Brand de tara: consumerismul
Suntem o tara saraca. La tv vedem cum oamenii ies in strada pentru mariri de salarii, pentru sporuri, pentru bani in general. Doar n-o sa iasa pentru idei, sopteste o voce carcotasa. :) Pe de alta parte, magazinele raporteaza vanzari record chiar si pe timp de criza, mall-urile sunt pline si carucioarele din supermarket dau in continuare pe afara.
Chiar daca nu avem bani, consumam. De unde vine dorinta asta nebuna de a consuma, de a cumpara cat mai mult si a avea cat mai mult? Nu vorbim, evident, de lucruri strict necesare, ci de lucruri inutile sau de surplus. Sa explic: daca nu ai o oala acasa, e normal sa-ti cumperi una. Daca ai 12 oale de toate dimensiunile posibile, de ce sa o cumperi pe a 13-a doar pentru ca e la reducere/are picatele roz? Da, stiu, pentru ca apoi sa plangi ca nu ai loc in camara si trebuie sa renovezi casa. :)
In hypermarketuri peisajul e fascinant. Carucioare imense, pline cu de toate, acelasi lucru in mai multe exemplare si cantitati, multe produse luate la reducere sau la 2 plus 1, multe lucruri inutile. "Sa fie acolo" zic doamnele cand vreun sot mai cumpatat le intreaba ce le trebuie "inca o...".
Pentru multi, mersul la hypermarket e distractia saptamanala sau chiar mai des. Iesitul in oras. Pentru o paine, parintii se imbraca, isi iau copilul de mana si se duc la Real/Cora/Metro/Carrefour (lista poate continua) de unde pleaca, bineinteles, cu caruciorul plin. Doar de aia sunt atatea strategii de atras cumparatorul la raft. Nu a venit sa cumpere aia dar cand o vede acolo frumos pe raft, amplasata strategic si cu un mesaj imbietor, cum sa o lase acolo?
La nivel mai mare, avem creditele. Ne indatoram enorm, platim rate uriase, facem un credit sa-l acoperim pe altul si asa mai departe. Bancile au permis oamenilor sa ia credite cu avansuri mici sau zero, cu rate de pana la 70% din salariu, fara garantii sau cu garantii putine. De aici si explozia creditelor care acum, cand se mai pierd joburi, se mai reduc salarii reprezinta o problema reala pentru multe familii.
Tot aici zice ca majoritatea banilor luati de romani sunt pentru "bunuri de larg consum". Nevoi personale sa le mai spunem. Lasa casa si masina, avem nevoie de bani pentru un tv nou, o combina noua, un aspirator cu aburi, o masina de spalat care face cartofi prajiti.
Nu am nevoie, dar daca tot imi da banca bani, de ce sa nu cumpar? Arata frumos in casa, am un apartament modern, vin prietenii, se uita. E o chestiune de statut mai mult decat una de confort. Ultimii bani se duc pe cumparaturi. Nu pe excursii, nu pe bilete la teatru, nu pe economii, nu pe sarituri cu parasuta. Pe prajitoare de paine, pe castroane, pe cutite care taie tot si pe vaze de flori din Cora. Fericirea vine la pachet, in rate sau fara, frumos impachetata si cu cod de bare.
Nu spune nimeni sa nu cumperi nimic si sa traiesti cu paine si apa de la robinet. Dar nici sa te ingropi in obiecte, sa consumi obsesiv-compulsiv si sa uiti ca mai sunt si alte mize in viata decat schimbarea mobilei in casa.
O explicatie ar putea fi comunismul (da, stiu, tot la el ne intoarcem) si trecerea brusca la o societate de consum. Cei care si-au trait tineretea in comunism nu au avut nimic, nu puteau cumpara nimic, nu puteau detine nimic, optiunile lor erau extrem de limitate si de frustrante. S-au trezit dupa revolutie intr-o lume a produselor, a reclamelor colorate si agresive si a promisiunilor. Dupa o epoca a intunericului, au recuperat agresiv.
Bineinteles, in cazul atat al tinerilor cat si al celor mai in varsta succes au reclamele. In cazul surplusului de care vorbim aici, eficiente sunt cele cu ieftin, doi la pret de unu, 50% in plus, cauta produsele cu bulina (paranteza: ati vazut ce e in hypermarketuri cand e vreo promotie mare de genul asta? Toata lumea cauta disperata buline, vine cu catalogul, alearga).
E dorinta de a acumula cat mai mult. Bunurile dau siguranta. Sa nu lipseasca, cine stie cand am nevoie de el. E al meu, nu e imprumutat (de aici si reticenta noastra de a sta cu chirie versus a cumpara). Dau statut. In mod profund insa, compenseaza un gol sau mai multe. Consumul excesiv e o forma de refugiere si refulare.
Citeste si:
Brand de tara: mocangeala
Brand de tara: datul cu parerea
Brand de tara: kitsch-ul
Brand de tara: lenea
Brand de tara: folclorul
Chiar daca nu avem bani, consumam. De unde vine dorinta asta nebuna de a consuma, de a cumpara cat mai mult si a avea cat mai mult? Nu vorbim, evident, de lucruri strict necesare, ci de lucruri inutile sau de surplus. Sa explic: daca nu ai o oala acasa, e normal sa-ti cumperi una. Daca ai 12 oale de toate dimensiunile posibile, de ce sa o cumperi pe a 13-a doar pentru ca e la reducere/are picatele roz? Da, stiu, pentru ca apoi sa plangi ca nu ai loc in camara si trebuie sa renovezi casa. :)
In hypermarketuri peisajul e fascinant. Carucioare imense, pline cu de toate, acelasi lucru in mai multe exemplare si cantitati, multe produse luate la reducere sau la 2 plus 1, multe lucruri inutile. "Sa fie acolo" zic doamnele cand vreun sot mai cumpatat le intreaba ce le trebuie "inca o...".
Pentru multi, mersul la hypermarket e distractia saptamanala sau chiar mai des. Iesitul in oras. Pentru o paine, parintii se imbraca, isi iau copilul de mana si se duc la Real/Cora/Metro/Carrefour (lista poate continua) de unde pleaca, bineinteles, cu caruciorul plin. Doar de aia sunt atatea strategii de atras cumparatorul la raft. Nu a venit sa cumpere aia dar cand o vede acolo frumos pe raft, amplasata strategic si cu un mesaj imbietor, cum sa o lase acolo?
La nivel mai mare, avem creditele. Ne indatoram enorm, platim rate uriase, facem un credit sa-l acoperim pe altul si asa mai departe. Bancile au permis oamenilor sa ia credite cu avansuri mici sau zero, cu rate de pana la 70% din salariu, fara garantii sau cu garantii putine. De aici si explozia creditelor care acum, cand se mai pierd joburi, se mai reduc salarii reprezinta o problema reala pentru multe familii.
Tot aici zice ca majoritatea banilor luati de romani sunt pentru "bunuri de larg consum". Nevoi personale sa le mai spunem. Lasa casa si masina, avem nevoie de bani pentru un tv nou, o combina noua, un aspirator cu aburi, o masina de spalat care face cartofi prajiti.
Nu am nevoie, dar daca tot imi da banca bani, de ce sa nu cumpar? Arata frumos in casa, am un apartament modern, vin prietenii, se uita. E o chestiune de statut mai mult decat una de confort. Ultimii bani se duc pe cumparaturi. Nu pe excursii, nu pe bilete la teatru, nu pe economii, nu pe sarituri cu parasuta. Pe prajitoare de paine, pe castroane, pe cutite care taie tot si pe vaze de flori din Cora. Fericirea vine la pachet, in rate sau fara, frumos impachetata si cu cod de bare.
Nu spune nimeni sa nu cumperi nimic si sa traiesti cu paine si apa de la robinet. Dar nici sa te ingropi in obiecte, sa consumi obsesiv-compulsiv si sa uiti ca mai sunt si alte mize in viata decat schimbarea mobilei in casa.
O explicatie ar putea fi comunismul (da, stiu, tot la el ne intoarcem) si trecerea brusca la o societate de consum. Cei care si-au trait tineretea in comunism nu au avut nimic, nu puteau cumpara nimic, nu puteau detine nimic, optiunile lor erau extrem de limitate si de frustrante. S-au trezit dupa revolutie intr-o lume a produselor, a reclamelor colorate si agresive si a promisiunilor. Dupa o epoca a intunericului, au recuperat agresiv.
Bineinteles, in cazul atat al tinerilor cat si al celor mai in varsta succes au reclamele. In cazul surplusului de care vorbim aici, eficiente sunt cele cu ieftin, doi la pret de unu, 50% in plus, cauta produsele cu bulina (paranteza: ati vazut ce e in hypermarketuri cand e vreo promotie mare de genul asta? Toata lumea cauta disperata buline, vine cu catalogul, alearga).
E dorinta de a acumula cat mai mult. Bunurile dau siguranta. Sa nu lipseasca, cine stie cand am nevoie de el. E al meu, nu e imprumutat (de aici si reticenta noastra de a sta cu chirie versus a cumpara). Dau statut. In mod profund insa, compenseaza un gol sau mai multe. Consumul excesiv e o forma de refugiere si refulare.
Citeste si:
Brand de tara: mocangeala
Brand de tara: datul cu parerea
Brand de tara: kitsch-ul
Brand de tara: lenea
Brand de tara: folclorul
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Citeste si:
Brand de tara: creditul
Zilele acestea, mai acut parca decat niciodata, revine problema creditului. Scad salariile, scad pensiile, cresc taxele, nimeni nu stie ce se intampla si, evident, nu doar sectorul bugetar va avea...
Brand de tara: buticul din fata blocului
Ne-am tot gandit de ce anume ni se face dor cand suntem plecati prin strainatate si, culmea, avem si un raspuns. Ne e dor de buticurile din fata blocului la...
Brand de tara: scandalul
S-ar fi putut numi si "mocirla", "mizeria", "mistocareala dusa la vulgar", "zgomotul ca forma de manipulare" sau oricum vreti voi. Scandalul n-a fost niciodata strain de Romania, ne place, il...
Brand de tara: informalitatea
Ne-am gandit sa alternam defectele nationale prezentate pana acum la "brand de tara" cu niste calitati – sa fie ca un cadou de ziua noastra (nationala). Si ne-am gandit mult...
Brand de tara: Mistocareala
Nu ne intrece nimeni la bancuri. Daca in perioada comunista umorul era o forma de supravietuire si refuz al sistemului, acum umorul, sub forma de mistocareala sau bascalie, este pentru...
Fuel the city
![Red Hot Chili Peppers - Under The Bridge [Official Music Video]](http://i4.ytimg.com/vi/GLvohMXgcBo/default.jpg)
#1. De acord
Intru totul. S-au tot scris carti despre consumerism si se vor mai scrie.
Pacat este faptul ca cine intelege asta, intelege. Insa nu stiu cati dintre noi se pot abtine cu adevarat in fata unui raft cu lucrusoare ce ne plac pe care, mai mult, sa fie si un x% off...
E o chestie pe care o poti constientiza greu, dar pe care o controlezi din pacate si mai greu. Presiunea societatii este prea mare.
Dar spune-mi, dupa ce tot am vorbit despre asta... Cate perechi de pantofi ai si cate cani?
#2. Comentariu nou
:) Cani am putine, majoritatea primite, pahare deloc. :) Pantofi? Hmm, ceva mai multi. :) Asa e, presiunea e mare. E greu de constientizat unde se termina nevoia, unde se termina placerea si unde incepe obsesia de a cumpara/acumula. Nu sunt deloc anti consum dar cred ca trebuie facut in niste limite decente. Nu inteleg insa oamenii care se plang ca nu au bani dar fac credit sa-si cumpere plasma.
#3. Poate prea tarziu, insa poate citeste cineva
E o problema falsa. Este inexistenta, nu exista nici o nevoie biologica de a cumpara 4 paini in loc de 2, 3 pantofi in loc de 1 -perechi evident-. Nu se poate compara nici cu o dependenta -alcool, tigari, etc- unde organismul deja are reactii in lipsa drogului. E pur si simplu o modalitate de a evita adevaratele probleme existente -pe de-o parte- si este o nevoie de siguranta pe de alta -desi sincer, pantofii nu imi dau siguranta, deoarece voi avea aceasi fata/corp daca ii port sau nu-. Intradevar mancarea imi da o oarecare siguranta, insa doar aceea necesara, surplusul nu numai ca este inutil, insa e daunator.
Motivul pentru care oamenii cu datorii fac credite noi este pentru ca au datorii -desi pare ilogic-: daca sunt deprimat imi cumpar ceva nou si ma simt mai bine, pana ajung sa am datorii, acum am datorii si sunt deprimat, imi fac un credit ca sa imi cumpar ceva sa fiu din nou fericit, atunci am datorii mai mari s a m d. E un proces inconstient care nu urmareste un pattern al logicii ci unul al placerii.
Trist, si stupid ca exista asa ceva, numai intr-o societate atat de dezvoltata pot aparea astfel de supericialitati. Ma gandesc ca unele dintre adevaruri despre oameni este ca daca nu au probleme isi fac ;)
#4. Genial
Genial!Keep doing what u are doing!It's great!Felicitari.