1949 – prima linie de troleu

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Articol preluat de pe blogul Simply Bucharest.

Duminică, pe 6 Noiembrie 1949, s-a inaugurat prima linie bucureșteană de troleibuz, de la Piața Victoriei pîn’la Hipodrom.

Inaugurarea era și-n cinstea sărbătoririi aniversării Revoluției din Octombrie – sărbătoare care se ținea, precum știe orișicine, în noiembrie pe 7.

Dat fiind că festivitățile și manifestațiile prilejuite de sărbătoarea asta au blocat Piața Victoriei, linia s-a dat în funcțiune pentru călători de-abia peste patru zile – joi, pe 10. Erau cinci troleibuze pe traseu și călătoria costa 8 lei: dublu față de prețul ziarului din care-am spicuit articolul de mai jos și-n care numele noului vehicul era ba „troleibus”, ba „trolleybus”; cu vremea, ne-am obișnuit să-l numim, colocvial, „troleu”. În alte părți din Țară (să nu uităm că Cernăuțiul și Timișoara aveau deja troleibuze de dinainte de Război) i s-a spus „firobuz”.

Indicativul primului nostru troleibuz a fost 81, luînd, cică, locul liniei de autobuze „Es” (probabil că era, de fapt, „S”-ul care mergea din Victoriei la Snagov). Pe Kiseleff, pe unde circula, putem vedea și astăzi stîlpii care susțineau rețeaua iar pe Monetăriei (pe unde se-ntorcea și ulterior pe unde ocolea ca să nu mai iasă-n Piața Victoriei) se găsește chiar urma stației, din care-a rămas suportul casetei luminoase de prin anii ’70 (la vremea cînd stațiile din București aveau asemenea casete). Merită amintit, în trecere, și stîlpul ce-nfruntă încă vremea din scuarul de sus, de la Cotroceni (înainte de Leul) unde a-ntors cîndva tramvai dar a fost și-o buclă de troleibuz pe vremea cînd 81 urca pe lîngă Grădina Botanică.

… linia 81 a tot fost lungită. Hipodromul urma să se deființeze – în ’49 știam deja că urma să-i ia locul Casa Scînteii – și prin ’52 troleul nostru a fost dus pîn’ la Aeroport la Băneasa, unde avea să aibă un capăt de linie elegant. O vreme, la-ntoarcerea spre oraș, a circulat prin dosul uriașei clădiri a presei. În cealaltă direcție, 81 ajunge spre Gară și Cotroceni; mai apoi, urma s-o ia-n sus, în Militari; o vreme s-a dus și spre Drumul Taberei. Cînd va fi oprit din circulație, în 1986, mergea însă doar la Gară – traseul i-a fost preluat, în mare, de către linia 205. După Revoluție 81 a fost reînființat  între Piața Presei (Scînteii) și Sfinții Voievozi – s-a închis definitiv odată cu primele reamenajări ale capătului de linie nordic prilejuite de construcția hotelului Sofitel.

Să-l și vedem 81 în timp!

     

Unde anume precis să fi fost garajul troleibuzelor inaugurate în 1949 e greu de dibuit azi:  știm că cele cîteva vehicule (conform inventarului, n-au fost mai mult de opt) au fost găzduite-ntr-un spațiu fără mari pretenții din preajma Hipodromului. E sigur că peste cîțiva ani – cam prin ’60 – se deschide depoul Nordului, azi doar de autobuze, care la-nceput a ținut și troleibuzele de pe liniile 81, 82 și 83 (83 ajungea direct acolo prin spatele Herăstrăului, căci putea trece linia ferată de Constanța – încă neelectrificată – pe la barieră).

Linia 81 a fost aproape opt ani de zile singura din București; de-abia în 1957 s-a inaugurat linia 84, în 1958 linia 83 iar în 1960 linia… 82. Axa nord-sud nu mai era o așa urgență; graba mare fusese construirea liniei est-vest care luase locul tramvaiului de pe Bulevard. În anii ’60 rețeaua de troleibuze urma să devină deasă, ajungînd aproape în fiecare zonă bucureșteană.

Acum 70 de ani, în 1949, inginerii români și sovietici erau încrezători că industria noastră va asimila iute construcția troleibuzului, și așa a fost: la sărbătoarea de Revoluției din Octombrie de un an mai tîrziu, muncitorii noștri se puteau făli cu succesele lor. Primele troleibuzele – aduse din U.R.S.S. sau asamblate aici – erau MTB; de-abia în 1955 apăreau și cele autohtone, ajungîndu-se peste alți zece ani să construim și articulate.

1949 s-a dovedit un an destul de bun pentru transportul public bucureștean, dacă ne gîndim binișor. De-abia fusese prelungită circulația tramvaielor cu o oră, „pînă la ora 24.30”, aproape la fel de bine ca-n perioada interbelică. Circulația cu mijloacele de transport ale S.T.B. începuse să se desfășoare mai reglementat și gravidele și mamele cu copii mici, de pildă, primeau locuri rezervate și se puteau urca prin față.

  • S-au folosit și imagini din arhivele Șerban Lăcrițeanu, Tramclub și Transira.
  • Pe Kiseleff, între Triumf și Victoriei, nu era sens unic.
  • Vechiul pod de cale ferată de la Băneasa era tare jos, odată cînd s-a asfaltat șoseaua București-Ploiești camioanele au început să-l lovească și asfaltul a fost ras peste noapte.
  • În ultima fotografie a capătului de linie de la Gara de Nord nu bag mîna-n foc că troleibuzul era 81 – parcă n-au fost articulate pe linia asta.
  • Azi ne mirăm de faptul că la Gara de Nord ramurile de trasee actuale dinspre Grivița și Mircea Vulcănescu/Witting aveau legătură.
  • Înaintea Bucureștiului a avut troleibuz chiar și Craiova – troleibuzele au fost aduse din Odessa ca „pradă de război” dar luate înapoi după.

Listă de articole selecționate despre transportul public – aicilistă de articole selecționate din presa vremii – aicilistă de articole selecționate despre infrastructură – aici




Nici un comentariu inca

Pentru a posta trebuie sa fii logat.

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ai spirit civic?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera