Brand de tara: buna vecinatate

In cautarea de lucruri optimiste care sa ne reprezinte neamul, am enumerat cateva dintre cliseele despre romani: ospitaliate, voie buna, inventivitate, rezistenta la magarii si alte asemenea. Toate acestea aveau ca fundatie un element negativ pe care romanii l-au transformat, printr-un mecanism defensiv specific lor, in calitate si in caracteristica pur romaneasca.

Am renuntat sa mai privim lucrurile la un macro nivel si ne-am indreptat gandurile catre o calitate romaneasca mai apropiata de ograda noastra, adica la vecinii de bloc si de palier. Datorita lor, adaugam in palmares un brand puternic, pe model pozitiv si optimist; asadar, sa-ti spunem cate ceva despre buna vecinatate.



Vecinii sunt oameni saritori, care vor veni in ajutorul tau chiar si in cele mai excentrice cerinte si in cele mai neobisnuite strigate de ajutor. Tinem la acest brand pentru ca e al nostru si nu credem ca-l mai impartim cu alte tari; cel putin nu la aceeasi intensitate.

Imparteala intre vecini

Rugamintea "imi dai si mie o cana de zahar" este deja clasica in folclorul de bloc. Departe de stadiul de mit, aceasta rugaminte se aplica pe orice etaj si in orice scara. Uneori, cana de zahar se transforma si in alte ingrediente de care e posibil sa nu dispui in gospodaria ta urbana, aprovizionata cu 2 banane si o punga de cereale. Astfel, e nevoie sa apelezi la vecini.

Partea frumoasa este ca ei vor veni in ajutorul tau si iti vor umple bratele cu faina, zahar, ceapa, malai, ulei si alte produse de la piata care tie iti pare asa departe. Pentru ca majoritatea vecinilor binevoitori si dotati cu astfel de ingrediente sunt, in cele mai multe cazuri, batrani, nu te astepta sa-ti ofere cantitati industriale. Fiecare produs cu recipientul lui: o cana de zahar, un pahar de ulei, o cescuta de orez si tot asa.



Iti las cheia-n grija

Pe langa cerseala din usa in usa, acest colindat atemporal pentru alimente, vecinii sunt alaturi de tine si atunci cand tu cutreieri lumea. Cineva trebuie sa aiba grija de bonsaiul tau sau de animalul de apartament. Sigur o sa gasesti un vecin de incredere caruia sa-i incredintezi cheile si care sa vina, din cand in cand, sa-ti ude plantele sau sa-i dea de mancare animalului real (nu este o situatie tip Farmville in care ii rogi pe vecini sa-ti doneze o oaie).

Curiozitatea din vecini sigur il va impinge pe batranul vizitator sa scormoneasca pe ici pe colo, dar macar vei putea sa fii sigur ca nu o sa-ti dispara nimic si ca insotitoarele de apartament vor supravietui calatoriei tale.

Spionaj, contraspionaj

Stim ca, macar o data in viata, ai injurat batranii de palier care nu fac altceva decat sa se uite pe vizor si sa spioneze. Sigur va veni si vremea in care sa le multumesti acestor agenti de spionaj profesionist atunci cand te vor scapa de hoti si alti vizitatori nedoriti. Activitatea permanenta a vecinilor care se lipesc de vizor poate fi cheia salvarii tale.

Imagineaza-ti ca apare un personaj dubios pe palier care da tarcoale apartamentelor; un vecin curios sigur il va observa si va intra in panica. In continuarea monitorizarii zonei, orice miscare, catusi de ciudata, il va indemna pe vecinul-samaritean sa sune la politie si, astfel, sa te scuteasca de un jaf si de restul implicatiilor.

Servicii de plata off-line

Animal urban cum te prezinti, sigur nu ai timp sa ajungi sa platesti intretinerea si nici nu te gaseste tanti de la lumina acasa cand vine sa-ti aduca factura. In aceste conditii poti sa apelezi la vecinii tai. Pentru ei, drumul la intretinere este distractia suprema, asa ca sigur nu o sa-i deranjeze sa stea un pic mai mult acolo ca sa-ti rezolve si tie sarcinile administrative.

Pe acelasi sistem functioneaza si drumurile catre centrele unde platesti facura la curent, telefonul, cablul si alte chestiuni asemanatoare. Tot prin buna vecinatate poti sa scapi de cozi, drumuri inutile si asteptari prelungite acasa ca sa te achiti de datoriile catre institutii datatoare de conditii.



Tot timpul la curent

Pentru tine poate e o banala barfa batraneasca, dar daca ai rabdare sa asculti tot ce-ti spun vecnii, o sa gasesti informatii folositoare. De la ei poti sa afli cand se opreste apa calda (si sa nu te trezesti in ultimul moment, exact inainte de eveniment ca nu ai avut cum sa te ferchezuiesti), cand incep reparatiile la lift (sa stii sa nu vii cu pungi grele pe care trebuie sa le cari pe scari pana sus), cand e ultima zi de plata a intretinerii si alte vesti care iti pot usura viata.

Discutiile cu vecinii te tin la curent cu ultimele noutati din bloc si sunt mai utile decat orice afisaje de la panou.

Buna vecinatate e un brand de care ne e drag. El ne demonstreaza ca romanii stiu sa se ajute la greu si ne lasa acea firimitura de umanitate pe care o tot cautam in societate. Chiar daca noi nu avem nucleul de la sat cu toate implicatiile aferente vietii de acolo, si comunitatea de bloc ne da sentimentul ca suntem ai cuiva si ca putem sa gasim ajutor chiar la nenea de la ap. 16 sau doamna de la un etaj mai jos.

Tu cum te intelegi cu vecinii, ai apelat vreodata la ajutorul lor? Fii un vecin bun si contribuie la intarirea acestui brand de tara.

Citeste si:

Brand de tara: zgomotul
Brand de tara: priveghi in strada
Brand de tara: inventivitatea romaneasca
Brand de tara: folclorul

Urmareste metropotam pe facebook si twitterMetropotam pe FacebookMetropotam pe Twitter

© Copyright Metropotam 2006-2012.


Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?


Activitate recenta

Se incarca
vezi mai multe

Publicitate


Metropotam se da si pe:

Facebook twitter last.fm Yahoo

Unde iesim

Evenimente

Muzica

Filme

Shopping

Metropotam

© Copyright Metropotam 2006-2012. Toate drepturile rezervate