Carte: Bun venit printre maimute

Bun venit printre maimute este o alta surpriza placuta pentru fanii lui Kurt Vonnegut, dupa Un om fara de tara. De aceasta data este vorba de o colectie de 25 de povestiri scurte adunate de prin editiile din anii '50-'60 ale unor reviste precum Playboy sau Esquire. E adevarat nu toate sunt capodopere, insa mai mult de trei sferturi din aceste proze scurte sunt foarte reusite.

Majoritatea au fost scrise inaintea multora dintre romanele mult mai cunoscute ale lui Vonnegut si este foarte placut sa te intalnesti cu personajele si situatiile care mai tarziu i-au folosit drept schite sau care au fost simple exercitii inainte de a se apuca de Abatorul 5, Micul dejun al campionilor, Jailbird sau Fii binecuvantat, domnule Rosewater.

Kurt Vonnegut, Bun venit printre maimute, traducere din engleza de Alexandra Coliban, Editura Humanitas Fiction, Colectia "Raftul Denisei", 2008, 368 p., 34 RON.

Volumul este plin de lucrari S.F., in mare parte distopii. Harrison Bergeron (publicata in '61), de exemplu, este o distopie plasata in 2081, despre o lume in care pentru a se sterge toate diferentele dintre oameni toti trebuie sa poarte handicapuri obligatorii. Bun venit printre maimute (proza care da titlul volumului) este o alta distopie plasata intr-un viitor in care planeta are o populatie de saptesprezece miliarde de locuitori si toti trebuie sa ia o pastila care sa ii amorteasca de la brau in jos pentru a nu mai simti nevoia de a procrea.

In prozele lui Vonnegut curiozitatea omului (combinata si cu o oarecare doza de prostie si de lacomie) este intotdeauna cea care il pune in cele mai neplacute situatii. In Chestiunea Eufio un fizician descopera o metoda de a oferi oamenilor fericirea suprema, mai eficienta decat orice drog si la dispozitia oricui si la orice ora, insa acest lucru ar insemna sfarsitul umanitatii asa cum o stim noi.

Intr-o alta proza intitulata Colectia de primavara-iarna o alta descoperire da lumea peste cap si anume ca omul poate sa isi paraseasca corpul oricand doreste si sa intre in orice alt corp. Pare minunat sau mai degraba terifiant? Conservatorii, cei care refuza sa isi paraseasca corpurile, inclina spre cea de-a doua optiune si astfel "amfibienii" si oamenii obisnuiti, in carne si oase, intra in conflict.

Cum ar fi sa fim forever young? Minunat? Ei bine, nu. In proza care inchide volumul lui Vonnegut, Si maine e o zi, se descopera "antigerasonul" un medicament care opreste procesul de imbatranire permitand oamenilor sa traiasca si 300 de ani. Consecinta este ca Pamantul devine un loc atat de aglomerat incat generatii intregi ajung sa imparta aceeasi garsoniera si degeaba s-a inventat un medicament impotriva imbatranirii cand pe totii ii bate gandul sa ii arunce celuilalt antigerasonul la chiuveta sau sa i-l indoiasca cu apa.       

Dar Bun venit printre maimute nu este compus doar din astfel de proze. Exista si texte precum Cine sunt, de data asta? in care Vonnegut pare sa lase deoparte preocuparea lui pentru soarta lumii si pentru conditia umana si scrie o poveste de dragoste. Aceea a unui actor care nu se poate indragosti decat pe scena, decat atunci cand intra in pielea unui personaj. Nu este singura. Din aceeasi categorie a povestilor de dragoste (o curiozitate pentru Vonnegut) fac parte si Lunga plimbare spre vesnicie si Domnisoara Ispita.

Si, pe langa toate acestea, volumul Bun venit printre maimute va ofera mult mai multe surprize, dar va lasam sa le descoperiti singuri si "declaratiile de dragoste", si pe "cele de razboi" pe care Vonnegut le adreseaza in acest volum rasei umane.