O discutie cu Zully Mustafa

Multi dintre noi o avem pe Zully in feedreader si ii citim blogul in fiecare zi. Sau poate i-am citit cartile pentru copii pe care le-a scris pana acum si ne intrebam cand va scoate primul roman. Ei bine... maine e lansarea lui si se numeste "Strugurii s-au copt in lipsa ei". Am profitat de aceasta ocazie sa o intrebam cateva lucruri pe Zully Mustafa si sa va invitam, din nou, la lectura.


Foto: de Felipe

De cand ai inceput sa scrii?

Habar n-am. Mi se pare ca de prea mult timp. Nu iau in calcul incercarile si aparitiile prin diverse reviste. La modul serios de la 21 de ani. Sint texte de-atunci pe care nu le-as mai schimba, chiar daca am invatat de-atunci mai multe despre cum sta treaba cu literatura.

Cum a fost trecerea de la literatura pentru copii la proza “serioasa”?

Nu a fost nici o trecere, pentru ca scriam in paralel si proza asa-zis serioasa. Romanul asta, de exemplu,”Strugurii s-au copt...” a fost scris inainte sa-mi fie publicate cartile pentru copii, inainte chiar sa ajung intr-o editura si sa vad ce se intimpla pe-acolo. Nu cred ca un scriitor trebuie sa se specializeze in vreun stil anume si sa ramina apoi blocat pe el. Depinde ce vrea sa transmita si cui.

Cat timp ti-a luat sa termini cartea?

Primele trei capitole le-am scris in Medgidia, cu mult inainte sa vin in Bucuresti. Le-am scris nu cu intentia de a fi publicate. Mi-era foarte dor de cineva si am simtit nevoia sa-i creionez portretul. Ultimul capitol ”Vara iubirii” a fost scris in cafenelele Bucurestiului anul trecut. Dar stat la masa de lucru si sudat toate aceste capitole intre ele, fara sa mai stiu de nimic altceva, mi-a luat vreo trei saptamini, timp in care primele capitole au suferit ele modificari ca sa echilibrez cumva povestea. Un editor mi-a cerut un manuscris asta vara, si de-asta m-am apucat sa dau o finalitate. Numai ca dupa ce-am terminat cartea, nu am mai vrut eu sa lucrez cu editorul respectiv. Si-am lasat manuscrisul sa zaca in folderul lui, pina cind intr-o discutie amicala cu cei de la Tritonic a venit vorba de el. Si uite-asa...

Cat e realitate si cat e autofictiune?

Cam 80% e realitate, restul sint proiectiile mele. E un act de sinceritate care m-a consumat, nu cred ca voi mai avea curajul sa fac asta vreodata.

Iti e teama ca textul tau va fi incadrat in ceea ce criticii numesc generic “proza feminina”?

Sa-l incadreze in ce vor ei, nu ma deranjeaza sa se spuna ca e proza feminina. E o poveste de viata si atit. E in aceeasi masura si o poveste despre mine. In ceva trebuie sa fiu incadrata. Sint mai mult curioasa de parerea criticilor la urmatoarea mea carte, fiindca acolo e o altfel de constructie. Eu scriu, ce se intimpla mai departe cu textul meu, in cine vibreaza si cum, oricit de impersonal ar parea, nu mai este treaba mea. E treaba povestii sa circule prin lume.

Te-ai gandit deja la viitorul roman?

Lucrez la el de doi ani cu mari pauze intre scrisul efectiv la el si celelalte intimplari ale vietii. Probabil ca dupa lansarea de pe 27, o sa iau o pauza de tot si o sa ma concentrez numai asupra lui. Ideea lui este deja topita intr-un scurt metraj care se numeste ”Marele Proiect”.

Ce sens si ce importanta are blogul pentru tine ca scriitoare?

Scrisul, in orice forma ar exista el, nu are sens decit pentru cel care scrie. Uneori, dar intr-o mai mica masura, pentru cei care citesc. E ca atunci cind iti place foarte mult un scriitor si-l cauti pentru ca-ti vorbeste intr-un anumit fel, pentru ca identifici o stare, pentru ca te prinde o poveste. Cu blogul, nu stiu ce sa spun. A inceput ca o joaca. A fost un pariu. N-am crezut in blog ca definire a scrisului meu. Nu stiu ce inseamna asta si nici nu vreau sa ma etichetez singura ca scriitor de blog sau ca scriitor de literatura erotica, sau literatura pentru copii. E doar o forma de exprimare ca oricare alta. Unde poti fi privit doar dintr-un anumit unghi. Pe mine blogul m-a ajutat sa depasesc o anumita forma de agresivitate care exista in scris si sa tin cont de cititorii mei. In afara de asta, prea mare importanta nu-i dau blogului. E ceva lejer, un loc unde esti asteptat sa vii, discutii cu prietenii si cu cititorii la o cafea. Nimic pretentios.

Citesti scriitori romani tineri? Cine ti-a placut, cine nu?

Cind am timp, citesc si scriitori romani. Din pacate, n-am citit prea multi ca sa pot sa-mi fac o idee de cine anume imi place si de cine nu. Probabil si pentru ca atita timp editurile au ezitat sa publice autori romani, de teama sa nu intre in colaps financiar. Daca nu esti un nume, ce conteaza ca manuscrisul tau e bun? Sint sigura ca exista foarte multi care scriu extraordinar de bine, dar manuscrisele lor zac fie in propriile sertare, fie in cele ale editorilor romani, pina cind si unora si altora le dispare interesul de a mai publica si de a fi publicati. Nu esti un nume, nu existi. E fuga dupa brand. Dar asta cred ca e o discutie separata. MI-au placut in schimb Mihail Sebastian, Cella Serghi, clar Eliade, perioada interbelica. 

Te identifici cu vreo generatie, vreun grup sau te consideri individualista?

Deocamdata sint individualista. Nici macar nu stiu ca ar exista vreun grup literar puternic in Romania, fiindca daca ar exista lucrurile poate ca ar sta altfel. N-am apartinut insa nici macar unui cenaclu literar, m-am ferit de ele, ma plictiseau, de fapt ma plictisesc orice alte discutii despre literatura, despre regulile ei, despre paradigme, norme etc. despre hai sa facem, hai sa dregem... cred insa intr-o anumita muzicalitate a testului, intr-o anumita constructie, dar adevarul este ca atunci cind esti in fata rindurilor tale, numai tu stii cum e mai bine, cum iti suna mai bine... am avut nenumarate discutii pe tema asta si am ajuns la concluzia ca intre cel care scrie si scrisul in sine nu mai trebuie sa existe nimeni, decit dumnezeu. 

Ce te influenteaza in scris?

Tot ce ma inconjoara.

Cine sunt scriitorii tai preferati? Sau cartile preferate…

Depinde de perioada in care ma intrebi. In adolescenta imi placeau existentialistii. Regaseam in ei propriile mele stari de revolta. Camus, Sartre… De vreo trei ani sint in perioada Marguerite Yourcenar. Oricum ce pot sa zic cu siguranta este ca atunci cind imi place un scriitor il studiez cu migala, topica frazei, cadenta, constructia intregului. De exemplu Umberto Eco. Sint pasaje din Pendulul lui Foucault pe care aproape le stiu pe dinafara.

Spune-ne ceva despre proiectul Dream Team…

Stiam de dorinta lui Antonio Eram de a face pe Weblog.ro o revista online. Un fel de happening zone. La rindul meu demult imi doream sa fac parte dintr-o echipa in care fiecare sa stie ce are de facut. Ca intilnirile si discutiile despre ce vom face si cum vom face sa fie un amalgam de idei toate posibile. Ca si concept, sint zece bloguri tematice topite intr-o revista. E ceva nou. Ne asteptam la critici, dar speram sa fie si oameni ingaduitori care sa imbratiseze ideea asta. Noi sintem bine intentionati :) Sper sa iasa bine.

Esti din Medgidia. Cand ai venit in Bucuresti? Care au fost primele impresii?

Medgidia e un oras de provincie in care nu se intimpla mare lucru. Bucurestiul m-a debusolat. Am intilnit foarte multa agresivitate aici, ipocrizie, am invatat ca ceea ce se bate in cuie intr-o zi a doua zi nu mai este valabil. Ca favoritismul, furtul, pilele functioneaza aici mai rau decit in alta parte. A trebuit sa invat sa gindesc invers de cum fusesem pregatita. Ori asta cred ca a avut efecte aiurea asupra felului meu normal de a fi. A trebuit sa ma agresez la rindul meu ca sa ma fac priceputa.

Am avut mai ales surpriza sa constat ca daca sint bine intentionata asta e un lucru atit de fantastic aici incit esti suspectat de rea intentie. Ori asta m-a dat total peste cap si nu o data am fost tentata sa las totul balta si sa ma intorc inapoi. Dar munca mea era aici. Ar fi insemnat sa tradez insusi motivul pentru care imi parasisem familia si prietenii. Asa ca am ramas. Despre asta este vorba in urmatoarea mea carte. O societate spalata pe creieri, mercantila si robotica. Societatea ”maggie” si big brother, in care tu, ca individ esti anulat. Si-atunci ce mai conteaza? Pentru ce mai alergi? Unde vrei sa ajungi? Un grup de oameni care cauta raspunsuri si le gasesc in ceilalti. Cam asta.