Brand de tara: Folclorul

Suntem o tara eminamente rurala - doar 55% din populatia Romaniei traieste la oras, zic statisticile, iar multe din localitati au capatat rang de oras doar pe hartie, cum sunt micile comune din jurul Bucurestiului, spre exemplu. Suntem chiar unul dintre cele mai "rurale" state ale UE, cu 45% din populatie traind la sat. Nu este deci de mirare ca traditiile populare sunt unul dintre cele mai solide "branduri" de tara, cu care defilam sub diverse forme.

Sunt sau mai degraba "ar putea fi" material solid de marketing, daca nu am reusi prin abundenta si calitate inferioara sa le transformam in kitsch national.



Traditiile populare si cunostintele traditionale au intrat de ani buni in atentia Organizatiei Mondiale a Proprietatii Intelectuale (OMPI), unde exista departamente care se ocupa cu protejarea mostenirii traditionale a popoarelor... Adevarat, punctul cel mai fierbinte se refera la tarile din lumea a treia, pe care toata lumea le considera abia cazute din copac si au nevoie serioasa de putin ajutor in domeniul asta. Iar efortul se depune din ambele sensuri: organizatia legifereaza, ei... presteaza. O vizita la OMPI va fi intotdeauna colorata de grupurile de diplomati africani care vin la sedinte in robele tipic africane, cu imprimeuri exotice si culori rapitoare, iesind mandri si cateodata chiar desculti in evidenta printre delegatii in costume de afaceri, cu camasi apretate si cravate tepene.

Fiecare cu mandria lui nationala. N-am vrea in niciun fel sa sugeram ca delegatii nostri ar trebui sa apara in plen in bundite cu arnici si opinci, asa cum chiar a sugerat metaforic campania PNTCD-ului la europarlamentare, sub sloganul "Raman roman in Europa" si aratandu-ne tot grupul de catindati cu nojite si opinci, asortate la costumele de oras.

Dar campania respectiva nu este foarte departe de adevar. Pentru jumatate de populatie (cea urbana), romanismul nu inseamna neaparat traditii populare, ci cultura, istorie, societate, civilizatie, insa pentru cealalta jumatate, ceea ce oraseanul numeste sec folclor reprezinta in general stilul obisnuit de viata.

Folclorul s-o fi nascut el la sat, insa locuieste bine-mersi si la oras. Din pacate nu neaparat cu neamurile sale de soi. Ceea ce a reusit sa se transmita s-a denaturat din generatie in generatie, ca si termenul de taran, iar acum folclorul de la oras, amestecat de-a lungul timpului cu turcismele si cu tiganismele, e o copie palida si ţopeasca a traditiei populare: ascultam Etno tv si Taraf tv, unde guristul poarta cojoc de miel si pantofi "de firma", iar ansamblul de dansuri folclorice e sclipicios de paiete; artizanatul il vezi doar pe la magazinele de suveniruri, iar mesterul popular nu mai sculpteaza fluieras de fag, sa doinesti cu drag, ci farfurii de agatat in perete cu Dracula sau cu Casa Poporului.



In fata unei asemenea degradari a adevaratelor traditii populare romanesti, vine in ajutor tot oraseanul. In ultimii ani au aparut fel de fel de grupuri interesate de fenomen, printre care trebuie trecut pe primul loc Muzeul Taranului, care a avut o evolutie spectaculoasa de la un muzeu cam invechit la unul dintre cele mai active focare culturale, unde intelectualul care priveste de sus "folclorismele" ca fiind de prost gust isi poate schimba in bine parerea.

Se tin "targuri ale taranului", cu produse traditionale pe care rar le mai gasesti la oras: branzici in coaja de brad, pastravi in cobza de brad, halvite, bulz la fum, must, tuici batrane si poale-n brau. Se aduc mesteri populari care arata oraseanului cum se ciopleste o cruce, cum se face o copaie de framantat cozonacul, cum se tese o cerga sau cum se picteaza un ou incondeiat ori o icoana pe lemn.

 

Ceea ce insa dispare vertiginos, pe langa mestesuguri si bunatati culinare, sunt povestile si legendele. Ne mai bucuram de ele doar la vreo sarbatoare religioasa (un Santandrei, un Sfant Nicolae), la care ceea ce ne atrage cel mai mult sunt istoriile vechi, cu iz precrestin, cu intuitia faptului ca sunt niste adevaruri care ne scapa printre degete, care de la generatie la generatie se afunda si mai mult in negura uitarii omului modern.

Si ca sa incheiem pe un ton mai optimist, umila noastra parere este ca folclorul romanesc e o valoare neexploatata cum trebuie. Muzica populara la nunta si papuselele pupacioase in costum national nu tin in viata traditia populara. Nici tarancutele in ii apretate de pe copertele ghidurilor turistice. Nici vilele de beton care inchiriaza ATV-uri pe dealuri si se lauda ca fac agroturism. Nici gratarul traditional cu pastrama de oaie nu mai e o valoare populara daca il faci la bloc si presari pe el condimente de "Bar-B-Que".


Cine si cum mai poate deci sa salveze folclorul si identitatea lui in memoria (inter)nationala?




Poate te mai interseaza:
Dragobetele saruta fetele (dupa ce le fugareste prin padure)
Joia mare in traditii
Traditii pascale imprumutate
Noaptea Lupului (Sf. Andrei) - se trateaza cu usturoi
Cine este Mos Nicolae?
Sfantul Ignat, macelarul lui Dumnezeu

Alte articole din seria Brand de tara:
Lenea
Kitsch-ul
Datul cu parerea