A fost, n-a fost, conteaza?

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Spoiler!

Cum vorbesti despre Revolutie? Marea Revolutie. Un subiect sensibil pretabil a se transforma intr-un mit. Sau un caz menit sa fie asociat cu sintagma "adevarul despre...".

Abordarea lui Porumboiu din A fost sau n-a fost ma duce cu gandul la "micile naratiuni" din teoriile postmoderne. Nu e istoria mare, nu sunt inregistrari cu oameni descoperiti in fata tancurilor sau incercand sa se ascunda de ploaia de gloante. Nu sunt inregistrari nici cu Roman, Iliescu & comp la TV vorbind frumos despre idealuri. Nu sunt mame plangand. Nu sunt nici scenarii despre o posibila lovitura de stat. Nici dezvaluiri senzationale. Nu e elan patriotic, nu sunt steaguri decupate in mijloc, nu sunt ode, lozinci. Nu sunt nici brevete de revolutionar, nici legi, drepturi.

Unghiul minimalist de a privi lucrurile al lui Porumboiu e reconfortant. Revolutia mica, intamplata sau nu intr-un oras de provincie, are aerul unui firesc personal. Fiecare o vede in felul lui, momentul revolutiei e inseparabil de problemele de zi cu zi ale personajelor, de viata lor normala in care, intamplator, a intervenit o revolutie. Interventia nu a fost in forta, se poate spune mai degraba ca personajele au trecut pe langa ea, ducandu-se la treburile lor din preajma Craciunului.

Rama povestii e o emisiune TV de la o televiziune locala, un talk-show menit sa elucideze dupa 16 ani misterul "A fost sau n-a fost domne' revolutie la noi in oras?"  Criteriul matematic si meticulos aplicat este acela daca a iesit cineva pe strada inainte de ora 12:08, ora la care la TV s-a anuntat fuga dictatorilor si s-a proclamat victoria revolutiei. De ce? Pentru ca ce era inainte, chiar si cu 5-10 minute era Revolutie, ce era dupa era bucurie (ca sa vedeti ce fina e limita).

Jderescu (interpretat de Teodor Corban), realizatorul emisiunii si proprietarul micului post de televiziune este un personaj in care-l recunoastem pe "tipul realizat" din provincie, cu un job platiti binisor, respectat, un pic mistocar, care are amanta o angajata si care e constient de propria sa importanta. Cel putin la inceput.

Domnul Jderescu vrea o emisiune serioasa, cu un subiect serios. Fiind 22 decembrie, doreste sa discute despre Revolutie. Cu cine vorbesti despre asta intr-un oras in care nu e sigur daca s-a intamplat sau nu? Dupa cateva "tepe" de la invitati care nu au mai venit in final, Jderescu ii invita, pe principiul "stiu eu pe cineva", pe profesorul de istorie Tiberiu Manescu si pe nea Piscoci, un pensionar care obisnuia sa faca pe Mos Craciun pentru copii. Nea Piscoci, interpretat de Mircea Andreescu, e un personaj absolut savuros, care chiar si cand nu face nimic sau doar rupe hartii, are un farmec nebun.

Profesorul Manescu e si el o combinatie intre burlesc si seriosul inchipuit. Are o mica dar atat de comuna problema cu alcoolul, datoriile, sotia, salariul, se baga in situatii haioase (relatia cu chinezul care vinde petarde), dar are o morga irezistibila d eom responsabil si cateodata vinovat de ceea ce face.

Realitatea romaneasca provinciala e amuzanta, dar si un pic trista. In cateva puncte, comicul personajelor si discutiile starnesc hohote de ras, alteori iti lasa un gust usor amar. Cateodata tusele sunt insa cam groase: aceleasi blocuri gri, aceeasi mancare dimineata, aceleasi scoli murdare.

Cele trei personaje se intalnesc in studioul (e mult spus, de fapt, in... camera) televiziunii lui Jderescu. Unde se filmeaza emisiunea. Replicile sunt memorabile. Jderescu certandu-l pe cameraman ca filmeaza "modern" (adica miscat) sau corul de muzica al televiziunii care in loc sa cante colinde o daduse pe muzica usoara. :) Amatorismul micii televiziuni e creionat exact de Porumboiu, de la modul in care realizatorul isi construieste emisiunea, pana la filmari, cadre fixe, zoom-uri neclare sau asezarea inghesuita a "eroilor" in studio.

Cei doi asa zisi martori care trebuie sa descalceasca itele revolutiei din Vaslui au, fiecare, propriile povesti. Care sunt mai interesante, in subtext, decat raspunsul la intrebarea "a fost sau n-a fost". Atat Piscoci, cat si Manescu, reconstituie ziua de 22 decembrie 1989 sau mai exact reconstituie ora de 12:08. De aici, nota personala o copleseste pe cea istorica, metehnele lui Manescu ies la iveala, lumea incepe sa se certe in cel mai pur sens romanesc si nea Piscoci isi aminteste cu o tristete contagioasa de sotia sa si de bradul de Craciun.

Meticulozitatea cu care se incerca sa se stabileasca ora exacta, foarte exacta la care X a trecut pe acolo, Y a plecat de acolo si Z se ascundea acolo mi-a amintit, din pacate, de o discutie ceva mai serioasa, oficial menita "sa afle adevarul". La fel ca in film, dezbaterea de la Institutul Revolutiei Romane se pierdea in detalii nesemnificative, e drept, mai putin savuroase ca cele ale lui Piscoci, Manescu si Jderescu. Ceea ce pentru mine a fost un plus de autenticitate a filmului lui Porumboiu.

Pe parcursul emisiunii, Jderescu cedeaza. De la intrebarile obsedante legate de 12.08 ajunge la un soi de consternare si imblanzire in fata spectacolului uman ce se desfasoara in fata sa. Senzatia e de oboseala si de neputinta. Nu se spune, dar se intelege un simplu "Mai conteaza? Las-o asa".

Mi s-a parut insa ca rateaza finalul. Momentul poetic cu stingerea si aprinderea becurilor de pe strada, asa metaforic cum se vroia, dilueaza miza filmului. Forta sa sta tocmai in naturalete, in lipsa de artificii, in lucruri fara explicatie si intr-o senzatie de derizoriu fermecator. Atunci cand incercam sa-l explicam, simbolizam, metaforizam prea evident isi pierde din savoare.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera