10 sfaturi pentru cei care vor sa invete sa inoate

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+


Bogdan Capraru are 29 de ani si este un instructor de inot pasionat de sporturile care se practica in apa. Este fost inotator si poloist in cadrul Clubului Dinamo Bucuresti, component al Lotului National. A absolvit Facultatea de Educatie Fizica si Sport cu specializare Natatie - Curs de Inot, Carnet profesor Inot (Instructor Inot). 

Este Campion National cu echipele de JR si Seniori, component al Lotului National al Romaniei de Jr., obtinand locul intai la Calificari si participarea la Campionatul European.

Periodic, el ne va scrie articole din care sa invatam cat mai multe despre inot si despre beneficiile acestui sport. Astazi ne ofera 10 sfaturi pentru cei care vor sa invete sa inoate.

Nota Bene: Nu uitati ca daca vreti sa va apucati de inot, avem o lista cu locuri in care facem cursuri de inot in Bucuresti si cat costa.
_______________________________________________________

Ideal ar fi ca fiecare parinte sa-si trimita copilul la cursuri de initiere in inot de la o varsta cat mai frageda, din cel putin doua motive.

In primul rand, pentru ca inotul este singurul sport recomandat de specialisti pentru copiii pana-n 10 ani - muschii si articulatiile se pun in miscare fara a fi nevoite sa suporte vreo greutate, acest lucru fiind benefic pentru ca nu afecteaza deloc cresterea copilului.

In al doilea rand, pentru ca le ofera copiilor cunostintele si tehnica necesare pentru a se descurca intr-un mediu care altfel le poate pune viata in pericol.

In orice caz, iata 10 sfaturi atat pentru copiii, cat si pentru adultii care vor sa invete sa inoate si, din diverse motive, nu au un instructor personal de inot.

Inot Inot

1. Atunci cand invatati sa inotati fara un instructor de inot, cel mai important lucru este sa va asigurati ca faceti acest lucru intr-un mediu sigur - NU in ape curgatoare, in lacuri, in mare atunci cand sunt valuri mari sau in piscine adanci care nu au salvamar. Cel mai bine ar fi sa invatati sa inotati intr-o piscina cu o adancime sub 2 m sau sub supravegherea unei persoane care sa va poata ajuta in caz de pericol.

2. Frica de inec este cea care va va pune cele mai multe piedici, trebuie sa gasiti o metoda prin care s-o controlati si sa n-o lasati sa va intrerupa concentrarea. De exemplu, copiii invata mai repede sa inoate pentru ca nu se gandesc atat de mult la ce li se poate intampla in apa. Cu alte cuvinte, le este mai putin frica de apa decat le este adultilor. Trebuie doar sa tineti minte ca, daca va relaxati, corpul vostru o sa pluteasca cu foarte putin efort.

3. Ochelarii pentru inot sunt un accesoriu care o sa va ajute mult si nu sunt in niciun caz un accesoriu pentru copii. Acestia va vor ajuta sa va relaxati si sa puteti vedea cu mai multa usurinta sub apa sau dupa ce va scufundati. De asemenea, nu ezitati sa va folositi de accesoriile care va ajuta sa plutiti. Acestea pot contribui la stabilizarea pozitiei in apa si la perfectionarea unei miscari de inot.

Inot Inot

4. Priviti cu atentie cum  inoata  cei mai experimentati. Apoi incercati sa le descompuneti miscarile si sa invatati tehnica pe bucati. De exemplu, puteti invata mai intai miscarile bratelor, apoi pe cele ale picioarelor. O practica foarte buna este sa incercati sa le exersati si acasa intinsi pe mocheta. Este un exercitiu pe care il fac si cei mai buni inotatori.

5.  Rugati pe cineva sa va  filmeze  in timp ce invatati sa inotati. Astfel, acasa puteti vedea unde gresiti si unde evoluati.

6. Multi inotatori incepatori au probleme in a-si controla respiratia (cel putin, la primele lectii). Una dintre cele mai eficiente strategii este sa inspirati, sa inotati doi metri, iar apoi sa expirati. Tineti minte, cu cat respirati mai haotic, cu atat obositi mai repede, corpului uman ii place predictibilitatea.

7. Un sfat foarte simplu, dar de care foarte multi nu tin cont: nu respirati pe nas atunci cand inotati. Folositi gura si cand inspirati si cand expirati! Daca iti intra apa in gura, este foarte usor s-o scoti afara, iar disconfortul este, practic, inexistent. In schimb, atunci cand tragi apa pe nas, este foarte iritant si demotivant.

Inot Inot

8. La primele intrari in piscina, tineti-va cu mainile de margine si incercati sa va ridicati corpul pana cand acesta este in intregime paralel cu fundul piscinei. Repetati miscarea de mai multe ori, pana o perfectionati. Apoi, in timp ce picioarele sunt paralele cu fundul piscinei, miscati-le in sus si in jos, fara a indoi genunchii. Incercati ca, pe durata acestor exercitii, sa tineti fata in apa, acest lucru va va ajuta sa aveti o pozitie cat mai dreapta.

9. Dupa ce simtiti ca stapaniti aceste miscari, puteti sa le exersati, tinandu-va de un colac sau de un floating pad. Daca miscarile sunt corecte, o sa incepeti sa va deplasati usor.

10. Nu ar trebui sa petreceti mai mult de 1-2 ore pe zi in apa atunci cand invatati sa inotati, nu o sa reusiti sa invatati de prima oara sa inotati corect. Insa, dupa 10 sedinte de 1-2 ore/ zi, mai mult ca sigur,  va veti invinge frica de apa si veti stapani miscarile simple de inot ce va vor permite sa strabateti piscina de la o margine la alta.




6 comentarii vrei sa comentezi?

10 sfaturi pentru cei care vor sa invete sa inoate
J B
#1 -

inot

Interesante cele 10 sfaturi,dar totusi nu sunt valabile in cazul copiilor,alegeti un instructor si nu unul oricare pe acela care este agreeat de copil,cel mai important lucru este ca instructorul sa fie pe placul copilului.

10 sfaturi pentru cei care vor sa invete sa inoate
ANA
#2 -

sunt foarte bune aceste sfaturi

luna viitoare voi merge si eu la termal si voi incerca aceste miscari

10 sfaturi pentru cei care vor sa invete sa inoate
Monalisse
#3 -

Comentariu nou

Fetita mea de 6ani merge la inot de 1 saptamana. In fiecare zi ne intreaba cand are inot pentru ca nu vrea sa mai mearga. Pana acum a plins de fiecare data. Ii este frica sa nu se inece. I-am explicat ca nu are cum... Intrebarea mea este sa o ducem in continuare? Sa facem o pauza?

10 sfaturi pentru cei care vor sa invete sa inoate
Geanina
#4 -

inotul

Cred ca cel mai bine ar fi sa incetati sa mai duceti fetita la inot. Poate nu ii place instructorul sau apa. Sa incercati iar cand o fi mai mare.
Eu am mers la cursuri de inot cand eram mica si instructorul avea o tehnica ciudata. Ne puneam sa facem ture dintr-un capat in altul al bazinului ( pe lateral), in primele zile cu colacul, apoi cu o pluta de care ne tineam cu mainile, iar intr-o zi, m-a luat pur si simplu de mana si m-a aruncat in apa, fara colac, fara pluta, fara nimic, singura, el fiind pe margine. M-am speriat tare si automat ca m-am dus la fund si de atunci nici ca m-am mai dus.
Asa ca mare grija cand alegeti instructorul.

10 sfaturi pentru cei care vor sa invete sa inoate
Enrique89
#5 -

Temere

Daca va este frica.. normal ca va duceti la fund.
Ducetii pe copii la cursuri de inot de la varste mai mici daca se poate, nu sa se trezeasca la 18 19 ani ca nu stie sa inoate sunt destui care habar nu au chiar si salvamari de la piscine auzi cica salvamari, tata i-a zis unuia ca nu are de-a face cu inotul si nu l-a crezut i-a facut demonstratie si nici nu stia sa inoate calumea doar la vrajeala asa.
In fine cand va bagati in apa uitati de frica asta care va darama! Fiti prieteni cu apa si nu va lasa niciodata! daca obisnuiti sa va duceti la scaldat aveti grija daca nu stapaniti bine tehnicile cu inotul nu aveti ce cauta, mai ales unde sunt curenti mari.
Rugati o ruda apropiata sa va invete, daca nu stiti. Nu este o rusine sa nu stii este o rusine sa nu vrei sa inoti, inotul este un sport foarte frumos pentru cine il cunoaste in totalitate si stie foarte bine sa inoate, unde s-ar descurca si in dunare sau in alte parti cu adancimi mari .
Cei incepatori sa invete inotul inotul intr-o piscina nu mai mare de 2 metrii, asa este ok ,depinde de fiecare oricum.
Daca va duceti cu familia e imposibil sa nu stie careva sa inoate rugati-va parintii sa va invete sa inotati cat de cat si mai apoi poate sa luati si niste cursuri in bazin mare alaturi de un instructor, el va va pregatii cum trebuie, numai de bine si aveti grija pe unde va aventurati daca nu stiti sa inotati calumea nu va duceti dupa altii la apa mare. bafta!

10 sfaturi pentru cei care vor sa invete sa inoate
La taclale
#6 -

Frica de inot

Adult sau copil, frica de nou exista intotdeauna! La copii, foarte efficient este sa nu fie singuri, un prieten, doi, se ajuta reciproc, se ambitioneaza reciproc. La adulti, doar vointa trebuie sa invinga frica! Bafta!

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera