Brand de tara: Zgomotul

In Romania e un zgomot de fond. Nu ne da pace, nu ne lasa sa dormim sau, mai rau, sa gandim. Vine de peste tot, un murmur nediferentiat format din tipete, acuze, carcoteli, claxoane, produs de oameni nervosi. Oamenii veseli produc un altfel de zgomot.

Pe strada, avem zgomotul masinilor. Nu poti sta o secunda dupa ce se face verde fara sa-l claxonezi pe ala din fata. Sau pe cel de pe trecerea de pietoni. Sau pe biciclistul impertinent. In masina fiind, iti faci simtita prezenta prin zgomot. Daca iesi, incepi sa tipi, sa gesticulezi si sa folosesti cuvinte neaose. Sa nu uitam nici de lucrarile publice, atunci cand ti-e somnul mai drag incepe sa cante duios picamerul.

Tot pe strada, mergi in grup tipand. Nu esti suficient de cool daca nu stiu toti de tine si de gasca ta. Si la mobil vorbesti tare. Aflu astfel despre tine ca te-a parasit iubita (curva dracului), ca-ti curge robinetul la baie, ca sora ta si-a pierdut virginitatea la 14 ani, ca furi (dar nu in Romania, ca ai principii), ca bagabonzii nu te-au luat in discoteca cu ei aseara si cate si mai cate.

In autobuz, toata lumea e nervoasa. Se calca pe (in) picioare la propriu si la figurat si nu o data auzi voci stridente emitand consideratii de genul: "baba senila, da-te la o parte", "sofer imbecil" sau "ti-am zis fata sa stai jos?".

Si in avion e la fel. E o placere sa mergi pe cursele inspre/dinspre Romania. Ba sunt multe bagaje si stewardesa e de vina ca nu incap sus, ba nu e Cola, ba "ai naibii astia cu low costu' lor ce scaune mici au", ba si-a lasat prea mult scaunul vecinul din fata. Am auzit atatea conversatii tipate in avioane despre te miri ce, de la job-ul fratelui iubitei (un prost!) pana la certuri domestice despre alegerea abonamentului la internet. Nu stiu cum, dar alte curse sunt considerabil mai linistite.

Ca tot a venit vorba, e o reala placere sa te intalnesti cu romani in alte tari, plecat in vacanta fiind. Nici nu trebuie sa-i vezi, auzi doar cate un: "faaaa, ce-s porcariile astea ?" cand ti-e lumea mai draga intr-un muzeu, un "Ioneleeeee, da-i apa lu' ala micu'" in curtea unui templu sau vesnicele "ba, da prost mai esti!", "tu vrei bataie?" pe orice strada din capitalele Europei si, din pacate, au ajuns si dincolo de granitele ei.

Cateodata ii asculti fascinat. Vorbim de protectia datelor pe Internet, venim cu super masuri de securitate, protestam impotriva pasapoartelor biometrice, si oamenii, unii dintre ei, isi expun cele mai intime ganduri in public. Tipandu-le.

La fel e si in viata publica. Politicienii tipa, vedetele tipa, cainii vedetelor latra. Se remarca nu prin ce spun ci prin cat de tare spun. Discutiile calme nu sunt la moda. Ce-am face fara cearta, cum am supravietui fara tabloide? Tot zgomot sunt.

Zgomotul e de multe ori expresia lipsei de respect fata de ceilalti. Nu te intereseaza ca doi oameni dorm intr-un compartiment, tu si prietenul povestiti tare despre "bunaciunea aia" cu exclamatii. Nu conteaza nici cand pui muzica la maxim la ora 2 noaptea "sa se enerveze babele din bloc", nici cand iti exprimi autoritatea la job prin tonul ridicat.

Poluarea asta fonica nu ne afecteaza doar timpanele. Zgomotul de fond intra incet - incet in mintea noastra, auzim voci, claxoane, picamere, frane, tipete intr-un iures ce ne lasa prea putin timp pentru noi. Ne obisnuim cu agitatia, cu zgomotul si uitam de actiunile solitare (sa amintim doar lectura unei carti sau orice tine de creatie).

Suntem un popor nervos, asta e. Ne iesim din pepeni pentru cele mai mici amanunte, facem zgomot. Din pacate insa nu se termina niciodata cu ceva concret. Tipam ca una, ca alta dar nu am misca un deget sa le schimbam cumva.

Citeste si:

Brand de tara: Paranormalul
Brand de tara: nepotismul
Brand de tara: Las ca merge si asa
Brand de tara: colebilu
Brand de tara: inventivitatea