Album: U2 - No Line On The Horizon

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
In sfarsit, U2 s-a intors. E drept ca nici macar fanii nu prea isi dau seama daca asta e un lucru bun sau rau; la urma urmei, decat sa iti vezi trupa preferata cum se face de ras tragand de ultimele fragmente de creativitate cum tragi cu paiul ultima picatura de suc din pahar, mai bine te multumesti cu piesele vechi si cu concertele ocazionale de batranete, prin tarile din Europa de Est.

Si totusi, se pare ca cei de la U2 nu vor sa imbatraneasca in liniste, ca niste staruri rock lenese si grase, si sa se multumeasca cu concerte caritabile, reuniuni extraordinare si best of-uri. Ei vor neaparat sa ii prinda ridurile si tremuratul pe val, in timp ce fac cu mana multimilor dezlantuite de fani.

Pentru asta, atat How To Dismantle An Atomic Bomb, cat si No Line On The Horizon, trebuiau sa tina pasul cu vremurile. Sa arate ca U2 inca mai au cu ce.

Si pentru ca, pe albumul anterior, asta nu le-a iesit decat pe jumatate, reinventarea a devenit provocarea numarul 1 pentru No Line On The Horizon.

cover

Deja al treilea album din seria celor cu nume lung, considerate albumele de maturitate ale U2, No Line On The Horizon e de departe cel mai energic si omogen, care bate campii cel mai putin si nu umple spatiul de pe disc cu non-piese.

Numarul B-side-urilor lesinate (gen Yahweh de pe albumul din How To Dismantle An Atomic Bomb sau Grace de pe All That You Can't Leave Behind) e mult mai mic; de fapt, doar Cedars Of Lebanon si White As Snow se incadreaza in categoria asta, si reusesc totusi sa nu cada in patetism, avand mai dergraba o tenta filosofico-reflexiva.

Din start ne-au placut piesele No Line On The Horizon, Breathe, I'll Go Crazy If I Don't Go Crazy Tonight si Moment of Surrender, delayul omniprezent al lui The Edge - care inca nu plictiseste - si faptul ca, desi e clar ca Bono a imbatranit, nu face exces de zel ca sa ascunda asta, ci mai degraba isi asuma varsta si nu se complica foarte tare cu vocalize, decat pe anumite portiuni.

Pe de alta parte, nevoia de a se indeparta cu orice pret de cararile batatorite, pentru a nu produce piese previzibile si comercial-inspirationale, se simte in fiecare piesa de pe album. Iar schimbarile fortate, doar de dragul de a surprinde, iti dau impresia ca No Line On The Horizon e un album incomplet, care nu duce demersul muzical pana la capat.



O exceptie este piesa Get On Your Boots, facuta sa prinda de la prima ascultare, si deci, unde evitarea cliseelor cade pe planul doi. Ceea ce face din ea cea mai naturala, dar, in acelasi timp, cea mai slaba piesa. Plus ca seamana cu Vertigo. La fel e si Stand Up Comedy, ambele aducand aminte de epoca Zoo TV.

Prin urmare, poate ca nu am merge atat de departe ca Rolling Stone Magazine, care spune ca No Line On The Horizon e cel mai bun album al formatiei de la Achtung Baby incoace. Adica, e greu sa compari ceva cu Achtung Baby :) Si exista o multime de piese bune scrise in intervalul de 18 ani dintre cele doua albume.

Doar ca, intr-adevar, No Line On The Horizon e unul dintre cele mai consistente proiecte U2 de dupa 1991. Este un album scris la persoana intai, in care descoperi ca, dupa atatia ani de muzica, cei patru irlandezi inca iti transmit sentimentul de uimire sincera in fata spectacolului lumii, a celor care o populeaza si a muzicii.



1 comentariu

Album: U2 - No Line On The Horizon
silvia
#1 -

Comentariu nou

mi-a fost frica sa ascult acest album. mi-era extraordinarfrica de dezamagirea pe care putea sa mi-o provoace formatia mea de suflet. ei bine, ea n-a existat. decat in fata penibilei get on your boots. una din cele mai slabe piese u2 ever. dar soundul total al albumului si al piesei moment of surrender m-au lamurit: nu mi-e rusine ca sunt fan u2:)

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera