Comunicat de presa: Linii speciale de transport RATB pentru B’ESTFEST Summer Camp 2011!

Share on FacebookShare on TwitterShare on Google+

Publicul B’ESTFEST Summer Camp care va alege sa vina la festival cu transportul in comun va avea la dispozitie o linie speciala care va functiona inclusiv pe timp de noapte, pusa la dispozitie cu sprijinul RATB! Prezentat de Ciuc Premium si Coca-Cola, B’ESTFEST Summer Camp se va desfasura in perioada 1-3 iulie, la iarba verde, pe islazul comunei Tunari, langa lacul Pasarea, la doar zece minute de Piata Presei Libere.   

Cu sprijinul Regiei Autonome de Transport Bucuresti, spectatorii B’ESTFEST Summer Camp vor avea la dispozitie o linie speciala de transport pana la intrarea in zona de festival, care va functiona tur si retur, de la Piata Charles de Gaulle (langa statia de metrou Aviatorilor), cu oprire si in Piata Presei Libere, pana la intrarea in B’ESTFEST Park. Autobuzele vor avea inscriptionate textul “Linie speciala B’ESTFEST” si vor circula cu o frecventa de 15 minute, incepand cu ora 16:00 in data de 1 iulie (vineri, prima zi de festival) si respectiv ora 12:00 in zilele de 2 si 3 iulie, pana la ora 22:00. Se va circula in directia B’ESTFEST Park inclusiv dupa ora 22:00, insa la interval de 60 de minute, pana la ora 2 dimineata. La intoarcere, autobuzele vor pleca de la B’ESTFEST Park spre Bucuresti, in functie de fluxul de spectatori, la interval de 15 sau 30 de minute, pana la ora 4:00 dimineata

Publicul va avea la dispozitie si linia de maxi-taxi 445, cu statie la refugiul de tramvai al liniilor 16 si 36 (din statia de metrou Pipera) sau de la Statia Baneasa S.A. Acesta va circula la interval de 15 – 20 de minute iar capatul de linie se va afla in imediata apropiere festivalului, microbuzul fiind disponibil si pe timp de noapte. Cei care vor veni cu masina personala vor avea la dispozitie o parcare gratuita in cadrul B’ESTFEST Park, pentru cel mai bun traseu putand consulta harta atasata.

B’ESTFEST Summer Camp 2011 va avea loc vara aceasta in perioada 1-3 iulie, intr-o noua locatie in nordul Bucurestiului, in zona Pipera-Tunari, la doar 10 minute de Piata Presei Libere. Line-up-ul festivalului va include trupe ca Skunk Anansie, Mika, Asian Dub Foundation, LAMB, Pendulum (live), House of Pain, Flogging Molly si Hadouken!, dar si nume autohtone, printre care Suie Paparude, OCS, ROA, Magnolia, Coma si CTC. Biletele pentru aceasta editie sunt in prezent disponibile la preturile de 125 lei biletul de o zi, 265 de lei abonamentul de 3 zile si 15 lei voucherul pentru acces in camping, urmand ca in zilele de eveniment, acestea sa fie disponibile doar la intrarea in zona de festival, la pretul de 150 lei pentru biletul de o zi, 285 lei pentru abonament si 15 lei pentru voucherul de camping. Copiii sub 12 ani au gratuitate iar elevii si studentii beneficiaza de 50% reducere, daca vin cu gasca de prieteni la festival, detalii pe www.bestfest.ro sau la adresa de email bestfest@myticket.ro.





Nici un comentariu inca vrei sa comentezi?

Evenimente promovate pe Metropotam

Locuri promovate pe Metropotam

d'ale zilei...

Terasa mea preferata in 2017 este ...
|Rezultate|Alte sondaje

Descopera