Calea Dudeşti nr. 169 - Şcoală, club şi cinematograf sindical

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

scris de C. D. Mocanu

Precizare: Acest articol se bazează pe documente şi pe amintiri personale

Se dedică celui care fantazează pe orice subiect, pune barieră tuturor comentariilor şi le cercetează suspicios ca un guard comunal. Opiniile care nu se potrivesc cu fantaziile dumisale nu primesc cale liberă. Iar dacă se întâmplă să uite stănoaga ridicată (căci se mai întâmplă) şi comentariul scapă ochiului său vigilent, atunci se pitulează în tăcere continuând să scrie cu sârg… alte fantazii.
Şi toate astea pentru că „din 2007 se ocupă de partea cu Bucureşti (istorie, antropologie şi explorare urbană), ocazional mai ţine conferinţe, dă interviuri şi mai scrie şi despre altele.”
Adică se pricepe!

Într-un articol recent, altminteri interesant dar marcat de unele erori, autorul prezintă această fotografie, cu explicaţia:

„Scenă de pe Calea Dudești, la intersecția cu str. Popa Stoica din Farcaș, marcată de casa cu etaj și balcon.[...] Pe fundal, turla unei biserici și intersecția cu șoseaua Mihai-Bravu, la vechea școală comunală. [...] Biserica din stânga și mare parte din case au fost demolate în anii ‘80. [...]“

Fotografia provine din  arhiva AGERPRES, poartă titlul „Bucureşti - iarna anului 1954″, are codul de identificare (ID) 7528870 şi a fost făcută de Marcu Mayer la data de 24 februarie 1954.

Scena se desfăşura într-adevăr pe calea Dudeşti la intersecţia cu strada Popa Stoica Farcaş sau Popa Farcaş cum i se mai spunea în cartier şi a fost fotografiată dinspre Poşta Vitan către şoseaua Mihai Bravu. Diavolul însă se ascunde în detalii!

Singura biserică din zonă era la acea vreme Biserica Izvorul Nou - Dintre Vii situată pe şos. Mihai Bravu nr. 311. Ctitorită de comunitatea locuitorilor „dintre vii”, a fost târnosită la data de 18 mai 1823 având hramurile Izvorul Tămăduirii şi Schimbarea la Faţă. A supravieţuit încadrată între blocuri dar cu numele schimbat în Izvorul Nou - Dristor.

La circa o sută de metri în spatele vagonului de serviciu echipat pentru îndepărtarea zăpezii, pe partea dreaptă, se afla şi încă se află Depoul I.T.B. Dincolo de acesta calea Dudeşti îşi schimbă direcţia spre stânga cu un unghi destul de mare. Acesta este motivul pentru care, nici atunci şi nici acum, din locul de unde a fost făcută fotografia nu vom surprinde în fundal Biserica Izvorul Nou sau şoseaua Mihai Bravu, „la vechea şcoală comunală”. În planul îndepărtat apar clădirile Uzinelor Textile „7 Noiembrie” şi ale Ţesătoriei de Mătase „Ilie Pintilie”. Dacă am reface azi fotografia, atunci am avea în fundal complexul rezidenţial In City Residences, construit pe amplasamentul S.C. Uzitex S.A. (fostă „7 Noiembrie”) şi ce a mai rămas din Fabrica „Select” (fostă „Ilie Pintilie”).

Şi totuşi „turla” exista. Iat-o într-o altă fotografie din aceeaşi serie (AGERPRES, Marcu Mayer, 24 februarie 1954, ID 7528869).

Aparţinea unei clădiri (parter şi etaj) care se afla pe calea Dudeşti nr. 169 la intersecţia cu strada Cultul Patriei. De la începutul anilor ‘20 până în 1948 a adăpostit Şcoala de fete nr. 23. Intrarea principală, a profesorilor, era amplasată pe Dudeşti. Pe colţ era intrarea elevilor care aveau de aici acces la parter dar şi la etaj, pe o scară în spirală. Casa scării se termina cu domul („turla”) din fotografiile lui Marcu Mayer.

A fost de la început până la sfârşit un aşezămât de educaţie şi cultură deşi a trecut prin două orânduiri sociale şi de stat fundamental diferite. Trecerea prin vremuri a acestei clădiri merită cunoscută, ca şi a celor două fabrici aflate în apropiere. Vom face acum primii paşi.

A. Şcoală

Şcoala de fete nr. 23 - demers documentar

Aici adresa conţine o eroare:

Numărul 161 se afla la intersecţia Calea Dudeşti x Str. C.F. Robescu (Unirei). În 1934 imobilul adăpostea la parter o prăvălie iar la etaj locuia medicul de boli interne dr. Nicolae Mindirigiu. Clădirea există şi azi. Eroarea este confirmată şi de harta următoare care face parte din aceeaşi lucrare cu lista.

La data de 3 august 1948 a intrat în vigoare Decretul Marii Adunări Naţionale nr. 175/1948 pentru reforma învăţământului. Procesul de reformă a cuprins şi reorganizarea reţelei de şcoli din toată ţara, inclusiv din Bucureşti. Astfel, o parte a efectivului Şcolii primare de băieţi nr. 23-Constantin Bosianu, Calea Dudeşti nr. 191 (Calea Dudeşti x Şos. Mihai Bravu) a fost dislocat în imobilul situat pe strada Colonel Orero/Avram Goldfaden nr. 30 sub denumirea de Şcoala Elementară de Băieţi Nr. 23 bis.

În spaţiul rămas liber au fost instalate Căminul de zi Nr. 6, proaspăt înfiinţat şi o parte a Şcolii primare de fete nr. 23 având însă o nouă denumire: Şcoala Elementară de Fete Nr. 23. Cealaltă parte a şcolii, Şcoala Elementară de Fete Nr. 23 bis, a fost mutată în imobilul situat pe Calea Dudeşti nr. 123 (casa Zamfirescu - celebri fabricanţi de săpun şi de ciocolată).

B. Club muncitoresc

Pe la jumătatea anilor ‘20, industriaşul armean Exergian construieşte în zona viitoarei parcelări Radorin, Ţesătoria Mecanică „Dâmboviţa” care în scurt timp va deveni un pion important al industriei textile bucureştene. Se afla pe Calea Dudeşti nr. 188, gard în gard cu Ţesătoria de mătase Lyon’s (Calea Dudeşti nr. 186) vizavi de Şcoala primară de fete nr. 23.

În 1948, cu circa două luni înainte de reforma învăţământului, cele două fabrici au fost trecute în proprietatea statului ca efect al Legii nr. 119 din 11 iunie 1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi.

Ziarul Scânteia din 14 aprilie 1947 publica reclama alăturată care prezintă potenţialul economic şi productiv al Ţesătoriei Dâmboviţa.

După Naţionalizare, la sfârşitul anului 1948 - începutul anului 1949, fabrica cu denumirea schimbată în Uzinele Textile 7 Noiembrie I.I.S. (Întreprindere Industrială de Stat) a primit în administrare imobilul în care a funcţionat Şcoala primară de fete nr. 23 situat pe calea Dudeşti nr. 169, disponibilizat prin reforma învăţământului.

Încercând să-şi consolideze poziţia, regimul politic instalat de puţin timp în România acorda o atenţie specială problemelor sociale ale salariaţilor şi era preocupat de îmbunătăţirea nivelului lor de cultură şi de educaţie. În timp şi atenţia şi preocuparea s-au diluat până la dispariţie. Astfel, pe lângă creşă, grădiniţă, dispensar, cantină, baie publică pentru familiile angajaţilor, tabără de copii, la începutul anilor ‘50 fabrica a înfiinţat în localul fostei şcoli Clubul Uzinelor Textile 7 Noiembrie, aflat în administrarea sindicatului.

În statisticile oficiale ale Bucureştiului acelor vremuri, numărul cluburilor şi al sălilor de cultură aprţinând sindicatelor depăşeşte cu mult pe cel al celorlalte lăcaşuri cultural - educative.

Clădirea se potrivea perfect scopului propus: spaţii generoase, inclusiv o sală de spectacole cu balcon şi cu scenă, bibliotecă, sală de lectură, hol elegant, dotări specifice. Intrarea principală se afla pe Calea Dudeşti. Pe colţul cu strada Cultul Patriei era o intrare separată care ducea direct în sala de spectacole. Clubul avea o activitate bogată. Aici funcţionau cercurile artistice de desen, acordeon, chitară şi mandolină, biblioteca (cu secţie de împrumut dar şi de lectură la sală), în holul mare se juca şah şi tenis de masă, în sălile de la etaj se desfăşurau repetiţiile brigăzii artistice de agitaţie/ansamblului artistic şi ale tarafului. Periodic, sala mare găzduia spectacole de teatru susţinute de teatrele profesioniste bucureştene.

C. Cinematograf sindical

Capacitarea de pătrundere a cinematografului în rândul maselor nu a scăpat atenţiei autorităţilor comuniste. Aşa se face că în multe dintre cluburile muncitoreşti au fost înfiinţate cinematografe sindicale.

Statistica oficială arată că, în Bucureşti, acestea au apărut în anul 1955 şi că în perioada 1955 - 1962 funcţionau circa 30 de cinematografe de acest fel.

Printre ele s-a aflat şi cel amenajat în cadrul Clubului Uzinelor Textile „7 Noiembrie”. Exista însă o mică problemă. Sala de spectacole, amplasată la etaj, nu era prevăzută cu necesara cabină de proiecţie. Soluţia găsită a fost ingenioasă, eficientă dar şi costisitoare. În curticica dinspre strada Vulcan Judeţul a fost construit un eşafodaj metalic foarte solid pe care a fost amplasată cabina de proiecţie, lipită de peretele sălii. Accesul operatorilor se făcea prin exterior pe o scară metalică aproape verticală.

Cinematograful sindical funcţiona două zile pe săptămână. Miercurea, un singur spectacol la ora 15.00 pentru salariaţii fabricii şi familiile acestora. Accesul era gratuit. Duminica, două spectacole la ora 15.00 şi 17.00 pentru oricine plătea biletul de intrare.

Tata s-a angajat la „Dâmboviţa” ca ucenic în 1942 şi s-a pensionat de la „7 Noiembrie” (sau „7 Scame” după numele de „alint”) în 1986. Cunoştea perfect nu numai utilajele de întreţinerea cărora se ocupa la filatură, dar şi cele mai ascunse cotloane ale fabricii. Mulţi ani până la pensionare a deţinut detaşat recordul de cel mai vechi salariat. Eu am beneficiat din plin de multe dintre facilităţile sociale şi de educaţie puse la dispoziţia muncitorilor. Mergeam de două ori pe săptămână la baia publică a fabricii, câţiva ani am mâncat la prânz, mâncare bună, îndestulătoare şi pentru o plată simbolică, la cantină, am fost cititor al bibliotecii (secţia împrumut), am mers de câteva ori în tabăra organizată la Snagov, am văzut gratis o mulţime de filme si de reprezentaţii teatrale. La Club am făcut cunoştinţă cu filmul western. Era „Ultimul tren din Gun Hill”, în distribuţie cu Kirk Douglas şi Antony Quinn. Tot acolo l-am aplaudat pentru prima oară pe Ştefan Bănică sr. în spectacolul de estradă „Băiat bun… dar cu lipsuri”.

Toate acestea au fost posibile datorită unei echipe de conducere în fruntea căreia se afla tovarăşa directoare Stancu. Ghicită perfect de cei care au numit-o, fosta ţesătoare conducea cu mână sigură. Fabrica lucra în trei schimburi şi producea în draci ţesături din bumbac, mai ales pentru export în ţările CAER. Tot ce concura la bunul mers al producţiei se învârtea perfect. Asta a ţinut până la jumătatea anilor ‘60 când tovarăşa Stancu a fost promovată în conducerea Centralei Industriale a Bumbacului. A sfinţit şi acel loc dar fabrica, pentru bunăstarea căreia a muncit ani mulţi, a intrat în declin, cu toate că de pe noua poziţie o ajuta din răsputeri. Şi a ajuns să cedeze I.T.B.-ului clubul care până atunci fusese temei serios de mândrie. În 1970 acesta se afla în administrarea Consiliului Sindicatelor I.T.B. Printre altele, aici funcţiona şi vestitul club de şah care a dat mulţi maeştri şi mari maeştri internaţionali.

Fabrica de cravate Select

Calea Dudeşti nr. 186

Lîngă Ţesătoria mecanică Dâmboviţa şi cam în acelaşi timp cu aceasta a apărut Ţesătoria de mătase Lyon’s. A început ca societate pentru comercializarea ţesăturilor din mătase. Producţia a apărut ceva mai târziu. După Naţionalizare a purtat, pentru un timp, numele unui personaj comunist, Ţesătoria de Mătase Ilie Pintilie şi producea doar ţesături. La începutul anilor ‘60 şi-a diversificat activitatea trecând la fabricarea cravatelor şi a căpătat denumirea de Ţesătoria de mătase şi cravate Select.

Construcţiile ocupau trei laturi ale terenului, de forma unui patrulater, pe care se afla fabrica. Privind dinspre Dudeşti, în stânga, lipite de unul dintre atelierele Uzinelor Textile „7 Noiembrie” şi în faţă, se găseau clădirile vechi, interbelice, ale ţesătoriei. În dreapta, spre Depoul I.T.B. Dudeşti, erau clădiri din perioada ‘50 - ‘60 care adăposteau Secţia Cravate, spaţii de depozitare şi administrative, inclusiv punctul de control - acces. Acestea din urmă au supravieţuit până azi şi pot fi văzute în fotografia alăturată.

Se mai strecoară pe ici, pe colo, informaţia potrivit căreia, după 1948, fabrica ar fi purtat numele „Aţa”!

Nici documentele pe care le-am consultat, nici amintirile mele directe sau moştenite de la tata şi de la o rudă apropiată (Marin Badea, „spaima hoţilor din cartier”, comisar de poliţie, „disponibilizat” în 1948) care a lucrat ca magazioner la „Ilie Pintilie”, nu atestă denumirea de „Fabrica Aţa” pe care Ţesătoria Lyon’s ar fi purtat-o după Naţionalizare. Dealtfel tehnologia specifică ţesătoriei nu permite fabricarea aţei. Ar fi trebuit schimbate toate utilajele.

În perioada interbelică, singurul producător bucureştean de aţă de mătase a fost fabrica Mătasea Zwicky aflată pe strada Mieilor nr. 10. După Naţionalizare, aceasta a devenit Fabrica de Aţă de Mătase 9 Mai şi un timp a păstrat adresa iniţială. Odată cu dezvoltarea şi modernizarea acesteia a fost realizată şi o cale de acces direct prin Şos. Mihai Bravu, schimbându-şi astfel şi adresa oficială.

À bon entendeur, salut!




1 comentariu vrei sa comentezi?

Calea Dudeşti nr. 169 - Şcoală, club şi cinematograf sindical
Julia Simon
#1 -

GLOBAL FINANCE LIMITED

OFERIM TOATE TIPURI DE ÎMPRUMUT - SE APLICĂ PENTRU ÎMPRUMUTURI AFFORDABILE.

Cauți un împrumut? esti la locul potrivit pentru solutiile tale de credit chiar aici! Global Finance Limited oferă împrumuturi companiilor și persoanelor fizice la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 2%. vă rugăm să ne contactați prin e-mail prin intermediul
augustaibramhim11@gmail.com

 APPLICATION DATA
1) Numele complet:
2) Țara:
3) Adresa:
4) Stat:
5) Sex:
6) Starea civilă:
7) Ocupatia:
8) Număr de telefon:
9) Poziția curentă la locul de muncă:
10) Venit lunar:
11) Suma imprumutata necesara:
12) Durata împrumutului:
13) Scopul împrumutului:
14) Religia:
15) Ați aplicat înainte:
16) Data nașterii:

Vreau să știi că ALLAH nu va lăsa oamenii buni să-și facă foame, dar el va păstra răi din ceea ce vor.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera