7 mașini vechi CXXIV

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

de Ando, Bobocul și HM

Ne-am mișcat binișor pe vremea pandemiei și – pe lîngă casă – am dibuit zeci de mașini care merită loc în serialul nostru; așa că-l ducem mai departe cu episodul 124.

N-am nici o părere despre Alfa Romeo 146 – doar o avem aici de dragul colecției. Nu-mi pare că moștenește nimica din modelul 33, care chiar zicea ceva. Măcar succesoarea 147 e plăcută privirii.

Să ne bucurăm de o dubă legendară. Cînd a apărut Fordul Transit prima dată, a-nsemnat un pas imens înainte în lumea vehiculelor mici comerciale europene. În sfîrșit, motorul nu mai ședea înăuntrul cabinei – ca la dubele Saviem ori Mercedes – și nici undeva în spate ori dedesubt – ca la celebrele Transportere de la VW. Să zicem că a fost o adaptare extraordinară dubelor americane la nevoile și specificul european; ceva ce-am putea compara cu „adaptarea” Fordului Mustang la Capri. Transitul pe care-l vedem e socotit a doua generație (e drept că prima a avut două faze distincte) și… azi, după mai bine de juma’ de secol de producție, sîntem doar la a patra.

Rămînem în domeniu cu alte două dube ce s-au dovedit trainice: Renault Trafic și Master, chiar din primele serii. Trafic e cea mică; remarcați-i „nasul” alungit; motoarele-s îngrămădite rău în față și grilajul radiatorului a fost împins înainte.

… de la mare spre mic – iată un Espace din generația a doua; cînd s-a lansat, și mașina asta avea un „nas” olecuță mai lung, din aceleași motive.

… și… și mai mic- Renault Twingo; ai zice despre mașinuța asta c-ar fi trebuit să fie făcută de italieni.

N-ar prea trebui să vedem pe dreapta un Nissan Navara – cine știe de ce nu merge. Mai funcțional e Pathfinderul care-i mai vechi.

(lista completă a episoadelor şi a maşinilor publicate – aici

Dacă aveţi întrebări despre unele dintre maşinile publicate, vă stăm la dispoziţie.




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera