Artist: Mircea Cantor

Pe Mircea Cantor l-am descoperit rasfoind o revista de arta frantuzeasca. Si mi-a placut. Mai intai de toate, asta: pe un geam aburit este scris (cu degetul, banuiesc, asa cum facem toti): UNPREDICTEBLE FUTURE. Se vad urmele lasate de fiecare litera care incepe deja sa se prelinga, sa dispara...

Mircea Cantor este cunoscut pentru filmul Deeparture, in care un lup si o caprioara au fost adusi intr-o galerie alba, goala, si lasati sa se priveasca, sa se agite, sa ne agite si noua simturile si asteptarea. Tensiunea se naste din provocarea instinctelor, din frumusetea cruda a alaturarii celor doua fiinte care intr-un alt mediu sunt destinate sa joace rolurile de atacator si vanat. Privitorul asista la schimburi de priviri, freamat de nari, nelinisti, respiratii si calm.

Filmul este simplu, aproape minimalist in mijloacele utilizate. Punerea impreuna a celor doua animale este o provocare aruncata mortii, instinctelor (pe cate de violente, pe atat de naturale), dar si o invocatie adresata neasteptatului. Lucrurile nu se mai petrec conform unui scenariu prestabilit.

Atunci cand am citit in CV-ul lui ca traieste si locuieste "on Earth", mi-am amintit de o alta lucrare, realizata tot cu mijloace minime, adica prin adaugarea unei litere: titlul ziarului francez Le Monde devine pentru Mircea Cantor "Les Mondes"; criticii vad in aceasta lucrare exprimarea unei atitudini anti-globalizare; eu o vad ca pe un mic manifest de libertate, un joc in aparenta simplu, cu litere si carioca: artistul-copil si artistul-protestatar se joaca de-a lumea, o corecteaza, o completeaza; jucaria artistului (lumea) s-a transformat intr-o multime de jucarii (les mondes).

In video-ul intitulat The Landscape is Changing niste protestatari poarta oglinzi in loc de pancarte si slogane. Si in oglinzile acelea poti vedea cu ochii tai cum mediul se modifica odata cu oamenii care se deplaseaza. Insa, dupa cum el insusi marturiseste, Mircea Cantor nu este interesat de abordarea unui limbaj global, ci al unuia universal.

Manifestatia se petrece intr-un oras oarecare, cuvintele lipsesc de pe pancarte, nu exista decat oamenii si lumea pe care ei o transforma. Imaginea (reflexia in oglina, video-ul insusi) este intermediarul ales sa vorbeasca despre relatia dintre noi si lume.

Desi "titlul este ultimul" (The Title is the Last Thing, Philadelphia Museum of Art, 2006), recunosc ca imi plac numele pe care Mircea Cantor le da operelor sale: Ciel Variable (Frac, Champagne-Ardenne, Reims, 2007), Born to be Burnt (GAMeC, Bergamo, 2006). Lucrari precum The Second Step si Double-Heads Matches ma binedispun: un chibrit cu doua capete este un semn ca lumea este in continuu reinventata. Iar acel al doilea pas pe luna, fie ca este al doilea pas al lui Armstrong, scos din anonimat de privirea cuprinzatoare a lui Mircea Cantor, fie ca apartine altui astronaut lunatic, e o amprenta proaspata, ironica, recuperatoare si optimista asupra lumii deschise in care traim.

Imi place si umorul lui Mircea Cantor: vis-a-vis de discursul pro sau contra globalizare, el stie sa strecoare un zambet mucalit, care este si credo artistic, si privire critica, a la Caragiale, si confesiune a unui artist in exil: "J'entends beaucoup ce discours officiel, de gauche, sur les peripheries. Berlin, Los Angeles... Moi-meme, je suis venu habiter a Paris pour vivre ala peripherie de la Roumanie. C'est ma maniere d'avoir une distance avec tout" (Beaux Arts, No.275, Mai 2007). 

In primavara aceasta artistul deschide o noua expozitie personala, The Need for Uncertainty, care va fi gazduita de Modern Art Oxford in perioada 2 aprilie-1 iunie 2008. Succes si... Enjoy!