2018

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

Gata cu 2018, anu-n care am făcut zece ani. Fiindcă, în tot timpul ăsta, în care-am pus aici mai bine de 7000 de materiale, s-au adunat destule articole „mari”, am bricolat o pagină specială unde se găsesc, în oarece ordine, o seamă din grupajele serialelor și temelor noastre importante.

În rest, am ținut-o așa cum știm noi. Dezgropînd ba „Povești mici din poze mari”, folosindu-ne de documentarea Capitalei făcută de Robert Janak, ba deslușind „înțelesuri­” din fotografiile lui Iliaș Duțescu… ori din arhiva Agenției noastre de presă.

Am reușit, dintr-un program Pronosport de-acum aproape 40 de ani, să reconstituim atmosfera fotbalului vremii în două episoade: aici și aici.

Tot așa, mai pe urma sportului, am publicat – în serial – și un inedit album dedicat Nadiei, apărut după succesul de la Montreal.

Istoria – mică sau mare – a fost și-un prilej de minune pentru C. D. Mocanu să pornească pe urmele unui bilet de teatru…

… și tot pentru el să ne înfățișeze, în patru episoade poveștile aerodromului din Sud – Popești-Leordeni

A fost un bun an pentru seria Civilizaţie publică, cu 12 episoade – descoperind macazuri și borcanele macagiilor, remorci și rulote, monograme din metal, intrări de serviciucăsuțe de portari, chițimii de „concierge”, și porți frumoase

Am început și publicarea unui serial nou – deloc ușurel și deloc vesel: Peripețiile închipuite ale unui tânăr medic.

Plimbările prin Oraș au continuat, cu mare folos; nu ne-am lăsat de explorarea fundăturilor și – în prag de toamnă – ne-am învîrtit prin dosul Circului, căutînd istoria căii ferate ce unea Oborul de Herăstrău.

Ne-am plimbat și prin alte locuri; am petrecut primăvara la Veliko Tîrnovo și Ratatouille a fost la Vulcanii noroioși.

Și parcă n-aș lăsa nelăudată lansarea cărții „Domnul Papuzek”, care se găsește, acum, în toate librăriile.

Nu-i rău, nu?




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera