Care sunt pasii pentru a primi cetatenie romana

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Fie ca vorbim de straini care s-au indragostit de Romania, fie ca vorbim “fratii de peste Prut”, fiecare persoana care doreste sa primeasca cetatemia romana trebuie sa urmeze niste pasi. Bineinteles, intervin aici si plangerile traditionale la adresa birocratiei. Dar, vorba ceea, asta avem, cu asta defilam. Si daca nici la dobandirea cetateniei romane n-avem birocratie, unde sa mai avem?

In filmele americane siropoase, mica cenusareasa din Mexic – sau din Canada sau cine stie ce alta tara – primeste cetatenia americana dupa ce se marita cu un localnic. De obicei, vreun om de afaceri bogat. Exista si in Romania varianta asta. De fapt, ca peste tot, si la noi, cetatenia romana e dobandita prin: nastere (sa auzim, acum, in cor: “doooh!”), prin adoptie sau la cerere. Pe noi ne intereseaza a treia varianta.

Conditii pentru a primi cetatenia romana la cerere

Persoana care doreste sa devina cetatean roman trebuie sa aiba minimum 18 ani si locuiasca in Romania de cel putin sapte ani, conform Legii 21/1991. In cazul persoanelor casatorite cu un cetatean roman, trebuie sa fi locuit in tara cel putin cinci ani. Asta implica, deci, ca “strainul” sa aiba deja acte de rezidenta.

 

Alte conditii implica sa cunoasca limba romana cel putin la nivel de dialog si sa aiba deja un loc de munca. Mai exact: “avem destui someri romani, nu mai avem nevoie si de someri straini”. In plus, trebuie sa stie “Desteapta-te, romane” pe de rost, sa fi studiat istoria noastra si sa fi citit macar de cateva ori Constitutia Romaniei, pentru ca va primi un test cu intrebari din cele doua.

Sunt mai apreciati cei care au investit peste 500.000 de euro in Romania, care trebuie sa demonstreze ca, in ultimii patru ani, au locuit cel putin sase luni in fiecare an in Romania.

Pasi de urmat pentru a primi cetatenia romana

Cand s-a hotarat, persoana care doreste cetatenia trebuie sa mearga fie la un sediu al unei misiuni diplomatice romanesti (consulat sau ambasada, de exemplu), fie la Autoritatea Nationala pentru Cetatenie din Bucuresti sau la birourile teritoriale (Iasi, Galati, Suceava si Timisoara), unde trebuie sa depuna o serie de cereri.

In primul rand, se completeaza o cerere. In limbaj de specialitate, se numeste petitie. Trebuie sa includa date complete, de la adresa curenta, adresa de raspuns, adresa de resedinta. Urmeaza o copie a permisului de sedere sau a cartii de rezident, cazierul (din tara de origine, respectiv din Romania), copie legalizata a pasaportului, cererea tip, copii legalizate dupa certificatele de nastere (si de divort si de deces, daca e cazul) ale parintilor si ale bunicilor. Plus trei declaratii autentificate la notar, mai ales in cazul cetatenilor din Republica Moldova, care pot primi mai repede cetatenia in cazul in care demonstreaza ca parintii sau bunicii au avut act de identitate romanesc.

 

Dupa depunerea cererii, aceasta este publicata in Monitorul Oficial, iar verificarile se fac incepand dupa 30 de zile de la publicare. Asta inseamna ca persoana ce doreste cetatenia romana va fi supusa unui test atat oral si unui test scris in care trebuie sa demonstreze ca stie limba romana, istoria, Constitutia Romaniei si imnul national. In functie de rezultatul testului persoana ce a facut cererea de obtinere a cetateniei primeste raspunsul daca a primit cetatenia sau nu.

Daca membrii comisiei acorda, in urma testului sustinut, cetatenia romana, ordinul de acordare este publicat in Monitorul Oficial. In maximum 3 luni de la publicare, cetateanul strain - proaspat roman – este obligat sa depuna juramantul de credinta fata de Romania. Tot atunci primeste si certificatul de cetatean roman si drepturi depline, ceea ce inseamna ca si viitorii copii ai sai vor fi cetateni romani fara sa mai treaca prin toate birocratia de rigoare.

Ar fi de retinut ca, odata cu certificatul, nu primesti si un CNP, asa ca e obligatorie o vizita la Directia de Evidenta a Populatiei din localitatea de domiciliu din Romania. Daca domiciliul nu e stabil, vizita trebuie efectuata la “Evidenta” din Sectorul 1 sau la misiunile diplomatice romanesti. Durata de procesare a cererii este de una pana la trei luni.

Parca nu e tocmai simplu, asa-i?




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ce fructe va place sa mix & match in iaurt?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera