Sport: Hooligan Inc.

Ce poti sa faci intr-o zi de sambata? Sa stai linistit acasa in fotoliu si sa te uiti in gol la televizor? Nu, e prea plictisitor. De aceea unii oameni prefera sa se duca pe stadioane si sa isi imparta pumni cu generozitate. Ei prefera sa fie hooligans, iar tot ce ii intereseaza este confruntarea cu galeriile adverse.

Chiar daca nu ai crede asta despre ei, huliganii sunt persoane destul de organizate. Trebuie sa fie. Altfel trece meciul si ei nu ajung sa se paruiasca cu adversarii. Ar fi chiar pacat. Investesti atat de mult intr-un astfel de meci, sufleteste si financiar, si sa nu obtii ce ti-ai dorit. E frustrant. 

De aceea huliganii sunt organizati in bande, asa-numitele firms, si mentin constant legatura cu membrii galeriilor adverse. Nu pentru ca sunt prieteni, sau pentru ca vor sa-si spuna reciproc la multi ani, ci pentru a stabili coordonatele urmatoarelor batai. Sunt oameni descurcareti, fie vorbesc face to face, in mod civilizat, cand si unde urmeaza sa se snopeasca in bataie, fie se suna pe mobil sau isi lasa mesaje pe internet. When there’s a will, there’s a way!

Si mai tot timpul reusesc sa se intalneasca. Iar distractia de abia acum incepe. Nu conteaza daca e inainte de meci, in timpul lui sau dupa meci. Nici nu trebuie sa fie in preajma stadionului. Tot ce conteaza este sa gaseasca un spatiu destul de larg, unde, neobservati de politie sa isi vada de treaba.

Oare cum se incheie o bataie dintre huligani? Oare cei infranti fug pur si simplu, sau membrii celor doua bande isi strang mainile in semn de apreciere, isi multumesc reciproc pentru participarea la cafteala, promitandu-si ca data viitoare organizarea sa fie una si mai buna?

Nu stiu, dar in orice caz, huliganii ajung sa tina cont de toate aspectele pentru a reusi in continuare sa puna la cale astfel de sindrofii. Un aspect foarte important pentru ei este felul cum arata. Da stiu, nu conteaza cum te imbraci daca la sfarsitul zilei oricum ajungi acasa cu hainele rupte si pline de sange. Problema nu este una de look, ci este una de identificare.

Huliganii trebuie sa se imbrace astfel incat sa reuseasca se se recunoasca intre ei, dar sa evite organele de ordine. In mod ironic articolele de imbracaminte sunt foarte importante pentru acesti week-end warriors. Astfel s-a ajuns ca in anii ’70 huliganii sa renunte la hainele in culorile usor de recunoscut ale diverselor echipe, incepand sa se imbrace cu hainele scumpe ale unor designeri straini. Stilul vestimentar a capatat numele de “casual”, iar acesti hooligans au devenit cunoscuti drept “casuals”.

Inafara de calitatile de trend-setteri, huliganii se pare ca au si capacitatea de a influenta stiluri muzicale. Un exemplu este gabber (sau gabba) - stil electronic dur, puternic si repetativ, numai bun de ascultat inainte de batalie. Gabber e un subgen de hardcore techno apropiat de speedcore si terrorcore. In orice caz, e usor de inteles ca nu e un stil muzical foarte vesel. Piese precum "Hardcore Hooligan" in versiunea DJ Paul Elstak  sau Angerfist si "Army of Harcore" de la Rotterdam Terror Corps  sunt adevarate imnuri pentru huliganii olandezi.

Huliganii de la noi nu sunt chiar asa de glamorous. Hai sa spunem ca sunt mai low-key, sau de ce nu old-school. Ei prefera in continuare sa poarte culorile echipei sau galeriei, iar daca nu, ei opteaza pentru culori reci si materiale simple asortate cu glugi sau fulare trecute peste fata. Vorba aia, nu haina il face pe om...

Nici la capitolul muzica nu stam foarte bine. Din cate stiu eu nu exista un stil muzical propriu huliganilor. Inafara de niste acorduri sau de un refren furate de la trupe straine, nu prea avem cu ce sa ne laudam. Huliganii romani prefera sa lase lucrurile sa se dezvolte de la sine, in ritmul lor. O viziune mioritica sau chiar tibetana asupra lucrurilor. Daca e sa se lase cu scandal, nici o problema, bring it on, dar huliganii nostri nu prea au chef sa managerieze de dinainte astfel de intalniri.

Huliganii romani apreciaza totusi o bataie buna si un schimb de petarde si fumigene. Iar exemple de astfel de show-uri sunt destul de multe. Chiar in week-end, la meciul Dinamo – Rapid, membrii galeriilor adverse si-au pierdut inca de la inceputul meciului orice interes pentru joc, incepand sa se bombardeze reciproc cu fumigene sau petarde si incercand sa treaca de gardul despartitor. De data aceasta conflictele au fost minore, si nimeni nu a fost ranit.

Bandele de huligani din Romania nu au gradul de organizare a celor din tarile veste europene, iar asta e un lucru fericit. Pentru prima data cred, ma bucur ca suntem sub „standardele” europene, si sper ca in continuare sa ne mentinem la acest nivel. La noi resursele sunt prea putine pentru a investi asa de mult intr-un fenomen atat de violent si stupid cum este huliganismul.