Film: 432 + de emotii

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+
Inainte sa vad 4 luni, 3 saptamani si 2 zile, ma gandeam ca n-o sa-mi placa. Auzisem de asemanarea cu Moartea domnului Lazarescu care, ups, blasfemie, m-a lasat rece, auzisem de comunism, de avorturi, de studenti... undeva, imi era frica sa nu fie vreun film ostentativ despre ce greu si rau era atunci si imi era frica de faptul ca o sa fiu singurul om din Romania care va crede/scrie negativ despre mult premiatul film de la Cannes.

Imi pun cenusa in cap. Filmul e extraordinar. Serios, te gandesti si nu-i gasesti nici un cusur, decat poate daca vrei tu sa cauti nod in papura si sa intrebi de ce are Otilia bluza verde si nu albastra. Nici un pic de ostentatie, nici o stridenta, nimic nenatural. De fapt, naturaletea e cea care te izbeste prima. Personajele vorbesc si se poarta natural, replicile nu sunt scoase din manuale si teorii, personajele nu sunt eroi sau antieroi desi poate, la rece vorbind, unele gesturi pot fi interpretate ca fapte hai sa le spunem eroice.

432

Pentru 432, comunismul e doar contextul. Avea dreptate Mungiu cand spunea parca undeva ca filmul lui e despre oameni, despre relatiile dintre ei si despre alegeri. Pana la urma, Epoca de Aur a oferit doar contextul povestii, un cadru gri si intunecat, care mai mult umbreste alegerile si motivatiile personajelor, decat sa le potenteze. In nici un moment nu este criticat comunismul, nici unul dintre personaje nu se plange de legile care ii duc spre astfel de situatii, nimeni nu se supara pe Ceausescu sau pe decretul care interzice avorturile. Lucrurile sunt luate ca atare si se incearca gasirea unei solutii, aceea a avortului ilegal, nu se teoretizeaza, nu se demonstreaza nimic. Concluziile le tragi singur.

432

In timpul filmului, te trec toti fiorii, incerci toate emotiile (mai multe de 432), treci prin toate starile, de la tristete, revolta pana la induiosare sau acceptare. 4 luni, 3 saptamani si 2 zile are o tensiune care nu vine nici din peisajul comunist, nici din avortul in sine, ci mai mult din alegerile personajelor, reactiile lor sau sentimentele lor sugerate, nu aratate direct, de Cristian Mungiu.

Daca ce simt sau gandesc personajele este mai mult sugerat, detaliile intamplarii sunt insa la vedere. Filmul e direct, imaginea nu iarta nimic, nici macar avortonul de pe faianta din baia hotelului comunist, nu-si menajeaza privitorii si e onest cu ei. Pare sa spuna: "asa s-a intamplat, vroiati sa fie mai frumos, sa nu vi se faca frica?"

432

432 nu cosmetizeaza nimic, dar nici nu vrea sa ne stoarca lacrimi cu forta. Povestea se desfasoara natural, aproape in real time, ca si cand o camera ascunsa ar fi urmarit intamplarile. Probabil ca stiti deja, s-a spus peste tot, chiar daca nu ati vazut filmul, ca povestea este centrata in jurul unui avort, ilegal in perioada comunista, pe care trebuie sa-l faca Gabita. Sarcina este deja intr-o faza avansata (4 luni, 3 saptamani si 2 zile - interesant este ca durata aceasta, care da si titlul filmului, nu apare spusa nicaieri... ), iar Gabita se grabeste sa apeleze la un medic ce face avorturi ilegale.

Nu este o exceptie, cu totii am avut/auzit rude, prietene de familie, vecine care au facut, mai devreme sau mai tarziu, un avort pe masa din sufragerie, noaptea intr-o rezerva incuiata de spital sau intr-un hotel. Unei doamne de langa mine din sala de cinema i s-a facut si a fost scoasa aproape pe brate afara. Daca pentru noi e istorie, pentru cei putin mai in varsta e realitate sau chiar o parte din viata lor. Si nu e placut.

Avortul trebuie sa-l faca domnul Bebe (nume predestinat, subtil ales atat prin sonoritate si romanismul lui - cator barbati nu li se spune Bebe? - cat si prin faptul ca-i motiveaza personajului rolul) intr-o camera de hotel, in conditiile puse de el. Gabita e o fiinta slaba, vulnerabila, care are nevoie de energia si hotararea Otiliei, care se ocupa de fapt de tot. Otilia e puternica si complexa si devine personajul principal al filmului, in timp ce Gabita, nehotarata, firava si mai simpla, cel putin la prima vedere, psihologic decat Otilia, trece in planul secund.

Gabita nu pare sa inteleaga prea bine ce i se intampla, stie ca trebuie sa faca avortul si atat si stie ca la sfarsitul zilei trebuie sa treaca peste asta. Pare chiar egoista si cand spun "pare" inseamna ca Mungiu nu a vrut sa-si contureze personajele in alb si negru, tu doar vezi ce fac si poti ghici ce simt si ce gandesc. Pana si domnul Bebe lasa cateva urme de indoiala, poti pune cererea lui pe fondul unei slabiciuni, il poti acuza dur sau te poti bucura ca macar si-a facut treaba.

432

Vorbeam de naturalete. Cel putin pentru mine, expresia ei cea mai exacta a fost in scena mesei de familie, cand replicile veneau cu repeziciune si pareau rupte din orice intalnire de familie din viata noastra de zi cu zi, unde se impartasesc de la retete si secrete de bucatarie, pana la pareri despre tanara generatie, critici la adresa copiilor, observatii sociale. Scena avea o naturalete incredibila, aveai senzatia ca-ti vezi propria famiie acolo si te simteai la fel de prins la mijloc ca la orice masa duminicala.

Cristi Mungiu si-a construit filmul din putine scene, cu cadre lungi, tensionate, fara timp de respiratie. O prietena, studenta la regie, imi spunea cat de greu e sa faci asta, cat de bine trebuie sa-ti controlezi actorii si cat de obositor e sa tragi o scena lunga, fara intrerupere. Jocul actorilor e unul dintre punctele foarte tari ale filmului, atat Anamaria Marinca, ce a ratat la limita, se spune, premiul pentur interpretare feminina de la Cannes, cat si Laura Vasiliu, Vlad Ivanov sau personajele din rolurile secundare - Luminita Gheorghiu sau Alex Potocean merita pe deplin toate aplauzele.

P.S. Spre final, o mica observatie. S-a trambitat in dreapta, in stanga, in sus si in jos, cu mandrie patriotica, despre minunatul succes al Romaniei la Cannes, despre cinematograful romanesc care si-a gasit recunoasterea, despre cat de buni sunt romanii. Gresit. Premiul de la Cannes nu ne face pe noi, romanii, nici mai frumosi, nici mai destepti, nici mai devreme acasa.

432

E premiul lui Cristian Mungiu si al echipei lui, e premiul actorilor, al tehnicienilor si al celor care au acrezut in el inainte de a se urca pe scena de la Cannes. Nu e nici premiul meu, nici al vostru, nici al CNC-ului, nici al Ministerului Culturii. Cand se intampla ceva frumos apare spiritul de turma care confisca meritul personal, dar cand se intampla ceva gresit e mereu vina cuiva. L-am auzit pana si pe Sergiu Nicolaescu la tv... daca ar crede cu adevarat ce spune, nu ar mai face filme cu bugete fabuloase si ar mai imparti finantarile si cu altii. Voi de cate ori ati auzit la tv parerei "pertinente" despre film si premiu de la oameni care spuneau senini la final ca nu l-au vazut?

Fotografiile sunt preluate de pe site-ul oficial al filmului.




1 comentariu

Film: 432 + de emotii
alex
#1 -

DA,DA,DA

Intr-adevar, filmul e exceptional! Iar comentariul Cristinei Foarfa din iunie 2007 e pe masura ,ma face sa revad filmul !

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera