, as zice Grosan cu povestea lui comunista, Cecilia Stefanescu, al carei text mi-a placut foarte tare prin ambiguitate si o naivitate cruda, Brumaru foarte mult, cred ca pentru jocul extraordinar cu limbajul sau Gheo pentru poveste (cel putin scena cu "mama").