PRTea: La un ceai cu Radu Balbaie
Aseara "teminta" de sub Carturesti a fost din nou plina de tineri pr-isti si pr-iti care au venit sa soarba putina intelepciune, amestecata intr-un ceiut cald. Tema serii: "PR-ul il face pe om". Din trei invitati, doar unul a ajuns sa vorbeasca cu ei si anume domnul Radu Balbaie, profesor la Litere si vicepresedinte al ARRP.
Asta nu inseamna ca ne-am plictisit desi prima parte a discutiei mi s-a parut mai degraba o introducere in imagologie decat altceva. Am stat cam douazeci de minute sa disecam imaginea lui Stefan cel Mare in istorie. Cum il vedea Ion, taranul de atunci. Cum il vedem noi? De ce il vedem asa cum il vedem. Nu puteam vorbi de Stefan, fara sa vorbim putin si de Vlad Tepes, cel dur dar drept, dupa cum a remarcat cineva din public.

Concluzia discutiei despre Stefan, Tepes si intr-un tarziu... Ceauseascu, a fost ca imaginea pe care o avem depinde in buna ma sura de paradigma istorica in care ne aflam. Sau dupa cum ar spune Obi Wan Kenobi adevarul reprezinta de fapt doar un punct de vedere. Deocamdata nimic surprinzator.
Conversatia a devenit nitel mai interesanta cand am ajuns la subiectul Internet si ce inseamna revolutia aceasta Internetului, pentru modul in care percepem imaginea cuiva.
Radu Balbaie a fost foarte transant si a spus ca el nu crede ca blogul este un instrument de PR. Blogul este un jurnal personal, prin urmare ceva destul de intim si nu poate fi citit de oricine. Metropotamului i s-a parut o generalizare usor fortata, fapt pe care l-am semnalat dar domnul Balbaie a punctat ca asta este doar parerea sa.
Ne-am amuzat cand am auzit ca in parerea lui, Internetul este o supa. Parol! Internetul este o ciorba. Cu perisoare chiar!

Nu puteam sa abordam subiectul acesta fara sa aducem vorba si de cel mai nou scandal cu ramificatii pentru circulatia libera a materialelor pe net: scandalul Mihaelei Radulescu. Atunci am aflat cum le functioneaza mintea cinicilor pr-isti romani, care ar banui ca de fapt Mihaela Radulescu a pus toata chestia la cale. Evident nu-l cunosc pe Zoso foarte bine.
In ultimele zece minute, dl Balbaie a lansat un avertisment prietenos tuturor celor de fata, sa aiba grija cum folosesc internetul si cum se lasa folositi de Internet... pentru ca in cativa ani vor deveni persoane publice si orice material compromitator se poate intoarce impotriva lor. Cred ca este un sfat bun pentru orice utilizator de net, nu numai PR-isti.

© Copyright Metropotam 2006-2010.

Tu ce parere ai?