Interviu: Dinu Bodiciu

Dinu Bodiciu face agende, carti obiect si genti. Nici una dintre ele nu seamana cu ce stim noi in mod obisnuit. Dinu combina materialele si legaturile cum numai el stie si rezultatul e spectaculos. 

Am fost curiosi sa vedem cum face, care e secretul din spatele cartilor care-ti iau ochii. Dinu vine din Timisoara si acum are un curs de bookbinding unde ii invata si pe ceilalti sa faca lucruri frumoase.

Cum ai ajuns la carti si agende? E o traditie in Romania, cum ai invatat?

Nu e o traditie propriu-zisa in Romania. De fapt, oriunde se produceau carti, existau mesteri carturari. Sigur mai exista si in ziua de astazi. Ce fac eu e cumva diferit. Leg agende, carti, carti obiect, dar o fac intr-un mod artizanal.

Fie e vorba de o carte obiect in care intervin, designul il fac mai decorativ, il infloresc. Desi arata ciudat, se bazeaza pe legaturi clasice. Se poate imbogati orice legatura astfel incat sa devina altceva.

Am inceput sa leg carti acum patru ani. A venit la Facultatea de Arte din Timisoara o profesoara cu un schimb Fulbright. Timp de un an de zile a tinut un curs cu elevi ai facultatii. Pana la urma, am ramas 14 oameni, desi la inceput se inscrisesera 40.

Cursul se petrecea dupa ore, una din trei saptamani. La inceput nu stiam despre ce o sa fie vorba, ese numea “Bookbinding and Artist Books”. Nu stiam ce inseamna pentru ca nu mai vazusem carti obiect pana atunci.

Dupa prima ora mi-am dat seama ca descoperisem ceva nou, inedit. In vacanta de iarna am gasit intr-un depozit cateva bucati din piele si m-am gandit sa leg cateva agende cu acea piele, pana atunci legasem mai mult in hartie.

Primele mele carti legate in piele le-am aratat profesoarei la curs, a ramas incantata. O amica m-a introdus celor de la Carturesti. Initial a plecat la Bucuresti, a luat cartile cu ea, celor de la Carturesti le-au placut si am stabilit in martie prima expozitie. Erau agende cu pagini albe.

Reconditionezi si carti?

Am facut asta la cerere. E o diferenta intre a lega o carte de la inceput pana la sfarsit si in a schimba doar copertele uneia. De obicei trebuie refacuta exact aceeasi legatura si daca  le schimb doar coperta, atunci nu e o interventie completa. Mereu, la mine, legatura e corelata cu coperta.

Ce numesti tu carti?

Dupa opinia mea, as putea imparti cartile in trei categorii: agende-jurnale, ce fac eu. Omul o achizitioneaza pentru ca ii place cum arata si o continua el scriind in ea, astfel ajungand in cele din urma sa fie o carte propriu-zisa.

A doua categorie este cartea obisnuita (cu text) pe care o gasim in librarii, prin care autorul transmite o idee, citindu-se acest text. Apoi e cartea obiect, care in sinea ei este o lucrare de arta, asupra careia nu mai prea poti interveni, e ca o sculptura. Dar pot fi si carti “performance”, unde fiecare intervine, mai scrie ceva, mai rupe.

Aceste carti obiect pot sa aiba sau nu text, pot sa aiba sau nu pagini, pot sa aiba sau nu coperte. Fiecare carte-obiect are un concept in spate, transmite un mesaj. Unele pot fi din sticla, plastic.

De exemplu, cartea secretelor e o carte obiect. Are coperte din lemn cariat, la mijloc e o carte cu paginile lipite, copertele sunt prinse de carte si batute in cuie, care trec prin toata suprafata. Cartea e infasurata intr-un lant cu lacat. Lacatul nu mai are cheita. 

De ce? Secretele sunt anumite informatii pe care noi nu trebuie sa le aflam. Pentru a pastra acel mister in viata noastra, trebuie sa ramana asa. Daca cineva ar descoperi cheita lacatului, ar putea sa-l desfaca. Dar ar descoperi ca e batuta in cuie. Daca le scoate, descopera ca paginile sunt lipite. Daca incearca sa le dezlipeasca, ele se vor rupe. In al doilea rand, cariile care sunt in coperta au un rol important: mananca din carte si in timp secretele vor disparea.

Acum sute de ani mai existau mistere, oamenii erau mai mistici, astazi acele mistere se uita.  

Pornesti de la concept deci..

Da, cand fac o carte obiect. La o agenda, pornesc de la imagine, material sau de la o idee. Uite, ma gandeam, impreuna cu prietena mea, la un Ikea Book. Cand ne-am mutat in Bucuresti, am luat totul de la Ikea, am aranjat totul intr-un spatiu foarte mic.

Cartea ar fi cu fasciculele indoite intr-o parte, ac cu ata in alta, copertele in alta... totul intr-un kit. Plus instructiuni cum sa cosi cartea.

O alta carte se cheama Rejected. Am facut pentru Carturesti, acum patru ani, meniuri pentru ceainarie. Vroiau sa aiba meniuri mai “altfel” pentru librariile noi. Am lucrat la ele o vara intreaga.

Am folosit si hartie manuala facuta de mine, cu plante presate, apoi data cu lac. Hartia e tratata cu ceai, apoi am printat textul. Dupa sute de pagini tratate in ceai, am folosit doar cateva pentru ca multe s-au distrus la print. M-am trezit cu un teanc mare de rebuturi. Le-am luat si le-am legat intr-o carte. Se numeste Tea Book Rejected.

Ai lega si carti propriu-zise? Cum ai lega o carte preferata?

Depinde de momentul in care citesc o carte. Mi-a placut foarte mult “De ce fierbe copilul in mamaliga” de Aglaja Veteranyi. Poate ca daca as face o carte cu acest text, ar fi foarte patata cu mancare, cu pagini rupte, o carte folosita deja de la inceput. Asa era si starea  care mi-a dat-o textul.

Chiar am facut o carte cu text. Inainte sa fim impreuna, prietenei mele i-am facut cadou o carte unica. Ea scrie proza scurta. Textele ei sunt incredibil de tari, scrie foarte frumos. I-am luat textele si le-am scris in tus de mana, cu penita, pe hartie.

Am legat-o intr-o carte pernuta invelita intr-un material foarte vechi, gasit in casa (o panza alba, de cearsaf de peste 50 de ani). E o carte foarte intima.

Ai face carti obiect de genul cum mai gasim prin librarii?

Imi place mult sa lucrez cu materialele. Daca as face asa ceva, ar trebui sa intervin pe pagini si lucrul ar fi mai mult pe calculator. Chiar daca ar fi o editie mica, ar fi o serie pe care ar face-o o masinarie si n-as mai avea o interactiune directa cu materialele.

Cartile mele sunt in majoritate unicat si le fac pentru ca imi place acea bucata de piele, acea pata sau potrivirea dintre un anumit fel de hartie si o sfoara sau o coperta.

Ce materiale iti plac?

Folosesc din ambele, atat naturale, dar artificiale. Hartia pe care o folosesc pentru imbracat copertele e in principiu unicat de tipul hartie marmorata, care se obtine printr-o tehnica mai complicata, dar fiecare imprimare e unica.

Nu se poate replica, acele ape care apar pe print sunt unice. Doar daca e fotografiata, introdusa in computer si reprintatata se poate obtine o copie, doar ca nu mai e originalul. Aceste hartii sunt foarte scumpe, la noi n-am prea gasit, le-am luat din afara, sunt spectaculoase si se folosesc de mult timp in tehnica legatoriei.

Folosesc piele naturala, cea artificiala e rigida si o simt ca un “injuriu” adus cartii. E foarte greu de lucrat cu ea, poate cineva ma acuza ca sunt impotriva protectiei animalelor, dar cartile sunt legate in piele de sute de ani, ea a fost si inca este cel mai bun material care pastreaza ce e inauntru.

Ce folosesc eu sunt bucatele mici de piele ce provin dintr-un depozit unde sunt aduse resturi.

Am folosit si faianta, vinil, plexiglass, policarbonat, metalul unei cutii postale, material de blugi dintr-un pantalon (cartea se desfacea cu slitul). Prima mea colectie de agende a fost mai conceptuala. Fiecare exemplar avea povestea lui.

Dupa aceea mi-am dat seama ca ma atrage partea de decorare a copertei si a legaturii. Conceptele au trecut in spate, nu mai sunt atat de pregnante, pentru ca jurnalele conceptuale sunt destul de greu folosibile. Daca folosesc o faianta pentru coperta, e foarte greu de carat.

Am si jurnalul cu clanta, care este dintr-un lemn cu clanta, ca o usita care deschide acea carte. Am mai folosit rigips, tifon, gips, ca si cand ar fi un jurnal bandajat, ziar lipit peste ziar.

Cat lucrezi la o agenda?

Pe unele hartii intervin sa le dau o patina de vechi. Depinde foarte mult. Minim patru-cinci ore. In momentul in care ma apuc de lucru, pot folosi si pagini gata facute, realizate din timp, pe anumite culori de hartie. Legarea pot s-o fac in alta zi. Nu lucrez obligat, nu-mi place.


Unde iti gasim agendele?

Acum sunt la Idelier Concept Store. Sunt si la Carturesti incepand cu targul de decembrie. Dar se gasesc si la libraria virtuala Owline.


Sunt folosite obiectele tale? M-ar inhiba sa scriu pe o astfel de agenda.

E prima chestie pe care o spun toti cei care au agende facute de mine, fie cumparate, fie primite cadou. Dar se folosesc. Chiar am un prieten care le ia pentru a lipi fotografii. Devin agende foto. Mai sunt unii care scriu idei in ele. Nu sunt folosite pentru scrisul de zi cu zi. Multe sunt cumparate ca si cadou pentru cineva drag.

Nici eu nu scriu in agendele mele. Intr-una totusi am ales sa scriu desi scriu foarte urat. Fiecare are impresia ca va distruge cu scrisul lui. Nu e bine. Altfel de ce au fost facute?

De unde a pornit conceptul gentilor – 3RROR (error)?

Ma gandeam cum sa dau nume brandului sub care vroiam sa creez si mi s-a parut cel mai potrivit. E ca o eroare care apare intr-un sistem. Pentru mine, fiecare eroare imbogateste sistemul, te scoate cumva din acel pattern, e un plus adus sistemului respectiv. In momentul in care scade numarul de erori din acel sistem, sistemul stagneaza, nu mai evolueaza.

Mi se pare ca fiecare din acele genti e un pic altfel decat ce am vazut pana acum. M-am gandit ca daca tot imi vin idei, sa le transpun in real, sa vad cum sunt captate. Nici nu stiu daca sunt purtabile gentile mele, unele sunt destul de ciudate si complicat de utilizat. Pastreaza o chestie specifica gentii, locul unde se depoziteaza si modul in care se agata.

Cu gentile s-ar putea sa mai fac o lansare in primavara, in functie de cum pot finaliza aproape douazeci de lucrari.

Sunt obiecte unicat, nu va fi o serie. Cred ca o sa continui sub brandul asta si alte chestii pe care le fac. In momentul in care am descoperit acest concept despre eroare chiar ma gandesc sa apara sub numele de 3RROR. Poate va fi numele meu de designer, nu stiu.

Eroarea e perceputa ca ceva negativ.

Pentru mine nu e. Confera diversitate. Ca sa intelegi, facand farmacia, am studiat la un moment dat chimie fizica, care se ocupa printre altele si cu evolutia sistemelor. Exista o marime – “entropia” - care analizeaza dezordinea dintr-un sistem.

Cand entropia creste, adica dezordinea este mai mare, sitemul e mult mai integru. In momentul in care sistemul tinde spre ordine, de fapt se “depreciaza”. Omul asta incearca sa faca. Incearca sa oranduiasca totul, sa controleze totul, inclusiv natura. Cand mana omul nu mai intervine, natura distruge ordinea, dezordoneaza.


Ce mai faci in afara de agende, carti, genti?

Am mai facut lampi, dar cred ca am terminat momentan dupa 7-8 exemplare, dintre care majoritatea sunt pe la prieteni. Am mai facut demult cateva sculpturi in sarmulite de cupru si lemn, dar si acelea s-au oprit la 10-11 exemplare, care sunt toate acasa, inghesuite pe mobila.

Am mai facut si mascote mari la un moment dat, in total trei, pentru o prezentare a unei firme de autoturisme, colaboram cu o firma din Timisoara care facea evenimente. Aveau nevoie de un om-mascota, ca o papusa mare.

Am fost si clown la party-uri pentru copii, faceam face painting, baloanem ghidusii. La un moment dat mi-am dat seama ca nu pot sa fac prea multe deodata, m-am oprit din clownerie. Am mai facut, doar la unele familii unde devenise o obisnuinta..

Cum e cursul?

Gasind Fundatia Calea Victoriei si vazand ca ofera cursuri foarte atractive, am trimis un e-mail cu un link la blogul meu si Sandra Ecobescu m-a sunat imediat. La prima intalnire am si pus la cale acest prim curs.

Prima sedinta a fost pe 21 ianuarie. Au venit trei cursanti in plus fata de cat stabilisem noi. E posibil sa fie reluat, in functie de spatiu si timp.

La prima ora, am facut o scurta introducere despre ceea ce inseamna carte si “anatomia” ei. Dupa o prezentare, am trecut la lucru si am studiat obtinerea unor carti fara ata, ac, lipici, doar prin indoirea unei pagini de hartie - carti acordeon, am putea sa le zicem.

Ele se folosesc pentru pliante sau brosuri. Poate cursantii vor ajunge sa-si faca un book de prezentare si ar aborda o astfel de metoda, sigur ar avea un plus la interviu.

 
In continuare o sa studiem diverse tipuri de legaturi, de la cele simple la unele mai spectaculoase. Dupa ce terminam cele cinci sedinte de invatat cum se fac legaturile, trecem la partea a doua.

Facem carti obiect, ne punem imaginea la lucru, discutam un concept apoi peste o saptamana, fiecare isi aduce materialele de care are nevoie si lucram aici. Poate unul dintre ei va dori sa foloseasca sticla, poate altul plastic, poate o carte veche. Uite, pentru legaturi folosim niste oase foarte fine la atingere (care nu prea se gasesc la noi)

Iesi? Cum e Bucurestiul fata de Timisoara?

Da, cu amicii. Timisoara e mai mica, mai relaxanta, esti ca intr-o vacanta oarecum. Nu e chiar atat de relaxata cum ar putea sa-si imagineze cei care nu sunt de acolo, e trafic, aglomeratie. Nu exista totusi acea “violenta urbana”, se mai respecta macar regulile de circulatie. Aici e mereu o lupta pentru locul din fata.

De peste 15 ani vin in Bucuresti. La inceput m-a acaparat, mi-a placut foarte mult. Eram fascinat de metrou, eram eu intr-o perioada mai “Giger”, stateam si ma uitam la tuburile de curent si acele metrouri vechi.

Imi placea si viteza cu care mergea orasul acea agitatie care il face sa fie metropola.. Acum cred ca e mult prea incarcat.