This is your mission: Petrecere cu Chicane in Sala Polivalenta

Prima mare petrecere dance a anului a venit si a trecut. Laserele verzi si luminile de reflectoare au inlocuit aseara snurutele alb/rosii de martisor pentru a impanzi Sala Polivalenta si pe cele cateva mii de oameni care au venit sa asculte niste muzica electronica de calitate, gratie lui Chicane, Monochrome, M.A.N.D.Y si Jeff Mills. Show-ul a iesit foarte bine datorita locatiei mai mult decat incapatoare si publicului foarte receptiv, chiar daca tehnologia nu prea a tinut cu noi. More on that later...

Publicul a facut spectacolul pentru ca era vorba de oameni veniti sa se distreze. Poate si vodca distribuita la cele patru chioscuri de bauturi a fost un factor, ca doar Smirnoff era sponsor. :)

Accesul in sala s-a facut prompt incepand cu ora 21. La pupitru s-au urcat pe scena cei trei DJ de la Monochrome cu putin inainte de ora 22. Trioul a incalzit multimea din ce in ce mai numeroasa care se raspandea prin toate coltisoarele arenei de jos. Pe scaune, unele grupuri de cunoscaturi tineau meditatii tinerelor insotitoare in legatura cu ce inseamna "house-ul" progresiv. Cine a zis ca un concert nu poate fi o experienta educationala?

Pe la 23:30, Monochrome parasesc scena. Tehnicienii vin sa pregateasca noi instrumente pentru o noua reprezentatie. Chicane (Nick Bracegirdle + trupa lui de singers, instrumentisti, tobosari) urca pe scena fara vreun anunt special, dar publicul nici nu a avut nevoie de flash effects. Foarte deschisi si pusi pe distractie, imediat au inceput sa topaie si sa se faca auziti/simtiti.





Nick a ramas tot timpul la sintetizator in dreapta scenei. Din cand in cand mai pasea spre scena, in aplauzele si uralele publicului, Simon (chitaristul) care nu arata deloc rau in tricou. Legatura public artisti insa a fost intretinuta de solista Natasha Brocklebanks. Ne-a placut de ea pentru ca nu statea fixata intr-un loc ca un stalp si alerga de colo pana colo sa acopere toata scena.

Era mai prietenoasa si mai simpatica decat corespondentul ei, solistul Daniel Tooman, care desi are corzi vocale impresionante, nu a adresat doua vorbulite publicului. Natasha macar s-a straduit sa invete "Multumesc". :)







Din playlist au facut parte materiale noi dar si mai celebrele Saltwater si Don't give up, desi este demn de mentionat ca piesele suna foarte diferit live fata de ce auzi pe albume. Dupa Don't give up, Chicane si-au luat talpasita de pe scena (dupa numai o ora de cantat) dar s-au intors pentru a mai canta putin. Natasha ne-a anuntat ca vom auzi in premiera, pentru prima data in lume anywhere live noul single Chicane. Ooh, ce onoare. Problema este ca acea melodie o mai ascultasem de 10 de ori pentru ca se intampla sa fie un remix dupa "I bruise easily" al Natashei Bedingfield. :)



Ultima melodie a fost Stoned in Love cantata de Dan Tooman. A fost una dintre cele mai bine primite piese ale serii, publicul depasind demult stadiul de "in priza" si ajungand undeva pe la "extaziat". Acest extaz a supraincarcart echipamentul pentru ca ultimele 20 de secunde s-au auzit numai tobele. Picase sunetul. :) Iar saracul Tooman nu se mai auzea deloc deloc.

Formatia s-a strans in fata scenei, s-au tinut de mana si s-au aplecat ca niste artisti ce sunt si au primit aplaudele (bine) meritate, in ciuda dificultatilor tehnice de ultim moment. Urmeaza un moment de respiro, cu tot cu baloane Nanotek si lasere.





Dupa ce ne-am distrat ca niste mate cu ghemuri de lana, au urcat pe scena MANDY, cu muzica lor dance ceva mai linistita dar interesanta prin simfonia de beauturi si sunete adaugate. Din nou am avut probleme tehnice, cu picari de sunet. De data asta au fost intampinate cu huidueli din partea publicului. Pana si party people au limitele lor. Din fericire in cazul lui Jeff Mills, ultimul artist al serii care sa incante publicul, nu au mai fost probleme.

The Mission mai inregistreaza un succes rezonabil si memorabil nu doar prin prisma performance-ului dar si prin unele circumstante auxiliare haioase (vezi bube tehnice si giant balls of fury :) ).