In Coanda de Metropotam

In ciuda previziunilor sumbre de precipitatii, tunete si fulgere, schita pentru Flugtag a ajuns cu succes in cutia postala a celor de la Redbull. Arata bine de tot, combinatie maiastra intre viziunea lui Toto si batranul autocad, care a dat o forma mai corenta decat eram noi vreodata capabili sa desenam.



Am renuntat, dupa cum se vede, la capetele zburatoare, la greutatile legate de picioarele sefului, la umbrelutele gen Mary Poppins, la covoarele zburatoare, la ozn-uri, maturi si alte chestii plutitoare care ne atacasera din zbor capsoarele aeriene. Responsabil cu aceasta revenire controlata pe pamant a fost Toto, care a decis ca trebuie sa fim clasici.

Toto, specialist in zboruri, a zis clar ca el nu vrea ca aparatul sa se prabuseasca imediat si ca trebuie sa "se redreseze" si sa pluteasca in aer macar putin. Oook. Asa ca am revenit la clasici. La Coanda. La Henri Coanda. Avem in plan deci un aparatel in stilul primului avion facut de Coanda, dar modificat, fara motor, facut din alte materiale, evident, cu roti mai scurte si mai altfel... etc. Un Coanda contemporan si homemade sa-i spunem, cu un cap de metropotam in varf.



De fapt, e o chestie postmoderna la mijloc. Mai stiti teoriile alea cu postmodernismul care recupereaza traditia intr-o alta forma, poate usor ironic, dar oricum cu drag?

Cartile se rescriu, filmele se refac, clasicii sunt adaptati conditiilor moderne tocmai pentru a fi recuperati si a nu fi aruncati intr-o umbra densa a timpului. Asa si noi. Luam ceva din trecut, il coloram frumos, il facem din materialele care ne caracterizeaza societatea contemporana (plastice, folii, tuburi, spume), ii lipim stickere, il inveselim si-i dam drumul sa zboare.

Aflam si noi mai multe despre Coanda, ba chiar ni s-a facut chef sa ne bagam boticurile prin istorii ale zborului si ale tehnicii in general, sa vedem de fapt cui datoram noi acum avioanele transatlantice sau kerosenul.