"A play that I'm used to"

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Cum oferta de vara a teatrelor e redusa, profitam de fiecare spectacol nou in peisajul arid. Asa ca ne-am dus sambata seara in terasa de vara a Casei de Cultura Nicolae Balcescu pentru a asista la piesa "Happy End?". Mai precis, e vorba de terasa clubului Dookie, binecunoscutul loc de intalnire al depecharilor cu legitimatie:)

Ne asezam pe o bancuta cu o cola in mana printre cativa tineri cu tricouri tematice "Playing the Angel", "Depeche Mode" etc. si piesa incepe. Decor din satin rosu in care o tanara... errr apetisanta :D topaie provocator intr-o camasuta lucioasa de noapte in acordurile piesei "Fever"; simt adierea curentului provocat de intoarcerea brusca a capetelelor masculine din zona. Nu-i reuseste un dans extrem de lasciv, probabil din cauza tocurilor incomode, dar nu importa. Personajul este foarte fericit si zambeste, da din picioruse si face tot felul de gesturi de copilita in culmea bucuriei... pana cand intra pe scena un el cu o floare si o sticla de bautura in mana.

Subit tanara zgubulitica se potoleste. Schimb de priviri friguroase.

Pe el il cheama Valerian si e regizor. Pe ea o cheama Emilia si este actrita. Dupa cum pare s-au nimerit impreuna din dorinta fatucii de a deveni vedeta, numai ca ursita-i potrivnica a pagubit-o de talent. Iar iubitul ei regizor nu o menajeaza defel, tunandu-i nervos si aburit de alcool cum ca talentul "n-o arunc-afar' din casa", desi s-ar putea rezolva daca l-ar lua de barbat.

Piesa se deruleaza ca un conflict tipic/clasic (decrepit) intre parasitoare si parasit. O cearta de vreo ora, presarata cu reprosuri si glume. Fara replici memorabile, din pacate, si nici excesiv de savuroase. Ba mai mult decat atat, nici nu prea s-au auzit (acustica de gradina..) cu exceptia acceselor de isterie ale fetei, care prin defintie nu contineau neaparat cuvinte:) Ceea ce a salvat totusi piesa a fost faptul ca actorii erau foarte simpatici: Marian Popescu si Monica Florescu, primul fiind de fapt si regizorul piesei.

Nu exista dialoguri "profunde", discursuri sau diatribe despre iubire. Pare a fi vorba de doi oameni care nu se mai inteleg, care vor lucruri diferite si care se fac ca ploua, pitindu-se in spatele unor replici aparent ironice insa in realitate usor desuete. La un moment dat Emilia spune ca vrea pe cineva care "sa miroasa ca un barbat adevarat". Raspunsul vine dupa o secunda de gandire menita sa sporeasca hazul momentului: "Eu ma mai spal". Desi este o scena familiara de cearta intre iubiti, este ceva foarte sincer in aceasta piesa.

Familiaritatea dialogurilor, usurinta interactiunii cu publicul si faptul ca din cand in cand e bine sa nu ne luam prea in serios au contribuit la sentimentul ca nu eram spectatori propriu-zisi, ci niste oameni care s-au adunat sa asculte o poveste, pe bancuta, cu o cola/bere in mana.

Nu puteau insa sa ne scape cele cateva replici nerabdatoare din public: "Bai, dar noi niste Depeche nu mai auzim asta-seara!?" Si am auzit garla dupa aceea, asa cum se intampla de fiecare data la Dookie:)



Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera