10 lucruri pe care trebuie sa le stii despre noul presedinte al Iranului - Hassan Rouhani

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Iranul a intrat intr-o noua era a existentei sale ca stat dupa ce alegerile prezidentiale, de pe 15 iunie, au fost castigate de Hassan Rouhani. Mii de cetateni iranieni au iesit in strada ca sa serbeze victoria politicianului care a candidat din partea moderatilor si reformatorilor.

Victoria este una importanta pentru ca Mahmoud Ahmadinejad, cel care a condus Iranul din 2005, era un personaj arogant, implicat in multe scandaluri internationale si autoritar cu cetatenii din tara lui.

Un mic context...

Mahmoud Ahmadinejad a fost liderul care a incurajat dezvoltarea domeniului nuclear, in ciuda criticilor pe care le-a primit din partea liderilor internationali, in mod special din partea SUA.

Tot el a cenzurat presa si a incalcat adesea drepturile omului. Mandatul lui Mahmoud Ahmadinejad ca presedinte al Iranului expira pe 3 august 2013, urmand sa fie inlocuit de Hassan Rouhani, deoarece Constitutia nu i-a permis sa candideze pentru un al treilea mandat.

Cei de la France Info au facut un infografic cu cele mai importante actiuni pe care le-a facut fostul presedinte iranian.

Iranienii spera ca noul presedinte va reusi sa imbunatateasca relatiile cu Vestul, sa promoveze democratia si sa le ofere un trai de viata mai bun.

Mai multe despre noul presedinte al Iranului si ce asteptari au alegatorii de la el veti afla in lista de mai jos.

1. Noul presedinte al Iranului este de cariera avocat, diplomat si academician. Hassan Rouhani a ocupat mai multe functii politice pana la a fi ales presedinte si a facut parte din echipa care a negociat programul nuclear in afara tarii.

2. Hassan Rouhani a studiat cursuri religioase in Iran si si-a luat doctoratul in drept la Glasgow Caledonian University, din Scotia.

3. Noul presedinte al Iranului este poliglot. Stie sa vorbeasca fluent limbile: engleza, germana, franceza, rusa, araba si persana.

4. Hassan Rouhani a promis ca reface relatiile diplomatice cu SUA, distruse din 1979, in momentul atacului asupra ambasadei americanilor din Teheran. O parte din situatia de atunci, din Iran, a fost ilustrata intr-un film realizat in 2012, care a castigat si un premiu Oscar: Argo. Daca nu l-ati vazut vi-l recomandam.

5.  Tot el ar putea sa refaca relatiile cu Marea Britanie, care au fost distruse in 2011 cand ambasada din Teheran a fost inchisa in urma unui atac. Marea Britanie a cerut si inchiderea ambasadei iraniene din Londra.

6. In timpul dezbaterilor electorale noul presedinte al Iranului a vorbit si despre controversatul program nuclear. Rouhani ar vrea ca Iranul sa isi pastreze programul nuclear, dar in acelasi timp sa aiba "binecuvantarea" marilor puteri, sa nu il considere o amenintare la adresa pacii.

7. Victoria lui Hassan Rouhani a fost sarbatorita de mii de persoane, in strada. Ei spera acum ca noul lider va aduce economia pe un trend crescator, va scadea somajul si va elibera detinutii politici.

8. Noul presedinte iranian pare sa fie omul providential: stie cum sa se descurce cu vechea garda (din punct de vedere politic) si impartaseste viziunea celor tineri fiind mult mai deschis catre cultura si progres. CV-ul lui Hassan Rouhani il puteti citi aici.

9. Noul lider al Iranului a mai promis ca va promova cresterea drepturilor acordate femeilor si va relaxa masurile stricte cu privire la vestimentatilor acestora.

10.  Hassan Rouhani s-a casatorit cand avea 20 de ani si are patru copii. Fratele sau,Hossein Feridon, este si el implicat in politica si diplomatie.

Sursa foto 1, 2, 3




Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Ce fructe va place sa mix & match in iaurt?
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera