Carte: Inca o zi
Inca o zi este povestea lui Charley "Chick" Benetto, fost jucator de baseball, ajuns un loser bantuit de regrete si frustrari, alcoolic depresiv, parasit de familie din cauza starii deplorabile in care ajunsese. Viata lui Chick luase aceasta intorsatura imediat dupa moartea mamei sale. "Sper sa nu auziti niciodata aceste cuvinte. Mama ta. A murit. Nu seamana cu alte cuvinte. Sunt prea mari ca sa incapa in urechi."
Orice om aflat in situatia lui probabil ca s-ar fi gandit la acelasi lucru, la a-si pune capat zilelor. Insa Chick nu reuseste sa faca nici acest lucru ca lumea, desi are doua tentative, una dupa alta. Prima data scapa cu viata dupa ce zboara cu masina peste un parapet, apoi se indreapta spre un turn de apa de pe care sare, insa aterizeaza intr-un copac, iar cand deschide ochii o vede pe mama sa care murise cu ceva timp in urma.

Mitch Albom, Inca o zi, traducere din engleza de Dana Ionescu, Editura Humanitas Fiction, Colectia "Raftul Denisei", 2008, 206 p., 23 RON.
Lui Chick i se mai ofera o sansa pentru a pune lucrurile in ordine cu cei pe care i-a iubit. I se mai ofera o zi pe care sa o petreaca alaturi de mama sa - de fantoma ei, bineinteles. Astfel, incepandu-si istorisirea cu fraza: "Lasati-ma sa ghicesc. Vreti sa stiti de ce am incercat sa ma sinucid", Chick ne poarta prin episoade importante din viata lui, din copilarie, cand partinti lui au divortat, iar el a devenit baiatul mamei si pana in prezent, ramas singur si renegat de fiica lui.
Povestea este emotionanta si tulburatoare, foarte bine scrisa si la fel de bine tradusa, dozata in capitole scurte ce se termina tot timpul printr-un cliffhanger, lucru pentru care este foarte greu sa o mai lasati din mana odata ce ati deschis-o.
Este o carte despre cat de puternice sunt legaturile dintre membrii unei familii, nu este o poveste cu fantome, desi "de vreme ce a fost vorba si de o stafie, puteti spune ca este o poveste cu stafii. Dar ce poveste de familie nu este o poveste cu stafii?"
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Videoclip nou si dublu de la Rihanna - Who's That Chick
Rihanna a lansat un videoclip nou pentru piesa Who's That Chick . Mai interesant este ca acesta a aparut in doua variante: Day/Night. Varianta "night" si mai dark (la propriu...

Masters of Jazz Festival 2009, in curand la Bucuresti
Prima parte a editiei din 2009 a festivalului Masters of Jazz are loc peste doua saptamani la Sala Palatului. Intre 23 si 25 octombrie ii vom asculta pe Richard Bona,...

Bucharest Masters of Jazz Festival 2008
Se pare ca nu toti artistii care promit isi lasa pana la urma fanii cu ochii in soare. Lui John McLaughlin i-a placut atat de mult in Romania, incat se...

Comeback neasteptat: John McLaughlin revine la Bucuresti!
V-a placut concertul lui John Mc Laughlin de la Sala Palatului de saptamana trecuta? Daca da, atunci mai avem o veste buna: muzicianul va reveni in Capitala mult mai curand...
B'estfest 2009: Gabriella Cilmi
Scena: Ciuc Ora : 19 Parerea metropotamului: Nothing sweet, dar destule cool. Daca Oceana este "the funky chick", atunci Gabriella Cilmi sa fie "the...







#1. Comentariu nou
CARTEA E SUPER BESTIALA !AM CITITO !E FOARTE CUTREMURATOARE ,DAR REPREZINTA DRAGOSTEA MATERNA .