Glory Box, accesorii lucrate manual
Pentru ca tarisoara noastra este plina de artisti, si mai ales de artiste care ne incanta privirile cu lucrurile facute de mana, ne face de fiecare data placere sa dedicam articole din sectiunea de shopping diverselor bloguri cu hand-made pline de imaginatie.
Subiectul nostru din acest articol este Glory Box, sau mai bine spus Andreea Badragan, care isi imparte talentul cu lumea prin bijuterii, accesorii, cutiute si multe alte obiecte pictate si decorate intr-un stil deosebit de artistic si feminin.
Andreea are pe site-ul ei o pagina unde se descrie pe sine si felul in care lucreaza, prin cuvinte simple dar pline de caldura si sinceritate, care ne fac sa ii purtam prietenie si sa ne gandim ca obiectele care ies din mainile ei sunt la fel de frumoase si pozitive precum cum este si ea.
Momentan, atelierul ei este sufrageria unui apartament din Bucuresti, dar sufletul ei boem viseaza la un loc unde sa poata crea in natura, o casa la munte pe care si-a cumparat-o si urmeaza sa o aranjeze dupa sufletul ei, pentru a-i servi drept spatiu de desfasurare. Ii are alaturi pe sotul si pisica ei, care o sustin si o ajuta prin prezenta de spirit si dragoste atunci cand ea se scufunda in munca.

Avand in minte aceasta frumoasa poveste despre viata ei, i-am privit bijuteriile si ornamentele parca cu alti ochi, care intelegeau mai mult despre migala si pasiunea cu care au fost facute. Vi le aratam si voua in continuare, pe categorii.
Cutiutele pentru bijuterii ale Andreei ne par tablouri in miniatura, care ar infrumuseta orice spatiu in care si-ar gasi locul. Toate cutiutele sunt din lemn, pictate si decorate manual, cea cu peisaj maritim costa 80 de lei, cea cu japoneza costa 70 de lei, iar cea cu superbul camp de maci costa 65 de lei. Cutiuta rotunda cu pictura de iarna costa 30 de lei, iar cele cu pisoiul si balerinii costa 50 de lei.


Cerceii sunt de diferite feluri, toate pline de bun gust si delicatete. Fie simpli, fie candelabru sau cu surub, acesti cercei de la Glory Box sunt facuti pe baza de lut, rasina sau lemn, pictat si lacuit manual, la care se adauga margelute sau aplicatii metalice. Bilutele din lut din prima fotografie costa 15 lei, cerceii candelabru 25 de lei, iar cei cu surub 10 lei.

Ramele foto pictate de Andreea sunt si ele foarte simpatice si deosebite, de asemenea pictate si lacuite manual. Toate sunt pentru fotografii de dimensiunile 10 x 15, primele doua costa 30 de lei, iar ultima costa 25 de lei.

La Glory Box mai putem gasi si semne de carte deosebite, care ar incanta privirea oricarui cititor. Ele sunt facute din carton pictat si lacuit si sunt accesorizate cu o margeluta din lut, pictata si ea in acelasi stil. Fiecare dintre ele costa 20 de lei.

Brosele sunt si ele in acelasi ton de dragute. Puteti alege o buburuza din lut la 15 lei, o brosa decorata stil "decoupage", pictata si lacuita pe lemn, accesorizata cu dantela, care costa 18 lei, sau un set de brose din ceramica, pictate manual, in forma de set de ceai, la 25 de lei.

Deosebit de frumoase ni s-au parut mai ales pandantivele si ornamentele facute de Andreea, cele pe care le vedeti sunt lucrate pe baze de lemn, traforate manual, pictate si lacuite, accesorizate cu panglici cu multa atentie si migala. Ele costa 25 de lei.

In afara de ce v-am prezentat aici, Andreea mai picteaza si rame de oglinzi, suporturi de cutii de servetele, candele, picteaza pe textile si multe altele. Va puteti bucura de arta ei daca ii vizitati site-ul, contul de flickr sau pagina de facebook.
Ii dorim Andreei sa isi indeplineasca cat mai repede visul de a crea in natura si speram sa ne arate si noua casuta visurilor ei! Pana atunci, la cat mai multe accesorii la fel de incantatoare!
sursa foto: Andreea Badragan
![]()
© Copyright Metropotam 2006-2012.
Recomanzi?
Citeste si:
Genti si esarfe caritabile de la Blossom Shop
Am dat recent peste blossom-shop.ro , un magazin online care vinde genti, esarfe si accesorii in scopuri caritabile, dezvoltand o noua modalitate de a sustine popoarele din tari defavorizate, in...
Magazin: Dot's Shop
Scena de handmade a revolutionat piata de accesorii si luna de luna se tot organizeaza targuri, apar tot mai multe blog-uri unde diversi artizani isi expun produsele si se pun...
Magazinul saptamanii: Maya, magazinul colorat
Un loc care este ceva mai neobisnuit, ceva mai colorat si ceva mai iesit din comun decat toate celelalte magazine,...
Funkytights.ro si dresurile pictate manual de la Ham Ham
Va mai amintiti de Funkytights.ro , magazinul online cu dresuri excentrice care ne-au incantat privirile tuturor domnisoarelor metropotamice? Ei bine, venim cu noi vesti din partea lor, si anume...

Magazin: Spot Gallery
Spot Gallery este un loc de unde te poti aproviziona cu produse handmade, create de cativa dintre cei mai apreciati si mai originali artisti din domeniu, Andreea Vaduva - Biba...







#1. Comentariu nou
Ce surpriza minunata! Va multumesc din suflet pentru articol si cuvintele frumoase!
#2. Comentariu nou
Felicitari,Glory Box,felicitari,Andreea!
Si multumiri,Metropotam,pentru promovarea handmade-ului !
#3. :)
Cu mare drag!
#4. Superb!
Imi plac foarte mult obiectele facute de Andreea, ma bucur ca am descoperit site-ul prin voi. M-ati salvat de cautarea unui cadou pt prietena mea cea mai buna. :D