Carte: De la un ungur nascut in Romania

Attila Bartis, Tihna, trad. Anamaria Pop, Paralela 45, 2006 

(interviu) 

In fundal - Ungaria in tranzitie, cu sovieticii care se tot retrag, cu spaime populare ca nu mai exista aparare impotriva romanilor, care pot oricind sa-si planteze iar steagul in Budapesta. De partea cealalta a granitei Romania e un teritoriu din care vin amenintari de tot felul: crime din trecut care continua sa otraveasca sufletele oamenilor, cersetori automutilati, muncitori la negru, o atractie irezistibila care va face ca iubita lui Andor sa se intoarca acolo in final, ca intr-un refugiu sau mai degraba ca intr-un cavou.  

M-a socat un pic imaginea asta a Romaniei ca rezervor de fantasme pentru Ungaria. Mi-a placut, categoric, e straniu, interesant, foarte personal, interpretabil (in sensul bun) pina la infinit. Nu neaparat ca explicatie istorica sau ca realitate supra-individuala, ci mai degraba (sau in primul rind) ca realitate intima a unui autor despre care stiu ca s-a nascut si a trait ani buni in Romania. Aici am vazut eu personal cea mai puternica tensiune din carte, cea mai tulburatoare imagine, in fine, intuitia cea mai interesanta a autorului.  

Dupa care vine povestea in sine, cea de la suprafata: o familie completamente dezaxata, alcatuita dintr-o mama actrita, o fiica violonista si un fiu scriitor. Cu incest impins pina la ultimele consecinte. Mi-e cu desavirsire imposibil sa nu fac din mama nebuna, auto-sechestrata in casa, un simbol al patriei pierdute care continua sa obsedeze. Poate gresesc, dar am impresia ca despre asta e vorba, deep down: despre fundatia distrusa a vietii, despre originea pierduta, despre pingarirea unor lucruri sacre. Incestul e o auto-negare, la fel refuzul patriei adevarate. Fiica degeaba pleaca in lume, fiul degeaba ramine linga nebuna incapabila sa coboare sa-si cumpere piine. Ceva a fost distrus de la bun inceput, nici o identitate nu mai e posibila. Cimitirul in care e ingropat un sicriu fara cadavru, doar cu hirtii – la ce altceva sa te gindesti?  

Iubita providentiala a lui Andor vine din Romania, unde a fost si distrusa de fapt, prin crima si viol. Acolo se va intoarce – macar pentru ea pare posibil un cimitir potrivit, un sicriu care sa contina un cadavru real.  

E foarte puternic romanul, foarte dark, totul pare sa vina de undeva din adinc, aproape ca in miturile adevarate, in care forte de neinteles guverneaza viata oamenilor. Am impresia ca ar insemna sa saracesti cartea daca ar fi sa o interpretezi dintr-un pdv psihologic. Bine, asta e valabil pentru toate cartile cu adevarat bune – in cazul Tihnei niste mitocritica sau ceva de genul asta imi inchipui ca ar merita. Bineinteles ca e foarte bine scris, ca altfel dracu mai statea sa-si puna asemenea probleme.  

Renunt sa mai zic ce e atit de impresionant in Tihna, pentru ca mai sint o mie si unul de lucruri. E de citit, clar. Mai sus n-am facut decit sa extrag un singur filon, cel care m-a lovit pe mine mai mult si mai mult. Probabil ca am si deformat de fapt, nu stiu, vedeti si voi, eu am scris si sters deja de citeva ori pt insemnarea asta.

Articol aparut pe blogul Terorism de cititoare.  Autor: Luciat. Preluat cu permisiunea autoarei.