Avion pe repede inainte

Dupa inca un weekend, avionul creste vazand cu ochii (plini de praf de fibra de sticla si rumegus - ochii nostri, nu ai avionului).

Sambata echipa a fost putin cam restransa si tocmai atunci au avut mare nevoie de mai multe perechi de maini. Unele au finisat ultima aripa, altele au masurat, trasat, taiat si asamblat scheletul aripilor.


Camelia si placerea nedisimulata a slefuirii fibrei de sticla (este o perfectionista)


In ciuda mainii de lucru limitate cantitativ, totul a mers struna. La sfarsitul zileai aveam inca o aripa turnata si scheletul era pregatit sa fie montat pe aripa.




Duminica ne-am inmultit. Duminica, desi n-a fost nici marti, nici 13, am constatat ca mai multe perechi de maini nu sunt neaparat mai bune. Sau am avut noi o zi mai neagra, cum zice Jethro Tull, o duminica pe care am fi schimbat-o bucurosi pe-o zi de luni.


Privite global, lucrurile, desi precipitate, au mers destul de bine, insa perechile de maini care trebaluiau pareau sa fie mai degraba stangi.

Extrase si concluzii:

Taiati si voi scandura asta pe lung, la jumatate. Am taiat-o. Sectiunea arata precum cursul Amazonului. Nu se specificase ca trebuia sa fie o linie dreapta :)

Aripa asta trebuie taiata in doua mai mici, pe lat. Ia sa facem noi asta! Hmmm, aripile unui avion ar trebui, de dragul esteticii (cel putin!), sa fie egale, nu? Da, dar ale noastre sunt una mai egala decat cealalta. Cu 20 de cm. Explicatia? Pierdere temporara si in grup a simtului aritmeticii si impartirii la doi :)

Scandura asta trebuie taiata fix pe dunga albastra, vezi? Asa, bravo, nu ai fost pe langa dunga decat cu 1 cm. :)

Alte impedimente: vantul primavaratic ne-a cam zburatacit si ne-a ajutat sa nu reusim sa vopsim cu spray decat la 1 metru mai departe de locul care trebuia colorat, ne-a ajutat sa pierdem un burghiu, care a decolat cu niste planuri si pe care l-am cautat jumatate de ora mai abitir ca pe acul proverbial in carul cu fan (... si pe care nu l-am gasit).


cu 2-3 corabii inecate, pauza de reculegere pentru burghiul plecat atat de curand dintre noi

Stand insa stramb (aplecati de vant) si cugetand drept, ne-am dat seama ca daca duminica, pe 16, o sa fie vremea la fel de vantoasa, zburatul aparatului nu va fi o problema, ci recuperatul lui cu tot cu Dragos de pe aripile vantului.
"Toto, cred ca nu mai suntem in Kansas, dar uite cat de mici se vad oamenii si ce frumos luceste Dambovita in soare!..."


Montarea scheletului sub aripa a fost un moment generat de forte comune: in pozitie de supinatie: Toto si Camelia. In pronatie forica, precum Atlas intr-un moment de relache, Dragos. Demiurg de serviciu la bormasina, Dragos.


Dupa o zi cu peripetii nu din cele mai fericite, care totusi nu ne-au incetinit prea tare, avem o aripa gata, care abia asteapta vopseaua, si schelete pentru restul aripilor care asteapta sa fie insurubate, lucru care se va intampla azi si maine.

Aici: galeria foto cu toate aventurile. Va urma.